Un nou animal în munţii Măcin


Acum aprox. 2 saptamani, cand am ajuns la catarare prin v. Racova (Măcin), am constatat aparitia unui nou animal in Macin! Urmele lui s-au vazut f. clar in vale – nu erau vechi, jumatatea lui aprilie – si nu pot fi confundate cu altceva.

Acest animal nu este specific zonei Dobrogea.
El si-a facut aparitia cu ceva ani in urma prin alte parti ale tarii si chiar ma intrebam cand va apare si pe aici…

Caracteristici:
– merge in doua picioare, fiind confundat cu oamenii, din aceasta cauza;
– nu are creier (dar specialistii continua sa-l caute), actiunile lui neavand niciodata o explicatie rezonabila si de bun simt;
– este atras de lucrurile lucitoare din pereti, care nu-i apartin dar pe care le ia, daca poate;
– in general distruge si face rau peste tot, gasind proprii justificari;

Respectiva entitate pe care incerc sa vi-o prezint, se autocaracterizeaza „căţărător” … dar toti ceilalti căţărători – din tara sau de pe mapamon – nu-l recunosc, peste tot fiind calcat in picioare, strivit sub bocanc, marginalizat si dat afara.

Mai concret, acest „pseudo catarator” sau „gunoi cu doua picioare” a venit la catarare in Macin (v. Racova) si pentru ca a vazut ceva ancore lucitoare prin pereti, s-a gandit ca el are nevoie de ele.


La ieşirea din peretele văii Racova

Ca atare, in loc sa se catare, s-a pus pe furat urechile de ancora, dezechipand mai multe trasee de catarare din vale, trasee parcurse acum vreo 5 ani de zile in urma, de mine impreuna cu Kaiacu si Blondu`, ulterior echipate cu ancore.

Unul din trasee a fost dezechipat aproape complet (inclusiv top-ul din doua ancore), pentru ca exista posibilitatea sa iasa din perete in sus, prin niste boscheti.

Este interesant de observat faptul ca:
– aceste distrugeri s-au limitat doar la un singur perete. Asta desi exista ancore lucitoare in mai multe locuri, unele accesibile direct din picioare, fara sa mai faci rapel (ancore de regrupare)! Se pare ca respectivul animal a stiut doar de ancorele din acest perete si nu de restul!
– s-a atins doar de ancorele lucitoare de firma, nu si de alte tinichele „no name”, facute prin garaj (la fel de lucitoare, de altfel!)
– daca si-a permis sa vina in Macin si sa renunte la catarare, ocupandu-se cu furt/distrugere, inseamna ca acest animal este dintr-unul din orasele apropriate;

Exista putine sanse ca urechile de ancora sa fie recuperate.. .
Dar sunt ceva sanse ca acest animal sa fie identificat, dacă este „de-al nostru”… calcat in picioare si stigmatizat de comunitatea locala a cataratorilor.

Pentru ca este esential ca noi toti cei care ne cataram in Dobrogea sa reactionam, sa ne unim si sa scapam de astfel de specimene care nu sunt in stare decat de distrugere.

PS: aceasta specie de animale migreaza f. usor!
Asa ca mare atentie la cele cateva traseele de catarare echipate cu ancore de firma de constănţeni, din cheile Dobrogei!!!

Exista mai multe variante de combatere a acestei probleme a furtului de urechi – fara sa le distrugi. Îi rog pe toti cei interesati sa ma contacteze pentru a le explica cum trebuie procedat.

Categorii: Alpinism în România, Educație și etică alpină | Etichete: , , , , | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Un nou animal în munţii Măcin

  1. Florin

    Ma intereseaza sa rezalizez in Cheile Dobrogei cateva trasee de escalada
    asistat (fiind prima mea urcare pe stanca).
    Daca imi puteti furniza detalii si acorda asistenta va rog sa imi raspundeti
    pe adresa de mail florinc82@yahoo.com

    Va multumesc

  2. Robert Fodor

    Stimate domn sau mai corect spus coleg visez de 30 de ani prin acesti munti minunati din pacate unele foarte urite cu aceasi si nu numai problema ne confruntam unii din noi aici in Bihor numai ca si rabdarea are limite,eu sincer efectiv am ajuns sa-i vanez dar parca nici Dumnezeu nu-i scoate in calea mea si probabil stie el de ce.Nu sint un om agresiv dar daca as prinde macar unul ias pune degetele pe o stanca si ias arata cum se pitoneaza binenteles cu ciocanul si sunt sigur ca nu numai ca nu ar fura dar ar ocoli pe veci gradinile noastre de catarat.Din pacate cam lipsesc adevarati barbati care sa ia atitudine.Multa sanatate cu stima ;Sa ne tina coarda’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: