Erhard Loretan…


Pe 28 aprilie 2011, cunoscutul alpinism elvețian Erhard Loretan a murit în urma unei alunecări pe munte. La momentul respectiv, în presa elvețiană s-a scris că Loretan lucra ”ca ghid montan” și era legat de ”un client” care l-a tras la vale. ”Clientul” a supraviețuit accidentului, fiind scos din munte cu elicopterul, într-o stare gravă.

În realitate, ”clientul” era Xenia Minder, partenera de viață a lui Loretan. Recent, după jumătate de an de la accident, Xenia a scris un material emoționant despre acest eveniment tragic, publicat în ”Le Temps” (Elveția).

Personal, am găsit acest material mai mult decât interesant, motiv pentru care am decis să-l traduc și să-l public în limba română, pentru a fi mai accesibil cititorilor români.

=========

Acum șase luni în urmă, am alunecat pe gheață mai mult de 200m, trăgându-l după mine pe Erhard, bărbatul pe care l-am iubit și totodată, unul din cei mai talentați alpiniști din lume. În acea zi, nelipsita coarda – partenera noastră de încredere în atâtea ascensiuni – s-a dovedit a fi fatală, trăgându-l pe pantă și lăsându-l fără viață lângă mine.

Moartea lui Loretan, o tragedie pentru întreaga Elveție, a fost cu atât mai șocantă cu cât s-a petrecut de ziua lui, când împlinea 52 de ani.

Mulți și-au pus întrebarea, cum este posibil ca un alpinist care a urcat toți optmiarii fără oxigen suplimentar, să moară pe o creastă modestă din Alpi (vârful Gruenhorn, Valais), alături de o femeie pe care presa – discretă de această dată – a descris-o ca fiind ”un client de 38 ani din Berna, grav accidentat și transportat cu elicopterul la spital”.

Erhard a fost un purist pe munte. Respectos și modest, și-a câștigat faima internațională datorită ascensiunilor alpine realizate cu bagaj minim și viteză maximă, indiferent de altitudine.

Nimeni nu m-a acuzat pentru moartea lui. Dar încă din primul moment de când am devenit conștietă de ceea ce s-a întâmplat, m-am scufundat într-un vid total, plin de vinovăție.

Cu zece ani în urmă (2001), Erhard a apărut din nou în prima pagină a presei, tot pentru un eveniment tragic. În timp ce se afla la cabana personală din Cresuz, Gruyere, singur cu copilul său de șapte luni, l-a zgâlțâit pentru a-l opri din plâns. Copilul a murit datorită sindromului SBS (sindromul de zguduire al copiilor). A fost condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare, pentru neglijență și ucidere din culpă.

În lumina morții copilului său, Erhard s-a comportat cu demnitate și curaj. În acel moment, sindromul SBS nu era cunoscut, iar el a decis să apară în mass media, pentru ca alți părinți să evite o dramă similară.

Așa cum mi-a explicat de mai multe ori, Erhard a acceptat sentința și faptul că a fost condamnat de societate pentru fapta sa chiar dacă, așa cum a spus chiar el în ziua sentinței, această condamnare nu se poate compara cu ceea ce va simți pentru toată viața, în sufletul său…

Oricum, în timpul procesului și după, Erhard a devenit o țintă pentru atacuri publice violente. Cum a fost posibil ca un om care s-a confruntat cu moartea de nenumărate ori, pe munte, să-și piardă așa ușor cumpătul cu propriul său copil?

Ruptura din sufletul său nu s-a mai închis niciodată și în lumina mass mediei, Erhard s-a schimbat. În mod evident, el a pierdut pe munte mulți prieteni apropiați. Dar așa cum am observat personal, în ultimii doi ani petrecuți împreună, moartea fiului său a fost o tragedie care a rămas pentru totdeauna în inima lui, chiar dacă împreună, am început să ne imaginăm o nouă viață, un nou început.

Erhard nu a vrut niciodată moartea fiului său, așa cum nici eu nu am vrut să-l trag pe el la moarte. Poate accidentul nostru s-ar vedea diferit, dacă nu eu eram persoana care l-a tras în gol? Sau dacă ar fi supraviețuit, ar fi devenit încă o dată ținta ofensivei mediatice? Opinia publică l-ar fi acuzat de neglijență, pentru că a determinat moartea clientului său mai puțin experientat, pe un munte pe care-l știa atât de bine?

Ce face ca oamenii să judece așa de diferit, fapte asemănătoare?

Cu cât oamenii îmi spun că eu am supraviețuit datorită unui miracol, cu atât mai mult mă enervez, pentru că pozez în postura de eroină care a supraviețuit și nu sunt văzută ca o alpinistă a cărei neatenție a dus la o tragedie.

Acesta este motivul pentru care, la trei săptămâni după accident, am vorbit cu cel care a anchetat cazul, pentru a afla dacă pot fi  interogată ca ”martor direct al evenimentelor”, conform terminologiei noului cod penal. Dar el mi-a explicat că ancheta era terminată și dosarul închis.

După ce mi l-a trimis și mie, printre mărturiile medicilor și altor ghizi montani martori la accident, în paginile dosarului am găsit și o mărturie personală, luată de poliție a doua zi după accident. Eram sub medicamentație și în stare de șoc, nu mai știam de această mărturie, dar semnătura de pe fiecare pagină era indubitabil a mea…

În mod surprinzător, conținutul declarației corespunde cu ceea ce îmi amintesc eu, în mod confuz, despre accident. După ce ne-am scos schiurile din picioare și am început să urcăm pe creastă, spre vârf, piciorul stâng mi-a alunecat. M-am scurs pe panta de zăpadă, pe spate… gheață și bolovani… o rugăciune să nu sufer prea mult înainte de a muri.

Nimeni nu și-a pus întrebarea cât de reală era acea declarație, luată la scurt timp după ce am aluncat 200m și am stat în zăpadă timp de șapte ore, în stare de inconștiență și hipotermie, pentru a veni echipa de salvare.

Indignarea mea pentru faptul că dosarul s-a închis, a fost considerată o reacție la starea de șoc, de prietenii apropriați.

Din punct de vedere legal, rebeliunea mea a fost rapid înăbușită. Ca judecător, de profesie, a trebuit să accept verdictul: accident. Protestul meu împotriva faptului că Erhard a fost considerat automat ”ghidul meu” (fiind mai experimentat și de profesie ghid) a fost total inutil, pentru că nimeni nu a verficat dacă exista vreo relație între noi sau dacă exista măcar, vreo hârtie semnată între ”ghid” și ”client”, așa cum se obișnuiește.

La nivel personal, neînțelegerile mele au persistat și continuă să persiste, alimentate mai ales de celelalte persoane care, în unanimitate, caută să justifice accidentul folosind cuvinte precum ”destin” sau ”fatalitate”…

Și totuși, de ce-mi fac așa probleme? Sentimentul de vină că am supraviețuit? Da, desigur!

Dar mai mult decât atât, este pentru că Erhard nu a beneficiat de un tratament similar, atunci când el și-a pierdut fiul. Poate datorită faimei sale. De fapt, de îndată ce mass media a aflat ceea ce s-a întâmplat, o parte din ea și implicit, o parte din opinia publică, l-au pus la zidul acuzaților, ignorând total durerea unui tată.

De multe ori am auzit oamenii vorbind despre Erhard ca fiind ”cel care și-a omorât copilul”. Așa că atunci când Erhard mi-a spus, în timpul primei noastre ascensiuni, că el încearcă să evite două categorii de oameni: jurnaliștii și avocații, nu a fost o mare surpriză pentru mine.
Doar că nu a fost foarte norocos în ziua în care m-a întâlnit, pentru că eu eram judecător, iar fratele meu jurnalist…

Xenia Minder

Cine a fost Erhard Loretan

(28 aprilie 1959 – 28 aprilie 2011)

 

–       A devenit al treilea om care a urcat toți optimarii. În 1982 a urcat primul optmiar (Nanga Parbat), iar în 1995 ultimul vârf de peste 8.000m (Kangchenjunga);

–       Împreună cu Jean Troillet, a reușit să urce vârful Everest în timpul record de 40 de ore, fără oxigen suplimentar (1986). Ascensiunea s-a făcut pe culoarul japonez și Hornbein;

–       Traversarea lanțului Annapurna (1984);

–       Fața sud vestică Cho Oyu în 27 ore (1990);

–       Fața sudică Shishapangma – vârful central în 22 ore;

–       13 pereți nordici în Alpii elvețieni, în 13 zile (iarna 1989)

–       În 1996, a primit Medalia de Merit King Albert, pentru contribuția adusă alpinismului mondial;

SURSE:

http://www.planetmountain.com/english/News/shownews1.lasso?l=2&keyid=38675

 http://tohatchacrow.blogspot.com/2011/04/erhard-loretan-obituary.html

 http://en.wikipedia.org/wiki/Erhard_Loretan

Categorii: Alpinism internațional, Istorie alpină | Etichete: , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: