O istorie a protecţiilor mobile (1): Aparitia friendului


 

Sphinx Crack (9+/10-), Colorado

Protecţiile mobile erau aproape necunoscute în România, la începutul anilor 90. Pitoanele erau tradiţionale şi în plus, o dată cu boom-ul escaladei, se băteau tot mai multe ancore…

Nici astăzi nu se poate spune că protecţiile mobile sunt cvasi cunoscute în ţară, în continuare fiind întâlnite opinii tip „neanderthal” de genul: „lasă-mă d-le cu de-alea, dacă eu vreau să bat ancore, ce ai cu mine…?”

Am început să mă caţăr cu mobile undeva prin 1998 – 1999, folosind fără să ştiu prea bine, două nuci active cu trei came, împrumutate de la club şi alte câteva nuci improvizate cu cordelină. Cu acest „impresionant” set de mobile + pitoane am deschis de exemplu, traseul „3M” din Măcin, în primăvara 1998.

Am început să folosesc astfel de protecţii pentru că, atât în Cheilor Turzii, unde eram activ atunci, cât şi prin alte părţi pe unde umblam (Coştila, Crai…), intram în trasee mai rar frecventate atunci, implicit prost pitonate gen Suurime, Ave Maria, Calvaria… Cum ceilalţi amici nu prea intrau în astfel de trasee, eram cam o ciudăţenie printre ei, cu fierătaniile atârnate pe ham.

Mai mult chiar, începând cu acei ani, majoritatea traseelor pe care le-am deschis cap/cap schimbat, în Măcin, cheile Dobrogei sau Vrancea – de exemplu traseele Extrema Stângă (6-), Rocada Mică (4+), Zburătorul (5+) – am încercat să le parcurgem cu mobile, să lăsăm cât mai puţine urme.

Tot aşa a apărut şi ideea primului cod de căţărare din România, „Codul Etic de Căţărare din Dobrogea„. Acesta a fost adoptat tocmai pentru a încuraja protecţiile mobile, a creşte nivelul tehnic al căţărătorilor şi a conserva stânca, pe cât posibil.

Această filosofie personală este în continuare valabilă, la traseele de stâncă sau mixt pe care le-am deschis sau parcurs pe alte coclauri.

În vara lui 2002, Leslie Fucsko a organizat un stagiu de o săptămână în Buila Vânturariţa, în tehnica big wall. O întreagă filosofie despre etică, stil, modalitate de căţărare, de montare a ancorelor etc. Deşi de-a lungul săptămânii au fost zeci de persoane în chei, doar eu cu Nuşu Neagoie (Braşov) şi Cornel Zărescu (Piteşti) am fost singurii stagiari ce am stat efectiv toate zilele.

Stagiu de big wall, 2002, Buila Vânturariţa

Acest stagiu este primul din România, în care efectiv s-au învăţat diferite tehnici de căţărare cu protecţii mobile, atât în căţărare naturală, cât şi artificială. Ulterior, Leslie a mai organizat un astfel de stagiu, tot în zona Vâlcea şi chiar în acest an (2009), va mai organiza un astfel de stagiu în cheile Turzii.

În continuare, am să fac o scurtă istorie a protecţiilor mobile, în ideea în care acestea vor fi tot mai mult utilizate în România.

=========================

 

 

 

APARIŢIA FRIENDULUI
Friend = prieten, în lb. engleză

Dispozitivul cu came botezat „friend” (nume de cod) a fost inventat de către americanul Ray Jardine (inginer aerospaţial), primul prototip fiind realizat în 1971. Era nevoie de un asemenea dispozitiv pentru a avea o protecţie eficace împotriva căderii, pe traseele ce urcă de-a lungul faimoaselor fisuri din Yosemite.

În 1972 Ray Jardine îl întâlneşte pe Mark Vallance împreună cu care, câţiva ani mai târziu, se decide să deschidă o afacere din producerea acestor dispozitive „friend”.

În 1977 eşuează în deschiderea afacerii în SUA şi cei doi se decid să-şi pornească afacerea în Anglia, Derbyshire. Aşa s-a născut faimoasa companie „Wild Country”…

  

(Ray Jardine, 1998)

„Într-o zi, noi căţărătorii, poate vom purta mănuşi speciale şi espadrile capabile să urcăm feţele de stâncă fără nici o priză, precum păianjenii. Şi în caz de cădere, tot precum păianjenii, ne vom agăţa rapid cu o coardă elastică de stâncă…
Dacă şi când se vor inventa astfel de dispozitive şi tehnici de căţărare, în mod cert inventatorii vor fi consideraţi deştepţi! Dar până atunci însă, nimeni dintre noi nu-şi poate imagina detaliile de funcţionare ale unui asemenea echipament.

La fel a fost şi cu dispozitivul Friend, acum un sfert de secol în urmă, când eu l-am inventat. În mod clar, era nevoie de o protecţie care să se fixeze în fisurile largi, dar cum ar fi putut funcţiona … nici eu şi nici altcineva nu aveam idee.
Căutând un echipament care să se fixeze singur în fisuri şi să reziste tot mai mult pe măsură ce apar forţe mai mari, am început procesul de creaţie în 1971. Iniţial, am folosit un sistem din două pene culisante, dar curând am realizat că sistemul nu prea funcţiona matematic.

 
Ray Jardine în „Separate Reality” (8 UIAA), 1975

 

 

 

 

O spirală sub un unghi constant, este o expresie a creşterii uniforme, principiul fiind descris de Descartes încă din 1638. Încă de atunci, camele sub un unghi constant au început să fie folosite în diferite dipozitive mecanice.
 
Configurarea unui dispozitiv care să funcţioneze s-a dovedit a fi, până la urmă, o muncă enormă. Zile în şir, luni de zile am construit diferite prototipuri cu came, pe care le testam la faleze de căţărare de lângă mine, pentru ca seara – acasă, să le fac diferite îmbunătăţiri.

Apoi într-o zi, după ce am încercat absolut tot ce mi-a trecut prin minte şi-mi storceam creierul pentru noi idei, mi-a apărut conceptul: două perechi de came independente şi în opoziţie. Aşa cum fiecare roată la maşină, are suspensie individuală, tot aşa, aceste came se vor regla în fisură în mod independent!
Camele erau diametral opuse şi ţinute deschise de către un arc metalic. Lipsea orice fel de mâner pentru a închide/deschide camele.

 

Unul din primele prototipuri de friend, cu tijă metalică

 

 

 

 

Am ales pentru testarea acestui dispozitiv un traseu nou, botezat „Fantasia” (4+/5- UIAA). Într-un pasaj în care aproape puteam sta cu mâinile libere, am reuşit să strâng camele şi să le introduc în fisură. După cum s-a comportat, am ştiut instantaneu că asta era soluţia!
 
Primăvara viitoare (1974), am realizat primul meu set de dispozitive Friend prototip, cu care am urcat mai multe trasee în Yosemite. Aceste exemplare erau extrem de limitate faţă de modelele actuale, dar funcţionau! La finalul sezonului, în echipă de trei, am încercat să urcăm „The Nose” într-o zi. Nu am reuşit atunci, fiind obligaţi să bivuacăm sub „The Great Roof”. Dar am reuşit să urcăm traseul în 20 de ore de căţărare efectivă, la jumătate faţă de recordul precedent de 3 zile.
 
În 1977 Mark Vallance m-a invitat în UK, pentru a-l ajuta să scoată pe piaţă dispozitivele Friend. Mark a fost prima persoană care a văzut potenţialul uriaş al acestor dispozitive. Astăzi, aspectul comercial al friendurilor este evident, dar în acei ani Mark a fost primul vizionar….”

 

 

 

(Mark Vallance, 1978)

„A începe o afacere nouă, este ca şi cum ai avea sub tine 30m de coardă fără nici o protecţie, fără nimic şi un pasaj de gradul 7 în faţă.
M-am pregătit să-mi dau drumul în coardă. Vremea era perfectă, ger şi puţină zăpadă. Echipa de filmare era pe poziţie şi aştepta…
Am depăşit ultimul Friend, apoi am mai urcat puţin. La dracu`, am să la arăt un adevărat spectacol! Am mai urcat puţin, apoi am sărit!

Pe măsură ce s-a întins coarda, secundul a zburat prin aer şi mie mi s-a tăiat respiraţia. M-au lăsat la sol, nemaifiind nevoie de încă o dublă.
La finalul lui ianuarie 1978, a fost difuzat episodul de 5 minute a emisiunii BBC Tommorow`s World şi un secret de 6 ani a fost scos la lumină.

În 1972, în Colorado l-am întâlnim prima dată pe Ray Jardine. Lucram amândoi pentru Outward Bound, căţărându-ne împreună în timpul liber. Deşi pe atunci nu ştiam, Ray purta cu el tot timpul, primul său prototip al friendului: patru came pe un ax, fără nici un mâner sau alt mod de strângere a camelor. Era nevoie de patru mâine pentru a scoate friendul din fisură!

Primul meu contact cu dispozitivul „friend” a fost mult mai târziu, prin 1975, Ray fiind foarte secretos. Era într-o zi de octombrie, înainte de a face premiera traseului „Power Failure”. M-a pus să jur că o să ţin secret, apoi misteriosul săculeţ albastru ce tot scotea sunete metalice la spatele lui s-a deschis. Câteva prototipuri erau nou-nouţe, atent finisate şi cu un mic mâner, în timp ce altele erau îndoite şi folosite.

Chris Walker a botezat dispozitivele cu numele de „friend”, pe când se căţărau împreună cu alţii, care nu erau în categoria celor „iniţiaţi”. Vroia să ştie dacă Ray are cu el dispozitivele şi neştiind cum să facă fără să se dea de gol, l-a întrebat pur şi simplu: „Hei, ai adus cu tine punga cu prieteni – friends?” Numele a prins.

După câteva insuccese în Statele Unite de-a lungul anului 1977, Ray m-a rugat pe mine să produc friendurile în Anglia. Problema principală pe care am întâmpinat-o a fost faptul că nu am găsit nicăieri un aliaj 7075 ieftin. Cum aş fi putut face ca un dispozitiv format din 27 de piese, o mulţime de găuri şi operaţiuni delicate, să aibă un preţ cât de cât competitiv pe piaţă?

Când Ray s-a întors în California, la începutul toamnei, deja se gândea la un nou eşec… Dar câteva săptămâni mai târziu, lucrurile au început să se aranjeze aşa cum trebuie. M-am împrumutat de bani de peste tot unde era posibil… ba mai mult, am pus şi a doua ipotecă pe casă.

Am inspirat adânc şi la finalul lui noiembrie am renunţat la locul meu de muncă, implicându-mă 100% în producerea de frienduri Wild Country.

Nici o protecţie de data asta. Fie succes, fie o lungă, foarte lungă cădere…

Bibliografie: Wild Coutry: The Cams Book

Categorii: Istorie alpină | Etichete: , , , , , | 3 comentarii

Navigare în articol

3 gânduri despre „O istorie a protecţiilor mobile (1): Aparitia friendului

  1. varverica

    Chiar m-am intrebat de cateva ori de unde vine denumirea.

  2. Anonymous

    Nu Wild Country a inventat friendul! Va rog sa va documentati mai bine. Iata una dintre surse http://en.wikipedia.org/wiki/Spring-loaded_camming_device

  3. Marian

    Bună ziua,

    Interesantă istoria friendului, din dicţionarul "open" wikipedia (mulţumesc de link), dar mi se pare incompletă şi denaturată.

    De ce spun asta:
    1. Se aminteşte de Abalakov în definiţia/istoria friendului, că a găsit principiul de funcţionare al camei.
    Dar de aici şi până la inventarea friendului, este o cale luuungă…

    În anii respectivi, au existat în diverse locuri de pe glob, preocupări pentru a găsi dispozitive ce pot fi fixate în fisuri.
    Vezi şi dispozitivul "Lowe Crack Jumar" – inventat de Greg Lowe.

    Mă îndoiesc că URSS ar fi permis ca un "imperialist american" să-şi asume invenţia friendului, dacă Abalakov l-ar fi inventat deja.

    2. Greg Lowe a inventat nişte nuci cu came, numite "Cam Nut" şi "Split Cam". Pentru aceste nuci – nu dispozitive din categoria friendului! – a obţinut patentul în 1973!
    Aceste dispozitive inventate de Lowe s-au numit ulterior "Super nut".

    Există mai multe dispozitive cu componente mobile (de exemplu ballnut), dar ele intră în categoria nucilor şi nu a "friendurilor" (dispozitivelor active cu came).

    3. În 1978 Wild Country a scos pe piaţă primul dispozitiv "friend". Asta pentru că abia atunci Mark Vallance – amicul lui Ray Jardine şi creatorul lui Wild Country – a reuşit să obţină banii pentru a porni afacerea.
    Dar asta nu înseamnă că dispozitivul "friend" a fost inventat în acel an, cum greşit apare în definiţia de pe wikipedia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: