Să „ne râdem” puţin…


Alpinismul este o activitate serioasă… ba chiar foarte serioasă!

Şi de asta şi-au dat seama mulţi din cei care au făcut rapeluri ultra-neregulamentare… sau au dârdâit prin corturi, ascultând viscolul la câţiva milimetri distanţă… sau cei au zburat ceva metri în cădere!

Nu mai vorbesc de cei care au fost implicaţi în accidente montane sau care au prieteni rămaşi pentru totdeauna pe munte…

Şi cu toate acestea, ne place muntele şi alpinismul! Şi seara, atunci când stai ghemuit în sacul de dormit sau într-o regrupare la mare înălţime… îţi mai aduci aminte câte o glumă, câte un banc, pe care le povesteşti coechipierului! Glume precum cele de mai jos…

Câteva motive pentru care urcarea pe stâncă este mai bună decât sexul

–          O căţărare poate dura toată ziua;

–          Topo-urile şi jurnalele din refugii îţi pot spune câţi căţărători au fost pe acolo înaintea ta;

–          Poţi să-ţi alegi lungimea şi diametrul corzii personale;

–          Întotdeauna este cineva care să te susţină, dacă nu mai poţi;

–          Poţi să-ţi laşi echipamentul de protecţie în fisură, pentru următorul căţărător;

–          Nu eşti considerat un ciudat, dacă mergi îmbrăcat cu un ham pe tine;

–          Singurul cauciuc pe care-l foloseşti, este cel de pe talpa espadrilelor;

–          Încă sunt o mulţime de pereţi neatinşi de oameni;

Diferenţa dintre un jucător de golf şi un căţărător?

Primul spune: Aaa… rahat! Al doilea: Rahat! Aaa…


Semne că eşti un alpinist cu vechime…

–          Când te duci la biserică, cauţi posibile linii de căţărare pe tavan;

–          Ştii cum să urci pe acoperişul casei fără scară;

–          Îţi cumperi pantofii cu două mărimi mai mici;

–          Eşti ofticat că ai plătit 200lei pe o pereche de blugi Levi`s, dar este super ok să-ţi cumperi un Gore-tex la 1.000lei;

–          Tot echipamentul de căţărare valorează mai mult decât maşina;

–          Renunţi la un post bun, doar pentru a avea timp să te caţări mai mult;

–          Lista de nume pentru viitoarele trasee de căţărare este mai lungă decât lista prietenilor;

–          Pioletul tău este cu coadă de lemn;

–          Observi că echipamentul istoric expus în vitrina magazinului de munte, este mai nou decât echipamentul tău;

–          Ai un traseu de căţărare pe exteriorul casei;

–          Ciorapii de trei zile în picioare sunt prea curaţi pentru a fi schimbaţi;

–          Îţi foloseşti pioletul pentru a curăţa scările la intrare;

–          Te trezeşti din somn, îţi pui hamul pe tine şi când să ieşi pe uşă cu espadrilele în mână, realizezi că trebuie să mergi la birou, de fapt;

–          Ţipi comenzi de căţărare în timp ce faci sex;

De pe o stâncă înaltă cad doi alpinişti, un optimist şi un pesimist.

Pesimistul: – Eu cad!

Optimistul: – Eu zbor!

Câteva motive pentru care urcarea pe stâncă este mai bună decât dragostea

–          faceţi ceva plăcut, de care vă bucuraţi AMÂNDOI;

–          partenerul nu se supără dacă uiţi prima zi când v-aţi căţărat împreună;

–          în mod normal, partenerul nu aruncă cu obiecte după tine, ca un argument final;

–          dacă rămâi fără un partner, poţi găsi cu uşurinţă altul;

–          comunicarea dintre parteneri este mai simplă şi sigură (chiar dacă bate vântul!);

–          în cazul unui eşec, o ruptură de os se vindecă mult mai rapid decât o inimă frântă;

Doi alpinişti pe munte. Unul alunecă într-o crevasă cu capul în jos. Celălalt se apleacă în buza crevasei şi strigă:

– Te-ai rănit?

– Nuuuu! aude el

– Cum aşa?!

– Sunt încă în cădereeeeeee!…

De ce este mai faină căţărarea decât sexul… din perspectiva unei femei

–          stânca este întotdeauna tare;

–          când vrei să te caţări, stânca nu este ocupată cu meciul de fotbal;

–          stânca nu se plânge niciodată de ce tip de protecţie foloseşti;

–          poţi merge la căţărare cu parteneră, fără să fii acuzată de ceva;

–          poţi merge la căţărare în orice perioadă a lunii;

–          căţărarea se termină atunci când tu atingi vârful;

–          nu ţi se face ruşine dacă maică-ta îţi găseşte echipamentul de căţărare;

–          nimeni nu a rămas însărcinată în urma unei căţărări pe stâncă;

Un alpinist căzut într-o crevasă este găsit de către o echipă comună Crucea Roşie şi Salvamont. Cum îl văd, strigă de sus:

– Crucea Roşie şi Salvamontul sunt aici!

Iar alpinistul din adâncuri:

– Nu donez nimic!…

De ce este mai faină căţărarea decât sexul… din perspectiva unui bărbat

–          când te caţări, doar tu trebuie să atingi vârful;

–          când te caţări şi cu altcineva, în afară de partenerul tău obişnuit, nimeni nu devine ofticat ba din contra, puteţi face o echipă de trei;

–          o mână bine băgată în fisură este la fel de satisfăcătoare ca şi orice altceva;

–          nu contează de câte ori eşuezi; întotdeauna poţi reveni;

–          unui perete de stâncă nu-i pasă dacă apari mai târziu;

–          când te caţări, poziţiile ciudate sunt considerate „cool”;

–          partenerul nu se supără dacă nu mai ai chef de fisură şi vrei să încercaţi ceva pe faţă;

–          o gaură de doar trei degete nu este mare deloc;

Ture faine!

Categorii: Educație și etică alpină | Etichete: , , , , , , , , , | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Să „ne râdem” puţin…

  1. salut…
    f.tare gluma „tipi comenzi de catarare in timp ce faci sex”…mi-am imaginat…super tare.Poate ar merita incercat…..de cand cu blazarea asta, e posibil sa fie ceva inedit;)

    Gabi-P.Neamt

  2. Am răs cu poftă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: