Despre instruirea în alpinism (1): Securitatea activităţilor


Acest material se adresează, în primul rând, persoanelor care doresc să se iniţieze în alpinism. Prezintă câteva aspecte esenţiale, din punctul meu de vedere, care trebuie luate în calcul înainte de a decide participarea la una din diferitele tabere, şcoli, cursuri sau stagii de iniţiere în alpinism, organizate mai mult sau mai puţin legal, în mai multe zone din România.

În al doilea rând, acest material se adresează alpiniştilor amatori care doresc să se profesionalizeze în acest domeniu, să organizeze stagii de iniţiere sau perfecţionare, în nume personal sau în numele unui ONG sau club sportiv.

Scriu acest material deoarece astăzi, situaţia instruirii în alpinism este departe de ceea ce ar trebui să fie într-o ţară cu o zonă montană precum România. Şi asta, în ciuda faptului că aici există generaţii întregi de alpinişti, formaţi într-un fel sau altul, în cei peste 70 de ani de când se practică alpinismul tehnic în ţară… Vezi articolul „Istoria instruirii în alpinismul românesc”.

Astăzi în România, este anormal ca instruirea în alpinism să fie încă o activitate relativ obscură şi neclară, în care mai nimeni nu ştie exact cine sunt persoanele abilitate şi de către cine. De exemplu, câţi dintre dumneavoastră – cei care citiţi aceste rânduri – ştiţi exact ce trebuie să faceţi şi cu cine să vorbiţi, pentru a deveni instructor de alpinism sau ghid montan?

Mi-aş dori ca articolele care vor urma, să lămurească şi în acelaşi timp, să determine reacţii şi discuţii pozitive pe tema instruirii în România.

Cele şapte aspecte despre care am să discut în detaliu, în capitole separate, aspecte pe care eu le consider că trebuie luate în calcul înainte de a participa la un stagiu de alpinism, sunt următoarele:
1. securitatea activităţilor;
2. calificarea celor care instruiesc;
3. programa cursului de alpinism;
4. practica versus teoria;
5. costurile şi denumirea şcolii de alpinism
6. atestarea finală;
7. programul periodic de instruire;

Şi acum despre… securitatea activităţilor
 
O persoană participă la un stagiu de iniţiere în alpinism, în primul rând pentru a învăţa ABC-ul corect, de la o persoană care cunoaşte tehnica şi nu poate face greşeli.
Pentru a face primii paşi în alpinism există, la prima vedere, numeroase alte alternative, în afară de a participa la un stagiu organizat, contra cost sau gratuit.

De exemplu, sunt o mulţime de manuale în limbi străine (găsim câte ceva şi în română), plus numeroase site-uri pe internet. Avem poze, descrieri, desene… Teoretic, problema învăţării alpinismului este rezolvată, la îndemâna oricui! Dar oare este aşa?

Problema principală apare atunci când trebuie să trecem la practică, de la paginile cărţii la micul perete ales pentru exersarea tehnicilor… Oare nodul cu care am legat coarda este cel din carte? Parcă seamănă, dar nu prea am încredere… Ţin bine coarda? Cum trebuie să păşesc? Prietenii sunt jos, te încurajează, dar aici sus, eşti singur şi emoţiile sunt mari.

Zeci şi sute de „mici” probleme ies la vedere atunci când trebuie să cobori dincolo de buza peretelui care astăzi, la primul rapel, pare enorm de mare! Dar pe lângă acestea, mai sunt multe altele, mai puţin vizibile unui ochi neexperimentat!

Exact aceste „mici” dar esenţiale probleme, sunt rezolvate rapid şi eficient, de către cel care te iniţiază în alpinism. El este cel care, pe parcursul stagiului, îţi inspiră încredere în tine însuţi şi în echipamentul care te ţine legat de stâncă.

Nu ai înţeles prea bine cum poate această funie subţire să reziste sub greutatea ta, dar gata, te-ai decis! Strângi din dinţi şi cobori încet de-a lungul peretelui, cu coarda strânsă cu putere-n mână, să nu o scapi.

Ajungi jos. Eşti fericit. Primul rapel!

Cei mai mulţi din participanţii la stagiile de iniţiere în alpinism, pe care eu le organizez începând cu 1998, mi-au spus că au venit la aceste tabere pentru a învăţa tehnicile de bază ale alpinismului, într-un mediu cât mai sigur posibil.

„Stagiul este o reuşită. Îţi conferă o nouă viziune asupra subiectului montan. Experienţa celor care se ocupă cu instruirea este benefică; astfel, cursantul dobândeşte încredere în instructor şi în echipament, dar cel mai important, dobândeşte încredere în sine…
(George Tărăbuţă, Galaţi, Măcin, octombrie 2004)

„A fost exact ceea ce mi-am dorit, oferind teorie + practică + siguranţă, într-un mediu destins şi prietenos. Mi-ar fi plăcut să dureze mai mult…
(Paul Flore, Cluj Napoca, Bucegi, februarie 2006)

„Principalul aspect pozitiv: siguranţa pe care mi-au oferit-o organizatorii taberei – nu am avut nici un moment în care să-mi fie frică sau să mă simt nesigură, ceea ce mi-a permis să fiu atentă la detalii…”
(Ileana Negulescu, Ploieşti, P. Craiului, mai 2007).

„Ca în toate taberele voastre, au fost impresionante pregătirea, metodica, seriozitatea, preocuparea permanentă pentru siguranţa cursanţilor, calitatea şi cantitatea informaţiei – în ciuda timpului scurt…
(Andreea Colceag, Bucureşti, Bucegi, februarie 2008)

Asigurarea securităţii tuturor participanţilor la stagiu, este primul aspect ce trebuie luat în considerare de către cei care organizează cursuri de alpinism.
Dacă în timpul exerciţiilor de alpinism – iniţiere sau perfecţionare, nu contează nivelul – stagiarii au respectat indicaţiile instructorilor dar au apărut accidente, înseamnă că instructorul nu a fost atent, nu a prevăzut totul, nu a estimat corect … într-un cuvânt, a greşit.

La un stagiu de iniţiere, în timpul exerciţiilor nu cursantul este cel care greşeşte, ci instructorul.

Cursantul se presupune că va greşi şi nu numai o dată – tocmai de aceea vine la un stagiu de iniţiere! De aceea, cel care iniţiază trebuie să fie cu ochii pe el. O greşeală sau neatenţie din partea lui, poate însemna o accidentare gravă sau chiar mai trist, o viaţă de om pierdută!
Un om care instruieşte în alpinism, nu are voie să greşească pe parcursul unui stagiu.

În ultimii 10 ani, în România există mai multe cazuri de accidente petrecute în cadrul unor stagii de iniţiere sau activităţi de team building. Cele mai multe au fost trecute sub tăcere, eventual discutate cel mult pe la colţuri.

Lucru foarte prost, pentru că în multe alte ţări, accidentele de munte sunt analizate şi comentate constructiv (în România se comentează cel mai adesea distructiv!), pentru a se vedea unde s-a greşit, astfel încât alţii să nu repete greşelile.

Organizarea unor cursuri de alpinism, direct de către persoane fizice autorizate (ghizi montani) sau indirect, în numele unor persoane juridice (cluburi), contra cost sau gratuite, reprezintă „o muncă”, o prestare de servicii, activitate ce intră sub incidenţa Legii 319/2006 (Legea Securităţii Muncii), respectiv a Instrucţiunilor Proprii.

Securitatea activităţilor desfăşurate în cadrul unui stagiu de alpinism, se asigură prin controlarea şi supravegherea întregului sistem format din:
– executant: stagiarul care realizează efectiv, exerciţiile practice;
– sarcină: activitatea ce trebuie realizată (rapelul, căţărarea);
– echipamentul individual de protecţie (EIP): tot ceea ce se foloseşte în timpul desfăşurării activităţii, pentru protecţie împotriva riscurilor (plăcuţă, reverso, piolet, colţari, carabiniere etc.);
– mediul de lucru: ansamblul condiţiilor fizice unde se desfăşoară stagiul de alpinism

Un accident apare dacă unul din elementele sistemului amintit mai sus, nu funcţionează cum trebuie.

Executantul
Persoana care vine la un stagiu de iniţiere, nu ştie nimic. Tocmai de aceea, pentru că se presupune că ea va face foarte multe greşeli, cel care instruieşte trebuie să fie atent la manevrele pe care stagiarul le face. În momentul în care face ceva greşit, instructorul corectează.

Acest lucru înseamnă că un stagiar nu trebuie să facă exerciţiile de unul singur, fără supraveghere. În momentul în care numărul de participanţi depăşeşte capacitatea unui singur instructor, atunci trebuie să existe al doilea instructor.

În acest moment, în România nu există nicăieri specificat un raport maxim între nr. de instructori / nr. de stagiari.

Sarcina
Exerciţiile care se fac în cadrul unei tabere de alpinism, trebuie să fie într-o ordine logică. Nu se poate ca un începător să înveţe rapelul dacă el nu ştie, mai întâi, cum să-şi fixeze hamul pe el.
Instructorul este cel care stabileşte ordinea exerciţiilor şi dacă stagiarul este capabil – sau nu – să le îndeplinească în condiţii de siguranţă.

Aşa cum se ştie, în alpinism există mai multe variante de a realiza acelaşi lucru. Indiferent de metodele preferate de instructor, ele trebuie să fie simple, clare şi mai ales corecte.

Se recomandă ca pe parcursul unui stagiu, instructorul să arate o singură variantă de realizare a nodului sau a exerciţiului respectiv, pentru a nu încurca stagiarul.

Echipamentul individual de protecţie (EIP)
În cadrul stagiilor de alpinism, trebuie să se folosească un echipament de calitate. Perioada hamurilor cusute acasă sau a căştilor de construcţie folosite în alpinism, este depăşită.

Astăzi se poate achiziţiona din mai toate marile oraşe, echipament de alpinism de calitate. Calitate este dată, în Europa, de respectarea de către producători, a normelor europene (EN), care au la bază normele UIAA (pentru echipamentul de alpinism).
Folosirea în cadrul unui stagiu de alpinism, a unui ham descusut sau murdar de vopsea din alpinism utilitar, de exemplu, ridică semne de întrebare asupra calităţii instructorului şi a stagiului, în general.

Utilizarea practică a dispozitivelor din alpinism, nu trebuie să se facă înainte de a se învăţa manipularea lor (pare logic, nu? Dar câţi merg pe munte cu colţari/piolet fără să aibă habar să le folosească? Sau cu zeci de metri de cordelină… că-i mai uşoară… dar fără să ştie să facă un nod?). Există anumite dispozitive, cum este gri gri-ul care, deşi corect montat, se poate debloca dacă se ţine greşit în mână…

De regulă, toate dispozitivele care se folosesc şi tehnicile care se exersează, se fac având un al doilea dispozitiv de siguranţă (back up). În acest mod, chiar dacă stagiarul greşeşte iar instructorul nu este atent, nu se întâmplă nimic grav.

Care sunt dispozitivele sau nodurile de „back up”? Păi tocmai cunoaşterea lor, este unul din lucrurile care fac diferenţa dintre un instructor bun şi un instructor mai puţin pregătit!

Mediul de lucru
Un stagiu de iniţiere în alpinism trebuie organizat astfel încât, indiferent de condiţiile meteo, exerciţiile practice să se poată desfăşura în condiţii de siguranţă. Coordonatorul stagiului este cel care alege locaţia, în funcţie de mai mulţi factori.

De exemplu, nu este indicat să se realizeze un stagiu de iniţiere în alpinismul de iarnă (iarna nici nu se face iniţiere, de fapt!) la Călţun – Făgăraşi – aşa cum a fost cazul acum câţiva ani – pentru că însăşi deplasarea de la Bâlea Lac până la Călţun reprezintă o tură destul de dificilă… iar cei care merg acolo trebuie să stăpânească deja, nu trebuie să fie începători.

Dacă afară plouă, un instructor bun va avea pregătit un program alternativ… Sunt atât de multe lucruri de discutat despre alpinism, încât orice minut din timpul stagiului ar trebui fructificat la maxim!

NOTĂ: Un articol interesant, despre riscurile în alpinism şi asumarea lor, este scris de Dan Vasilescu pe site-ul Clubului Alpin Român:
http://www.clubulalpinroman.org/index.php?cat=&id=64&type=art

Comentarii foto:
Foto 1 (sus): pe vf. Baranie Rohy, Tatra Înaltă, martie 2008;
Foto 2 (lateral): tabără de alpinism hivernal, Bucegi, decembrie 2006
Categorii: Instruire în alpinism | Etichete: , , , , , , | 1 comentariu

Navigare în articol

Un gând despre „Despre instruirea în alpinism (1): Securitatea activităţilor

  1. Marian

    Dşi abia publicat, am primit deja pe email, câteva observaţii pertinente, privind anumite scăpări ale articolului. Mulţumesc, sunt binevenite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: