Slovenia face parte din cele câteva ţări ale arcului alpin (din jurul Alpilor) şi o mare parte din teritoriul său este montan. Din acest motiv, nu este o surpriză faptul că activităţile montane – alpinismul, este puternic dezvoltat.
Alpinismul face parte din esenţa naţiunii slovene, fiind promovat de mai mulţi factori socio-geografici ce s-au desfăşurat pe teritoriul Sloveniei din mijlocul secolul XIX până în prezent.
PZS (Asociaţia Alpină Slovenă, http://www.pzs.si) reprezintă una din cele mai mari organizaţii de masă din Slovenia. Cercetările (2001) au arătat că 15,7% din populaţia ţării practică una din formele alpinismului.
PZS a estimat că munţii din Slovenia sunt frecventaţi de mai mult de 3 milioane de vizitatori anual, ceea ce reprezintă cu 50% mai mulţi oameni decât există în Slovenia (2 milioane)!
Permanent se acordă o mare atenţie întreţinerii reţelelor de poteci, Slovenia putându-se lăuda azi cu peste 1446 de rute, cu o lungime totală de peste 7.000km, adică 0,35km de potecă turistică pe km pătrat.
Originea alpinismului în Slovenia
Ca şi în alte ţări, alpinismul a apărut abia atunci când condiţiile de viaţă ale oamenilor s-au dezvoltat suficient de mult, pentru a fi satisfăcute nevoile primare, în plus existând timp liber şi resurse materiale pentru altele. Existenţa munţilor a fost prima condiţie pentru dezvoltarea alpinismului, dar factorii sociali au fost şi mai importanţi.
Apariţia alpinismului în Slovenia a necesitat un imbold, un stimul, care a venit nu din partea populaţiei de la poalele munţilor, cum ar părea logic la prima vedere, ci din zona urbană.
Atunci când au apărut primele cluburi alpine în lume (1857 – Anglia, 1862 – Austria), Slovenia făcea parte in imperiul austro-ungar, fiind supusă unui puternic proces de germanizare. În zona montană, acest proces era dus de către DOAV (Clubul Alpin Germano-Austriac), la cabane fiind utilizate doar înscrisuri în germană.
În aceste condiţii, primul club alpin în Slovenia s-a înfiinţat în 1893 (Clubul de Alpinism Sloven), apărut ca o reacţie de rezistenţă naţională împotriva germanizării. Acest club este precursorul Asociaţiei Alpine de azi.
În 1895, Jakob Aljaž a cumpăra o mică suprafaţă de teren 
chiar pe vârful Triglav. Aici, pe cel mai înalt vârf al ţării, a construit un mic turn din fier. A fost un gest simbolic de rezistenţă naţională împotriva germanizării munţilor sloveni.
Naţionaliştii germani au protestat împotriva construirii turnului pe vf. Triglav, dar în urma unui proces, judecătorul a decis că turnul este construit legal.
Dezvoltarea alpinismului ca o consecinţă a industrializării şi urbanizării
Identitatea naţională a fost un aspect esenţial în dezvoltarea alpinismului în Slovenia, până la sfârşitul primului război mondial şi dispariţia monarhiei austro-ungare. După acest moment, ţării a devenit parte din Regatul Serbilor, Croaţilor şi Slovenilor (mai târziu Yugoslavia). Şi alpinismul a evoluat, înregistrându-se o creştere a numărului de membri, comparativ cu perioada precedentă. Dar, ca şi în alte state predominant agrare, alpinismul era practicat de o nişă relativ îngustă din societate, de persoane din mediul urban cu un anumit nivel social.
Schimbarea regimului politic după al doilea război mondial, când Slovenia a devenit comunistă, a schimbat radical modul de organizare socială.
Începând cu anii 60, politica de industrializare şi apariţia a numeroase fabrici în mediul rural, a dus la creşterea numărului populaţiei angajate în industrie şi implicit, la un proces de creştere a nivelului de trai.
Dezvoltarea alpinismului este strâns legat de acest aspect. Cluburi de alpinism au apărut nu numai în mod individual, prin oraşe, ci şi pe lângă marile fabrici.
Prin intermediul acestor cluburi sportive, autorităţile politice încurajau activităţile fizice de masă printre care alpinismul juca, într-un mod tradiţional deja, un rol de frunte.
Au început să fie organizate activităţi de masă prin intermediul sporturilor de munte, în special drumeţii cu grupuri mari de oameni, pe munte în general şi pe vârful Triglav în special.
Acestea aveau ca scop dezvoltarea spiritului de colectivitate şi o validare a sistemului socialist, deşi cei care participau la activităţi nu le interpretau în acest mod. Astăzi, din punct de vedere ecologist, aceste activităţi de masă sunt discutabile, dar atunci ele erau foarte populare printre oameni.
Începând cu anii `60, anii `70 şi mai ales anii `80, numărul de membri înscrişi în cluburile de alpinism a crescut la un nivel fără precedent. Dacă înainte de al doilea război mondial, în Slovenia existau 11.000 de membri, acum s-a depăşit numărul magic de 100.000 (într-o ţară de 2 milioane!).
În paralel cu numărul de membrii, a crescut foarte mult şi numărul de ieşiri la munte. Un studiu al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Ljubljana, realizat în 1984, a arătat că 450.000 de oameni au ieşit pe munte. Asta înseamnă aproape o pătrime din populaţia ţării!
Numărul de alpinişti afiliaţi a atins un maxim în 1989 când au fost înregistraţi 114.000 de membri, adică aproape 6% din populaţia ţării. Pe lângă aceştia mai erau, bineînţeles şi pasionaţi ai muntelui neînregistraţi în vreun club.
Există o legătură între industrializare şi alpinism deoarece, cele mai puternice cluburi erau în zonele intens industrializate şi miniere, în timp ce în alte zone mai rurale, cluburile aveau mult mai puţini membri.
Mari schimbări după independenţa Sloveniei
În 1991 Slovenia şi-a declarat independenţa, revenind la un sistem democratic şi capitalist. Ca urmare a crizei politico-sociale, întreaga industrie a intrat în criză, pierzându-şi din importanţă. După câţiva ani de criză prelungită, economia s-a stabilizat şi standardul de viaţă a început să crească din nou.
Asociaţia Alpină Slovenă a încercat să se adapteze noilor realităţi sociale, dar a reuşit doar parţial. Drumeţiile de masă, specifice perioadei comuniste erau depăşite de mult! Mulţi angajaţi au început să prefere sportul ca o activitate individuală şi nu ca o sarcină de serviciu. Gândirea colectivă a fost înlocuită cu gândirea individuală. În centrul valorilor sociale s-au poziţionat aspectele materiale, acumularea de profit şi prosperitate individuală.
Legăturile sociale dintre indivizi s-au rarefiat, formele colective de petrecere a timpului liber fiind înlocuite tot mai mult cu acţiuni individuale. Creşterea numărului de automobile personale a dus, în timp relativ scurt, la reducerea şi scumpirea transportului public. Toate acestea s-au reflectat în:
– scăderea numărului de persoane care s-au cazat peste noapte, în cabanele de munte, deşi s-au îmbunătăţit condiţiile de cazare,
– creşterea turelor de o singură zi,
– scăderea numărului de membri ai cluburilor montane, de la 114.000 (1989) la 52.000 (2005).
Deşi numărul de membri ai cluburilor a scăzut, a crescut numărul de cluburi montane, de la 178 (1989) la 248 (2005). Acest fenomen de fragmentare a cluburilor, este unul din lucrurile ce reflectă, de altfel, influenţa gândirii individualiste.
Numărul mediu de membri ai cluburilor alpine în 1992, era de 519 persoane/club, în timp ce în 2005 a scăzut la 316 persoane/club. Cluburile de azi sunt nu doar mai mici, ca număr de membri, dar şi slabe ca nivel de organizare, programe şi impact social.
Dar nu trebuie să ne fie teamă legat de viitorul alpinismului sloven! Viaţa modernă crează necesităţi pentru practicarea acestor forme de turism şi activităţilor recreaţionale în general.
Însă cluburile alpine pot cunoaşte momente mai mici sau mai mari de criză, mai ales dacă sunt incapabile să se adapteze nevoilor prezentului.
Jurij Senegačnik – ZARIS
(Institutul pentru cercetare, educaţie şi consultare)
Ljubljana, Slovenia
Bergführerbuch 
Comentarii recente