K2 – muntele munților. Vis și destin


Recent, editura Karpatia (Brașov) a publicat o nouă carte de alpinism, a patra după cele două scrise de Joe Simpson (Culmile neantului, Umbre întunecate) și Everestul american (Everest – creasta vestică).

De această dată, este vorba de o carte integral dedicată faimosului K2, scrisă de nu mai puțin faimosul Kurt Diemberger.

Autorul cărții este ultra cunoscut pe plan mondial, fiind astăzi singurul alpinist în viață care are la activ prima ascensiune a doi optmiari (Broad Peak, 1957) și Dhaulagiri (1960), ascensiuni de mult timp intrate în istoria alpinismului. Diemberger este, de asemenea, ultima persoană care l-a văzut în viață pe ultra faimosul Hermann Buhl, care a căzut cu o cornișă pe Chogolisa.

”K2 – muntele munților” nu vorbește, de fapt, doar despre acest munte. Este o carte care ne mută în timp, din anii 50 în anii 80 și invers, precum și o carte care ne poartă prin mai multe locuri: Himalaya, Alpi, coasta Angliei, Broad Peak, micul paradis tibetan numit Tashigang… Dar indiferent de timp și spațiu, peste tot planează umbra mută a K2-ului.

După ce face o introducere a relației dintre autor și Julia Trullis, cartea ne prezintă pas cu pas, pagină cu pagină, evoluția lor ca echipă, atât pe munte cât mai ales ca ”cea mai înaltă echipă de filmare”, după cum se auto-intitulau. Pasiunea lor pentru K2 îi determină să facă mai multe încercări de a urca vârful, totul culminând cu anul 1986 când reușesc, în sfârșit, să atingă vârful.

”În 1986 am pregătit totul împreună cu Julie cu cea mai mare atenție, ne-am aclimatizat suficient și nu am suferit de dureri de cap cauzate de altitudinea mare. Pur și simplu am prins un an nefast!”

Anul nefast 1986 a însemnat – pentru K2 – un sezon în care au murit 13 persoane, inclusiv coechipiera lui Diemberger.

”Kurt, mă simt destul de ciudat… Vocea lui Julie plutește de parcă ar veni de la mare distanță, prin rețeaua de păr și cristale de gheață; e ca și cum ar vorbi de aproape, dar de altundeva în același timp. Ce vrea oare să spună, se simte ciudat?”

Spre deosebire de alte cărți de alpinism, traduse în ultimii ani în limba română, aceasta nu are multe erori. Este adevărat, nici textul nu este complicat cu tot felul de termeni tehnici.

Aspecte negative

Personal, am găsit doar câteva lucruri mai puțin inspirate…

De exemplu, m-a surprins negativ utilizarea frecventă în text, a cuvintelor englezești lipsite total de traducere. Asta chiar din primele pagini. Sunt propoziții simple, dar în mod evident un cititor care nu cunoaște limba engleză nu va înțelege sensul lor.

Ca de exemplu, în pagina 15-16: ”…our most desired peak”: K2-ul nostru

”Julie mă filează în vreme ce eu urc cu prudență […] Un val de fericire mă inundă:

–          Come up Julie, we are very close!

Își face apariția de după creastă […]. Be still, șoptește ea […]

Oare ce-i trece prin minte? Ce le spune oare zăpezilor acestora de pe vârf? […] Acum, vârful inaccesibil e la o aruncătură de băț, nimic nu ni-l mai poate lua […].

–          Julie, let`s go!

Brusc, mă simt neliniștit.

Privește în sus cu un zâmbet, ca și cum s-ar întoarce dintr-o lume îndepărtată.

–          Yes, let`s go up!

În câteva minute, visul nostru de trei ani se va împlini.”

Chiar dacă în general, textul a fost destul de inspirat tradus și adaptat în română (traducător Cătălin Hiciu), există câteva scăpări, mai ales cu privire la termeni ce țin de alpinismul de iarnă. Două exemple în acest sens:

– ”front point-urile”(termen englezesc românizat?!) în loc de ”colții frotali”

”piton de zăpadă” în loc de ”ancoră de zăpadă”.

Apoi, în partea finală a cărții, traducătorul folosește frecvent termenul de ”depou” (?!), pe care inițial nici nu l-am înțeles exact la ce se referă. Ulterior, mi-am dat seama că se referă la ”depozitele” de echipament făcute de alpiniști, pe parcursul urcărilor-coborârilor repetate.

În ceea ce privește partea fizică… Tiparul și fotografiile se încadrează în tonul dat deja de celelalte apariții ale editurii, cu specificația că fotografiile color sunt ceva mai bine tipărite.

Una peste alta, spre deosebire de alte cărți de munte apărute în România ultimilor ani și traduse ”din topor” (poate într-o zi ar trebui să ne amuzăm puțin pe seama acestora…!), ”K2-ul” recent apărut reușește să transmită cititorului român o parte din emoțiile scriitorului, intens trăite mai ales în ultima parte a cărții.

Lectură plăcută!

Categorii: Echipament - cărți, Istorie alpină | Etichete: , , , , , , , , | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „K2 – muntele munților. Vis și destin

  1. Cartea odata inceputa, nu am mai putut-o lasa din mana. Indeamna la reflectii despre importanta unei decizii la momentul oportun.
    Buna recenzie… cititi K2 – Vis si Destin

  2. e si bonatti acolo…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: