Babilonia alpinismului românesc


Cu cât un domeniu de activitate este mai complex și specializat, cu atât oamenii implicați în acea activitate – specialiștii, își formează propriul limbaj tehnic.

Rolul acestui limbaj tehnic este simplu – de a facilita comunicarea între specialiști. Numeroase dicționare tehnice ajută la înțelegerea sensului și a termenilor, de către un profan în domeniu, începând cu activități din zona industrială (mecanică, inginerie,  electronică etc.) și terminând cu activități din cu totul alte zone de activitate precum științele umane, medicina sau biologia.

În România, alpinismul a apărut acum mai bine de 100 de ani, când s-a înființat primul club de alpinism în Brașov. De atunci și până azi, au început să fie practicate și la noi în țară, majoritatea formelor de manifestare existente la nivel mondial…

Încă de la început, așa cum era și normal, alpinismul românesc a trebuit să-și formeze propriul limbaj, pentru definirea echipamentului, a diferitelor tehnici și manevre folosite.

Mulți termeni care nu au putut fi definiți prin cuvinte existente deja în limba română, au fost împrumutați direct din limbile țărilor unde au apărut respectivele manevre și tehnici de alpinism. Este vorba în special de franceză (limba elitei sociale în Regat) și germană (limba elitei sociale în Transilvania).

După ce, în perioada întunecată a alpinismului comunist limbajul tehnic alpin a rămas relativ izolat, (interesant că nu a împrumutat nimic din limba rusă!) după 1989 s-a împrumutat masiv din alte limbi, în special engleză, datorită trendului pro-vestic general și pe măsura dezvoltării unor noi forme de cățărare și de comunicare (internetul).

Să dau câteva exemple.

Cuvântul care definește chiar activitatea în sine ”alpinism”, provine din francezul ”alpinisme”, termenul german ”bergsteigen” sau englezescul ”mountaineering” nefiind folosiți.

În schimb, un alt termen de bază în activitatea de alpinism, ”rucsac”, provine din germanul ”ruck-sack” (sac de spate) și nu din franceză (sac a dos).

Termenul ”rapel” – coborârea pe coardă – provine din francezul ”rappel” (rechemare), în timp ce ”tehnica de spraiț” – opoziția picioarelor într-un diedru – provine din germanul ” Spreiztechnik”.

Alți termeni specifici sporturilor de munte, au fost preluați inițial din germană, ulterior fiind înlocuiți de sinonimul francez. De exemplu, termenul ”repșnur” (” Reepschnur”) pe care și eu l-am învățat și folosit în primii ani de munte, a fost înlocuit de francezul ”cordelline”, astăzi fiind generalizat în toată țara ”cordelină”.

În ultimii 15-20 de ani, în limbajul tehnic au apărut noi cuvinte precum:

–       ”zelb”, prescurtare din germanul ”Selbstsicherung” (auto-asigurare), de care amintește și Ionel Coman în ”Două secole de alpinism” (1995);

–       ”anou”, din termenul francez ”anneaux” (buclă).

–      ”crux”, ”on sight”, ”bouldering”… toți din engleză

Preluarea de termeni din alte limbi poate fi considerat un lucru sănătos, semn că mișcarea alpină din țară este conectată la mișcarea internațională.

Dar atunci când se preia totul ”mură-n gură”, fără discernământ și mai ales greșit, lucrurile o iau pe o pantă eronată, ajungându-se chiar la aberații gramaticale.

Personal, nu sunt de acord cu preluarea și folosirea unor termeni străini, atunci când există deja termeni românești consacrați.

De exemplu, cuvântul ”anou” (”anneaux” – cu referire la buclele de chingă) a început să fie folosit în rândul celor care fac escalada, începând cu mijlocul anilor 90. În multe zone (mai ales acolo unde sunt săli de cățărare), el a înlocuit deja vechiul cuvânt românesc ”buclă” folosit de ani de zile de alpiniști.

Aberația apare atunci când cuvântul ”buclă” se folosește în continuare, dar cu referire la altceva: ”bucla expres”.

Bucla expres se prescurtează de fapt ”expres”, din cele două cuvinte acesta fiind cel cheie, care o definește în toate limbile (”quick draw”, ”runner” în limba engleză, ”express” în germană). Bucla este doar chinga cusută, care se folosește atât ca buclă pur și simplu, cât și cu carabiniere la capete, numită ”expres”.

Cu alte cuvinte: un cuvânt străin a înlocuit cuvântul original românesc care, în schimb, a început să definească altceva.

Cireașa de pe tort a preluării total greșite din alte limbi, este folosirea tot mai des întâlnită a expresiei ”am cățărat…” în loc de ”m-am cățărat…”

Se pare că acest trend destul de recent, a apărut prin traducerea greșită a formulării în engleză ”I climb” format din cuvintele ”eu” și ”cațăr”.

Nu trebuie să fii expert în gramatică, să îți dai seama că ”eu cațăr” sună total de-aiurea în română, zgâriind urechea, pentru că lipsește ”m-”, pronumele personal neaccentuat, singural. Traducerea corectă în limba română a lui ”I climb” este ”eu mă cațăr”.

Eu ”mă cațăr/m-am cățărat” și nu eu ”cațăr/am cățărat”.

Evident, modul cum vorbești, corect sau greșit gramatical, cu cuvinte românești sau pocite din alte limbi, nu are nici o legătură cu nivelul tehnic de cățărare. Dar are o strânsă legătură cu nivelul de educație și inteligență a persoanei respective.

La începuturile alpinismului românesc, practicanții erau în majoritatea cazurilor profesori universitari, academicieni, oameni politici, avocați, medici… oameni cu un nivel cel puțin mediu de educație, care aveau timp și bani pentru a-i ”irosi inutil” mergând pe munte.

În perioada interbelică și mai ales cea comunistă, au apărut practicanți din toate categoriile sociale, pe fondul sportului de masă.

Este trist că astăzi, trendul în alpinismul românesc este dat de generația ”eu cațăr”…

Categorii: Alpinism în România, Educație și etică alpină, Instruire în alpinism | Etichete: , , , , , , , , , | 11 comentarii

Navigare în articol

11 gânduri despre „Babilonia alpinismului românesc

  1. andreea

    m-a uns pe suflet faza cu „eu caţăr”

  2. „Caţăr” este un ardelenism care tinde, din păcate, să se generalizeze. Eu am rămas uimit să-l aud prin 1983, în Cheile Turzii. Nu trebuie să mergi atât de departe cu gândul şi să crezi că cineva a dorit să-l traducă din limba engleză! Se foloseşte pentru că este doar ceva mai scurt decât forma corectă.
    În ceea ce priveşte anoul, acolo cred că este vorba de o schimbare adusă de cei care practică escalada sportivă. Anou = inel conform dicţionarelor Larousse şi Dex. Dinu Mititeanu mi-a spus, atunci când l-am întrebat de ce foloseşte acest termen şi nu pe cel consacrat, că anou ar însemna o buclă mai lungă.
    Apropo de termeni noi, mă bucură că atunci când este vorba despre deschiderea unui nou traseu de escaladă sportivă nu se mai vorbeşte despre premieră ci de amenajare.
    Dar ce zici de degringolada care este prezentă atunci când e vorba de pluralul substantivului rucsac?

    Numai bine Marian şi un Nou An 2012 cu cât mai multe realizări

  3. Salut Mihai,

    mulțumesc de urări și ți le întorc!

    Interesant ce spui, legat de ”eu cațăr” auzit de tine, la începutul anilor 80.
    Când am fost la facultate în Cluj, la mijlocul anilor 90, nu am auzit această exprimare.
    Sau dacă unii o foloseau, erau o minoritate pe care eu nu am sesizat-o, deși m-am învârtit pentru câțiva ani, prin grupul celor care se cățărau în chei, la acel moment.

    Posibil să fie doar un ardelenism, cum zici tu.
    Dar câte alte exprimări din Ardeal, au ajuns să fie folosite în mod curent în București și pe valea Prahovei, de exemplu?

    Pe trendul general de preluare a englezismelor de tot felul, mai ales în rândul tinerilor (practicanții de escaladă indoor!), mai degrabă tind să cred că generalizarea a apărut prin preluarea, prin traducere brută, a acelui ”I climb”, pentru că așa este mai ”cool” să vorbești…

  4. Legat de confuzia rucsac-i/rucsac-uri… dacă la asta te referi.

    Este un termen atât de vechi, folosit de cel puțin 100 de ani, încât ar trebui să le fie rușine tuturor alpiniștilor români din ultima jumătate de secol, că nu au fost în stare ”să reglementeze” cum se folosește corect.

    Sunt multe de spus, dar asta mai degrabă la o masă rotundă, decât aici.

  5. Iulian

    Bună ziua!

    Îmi plac articolele dumneavoastră pentru că sunt documentate și din ele reiese experiența pe care o aveți în domeniu.
    Totuși aici parcă sunteți cam aspru. Orice limbă are o componentă vie, vorbitorii o modifică pentru a-și exprima cât mai bine gândurile. „Am cățărat” poate ar trebui asociat cu „am făcut”, „am dat”, verbe care scot în evidență reușita cățărătorului.
    Dacă tineri o iau pe un drum greșit, e doar vina lor sau și a celor care i-au călăuzit?
    Errare humanum est
    „nivelul de educație și inteligență a persoanei” Al cui nivel? Care nivel?

    Vă urez succes în redactarea cât mai multor articole educative și multă răbdare cu generațiile noi.

  6. Bună seara,

    mulțumesc de aprecieri.

    Legat de ceea ce ați scris în comentariu.
    1.
    Sunt convins că orice limbă este ”vie”, suferă modificări în timp în funcție de necesități.
    Este normal. Tocmai de aceea, nici nu sunt împotriva preluării unor termeni tehnici din alte limbi străine.

    Dar de aici și până la a vorbi greșit gramatical (pentru că așa te exprimi mai bine?!), este o distanță foarte mare!

    Nu doresc să intru în detalii gramaticale, pentru că nu este cazul aici dar, la persoana I se spune:
    – Mă duc să MĂ cațăr… să MĂ culc… să-MI fac treaba…
    Așa este corect și nu:
    – Mă duc să ___ cațăr (pe cine?)… să ___ culc (pe cine?)… să ___ fac treaba (a cui?)…

    2.
    A vorbit cineva de vreo vină a tinerilor, în articol? Nu.
    Eu am atras atenția asupra folosirii, de către cățărătorii români (cei tineri în special, mai nou intrați în branșă…), a unor cuvinte/expresii greșite.
    Multe expresii sunt deja preluate de la alți colegi, care deja ”(se) cațără”, fără să mai fie trecute prin filtrul propriu de cunoștințe.

    Când eu am intrat în lumea cățărătorilor, acum aprox. 20 de ani, nu mi-a spus cineva cum să vorbesc corect. Asta o știam de la școala generală.

    3.
    Ca să vorbești corect, cățărător, alpinist sau fotbalist… trebuie să ai un minim nivel de educație.
    În plus, trebuie să ai și un dram de inteligență, ca să îți dai seama că te exprimi greșit și să înțelegi necesitatea de auto-corectare.

    Care nivel?
    Dacă-mi amintesc bine, gramatica o învață toată lumea la școala generală…

    Nimeni nu este infailibil.
    Toate lumea poate face greșeli în vorbire și nu numai, inclusiv eu.
    Dar o persoană educată și inteligentă va observa greșeala pe care o face, o va înțelege și va face totul posibil pentru a o corecta.
    În nici un caz nu va persista în greșeală!

  7. Salut Marian,

    fara a fi studiat problema in detaliu am observat un singur lucru, care zic eu merita poate supus atentiei unei persoane din domeniul lingvistic.
    Intr-adevar forma corecta la persaona 1 este „eu ma catar” doar ca aceasta activitate nu descria in trecut o activitate sportiva si de aici cred ca apare gresala sau poate de fapt nu mai e o gresala …. pentru ca spunem „alerg un maraton” „schiez pe o partie” „inot un km” exprimarea „catar un traseu” sau „catar traseul Madona Neagra” (ca tot eram fictiv in Turzii :)) ) nu mai suna chiar asa de ciudat , pentru ca descrie sportul numit „catarare” pentru ca daca i-am spune escalada, problema ar fi transata din start. Daca spui insa „catar pomul ala” suna foarte gresit si nu cred ca vre-unul dintre cataratori/ alpinisti va spune asa.

    Mardale

    • Salut Mardale,

      mulțumesc de comentariu.

      activitatea de cățărare se face în România, de pe vremea lui Baticu, adică de acum aproximativ 80 de ani. În ultimii 20 de ani, cățărarea a căpătat și o latură sportivo-competițională (numită în general ”escaladă” la noi).

      Dar nu văd de ce acest lucru să determine apariția unei greșeli gramaticale…

      1. ”eu mă cațăr/m-am cățărat pe traseul…”
      sau
      2. ”eu urc/am urcat traseul…”
      sau
      3. ”eu escaladez/am escaladat traseul…”

      Toate formele de mai sus sunt corecte.

      A folosi ”eu cațăr” în loc de ”eu urc” (pe stâncă/panou) este eronat și din păcate, cred că tendința este de a spune ”cațăr pomul ăla…”.

      Pentru activitatea de cățărare în sine (sportivă sau nu), în cercul nostru de practicanți, folosirea greșită a cuvintelor nu este o mare problemă.
      Dar atunci când vrei să ieși public, în școli, mass media etc., pentru a promova cățărarea, atunci este o problemă jenantă dacă vorbești agramat.

      • Eu doar am remarcat asocierea „cataratului” cu un sport , ca posibila cauza acestei greseli, prin asemanarea cu alte verbe ce definesc sporturi similare. Dupa cum ziceam insa nu ma pot pronunta cu mai multe detalii, aici ar trebui sa isi dea cu parerea si un lingvist. Evident insa ca dpdv al DEX-ului verbul este reflexiv.

        Mardale

  8. Leslie Fucsko

    Salut Marian,

    Fain articolul! Sa stii ca cataratorii din lumea intreaga sunt destul de analfabeti…..care e o tendinta mondiala tot asa cum a fi lenes chiar si pt a vorbi corect…Limbajul intre alpinisti/cataratori francezi s-a schimbat mult de cand Terray a plecat!
    Apropo de limbaj,carte,instruire…..ma intorc in R la sfarsit de ian. sa termin ce am inceput in dec/ian, ar fi momentul sa finalizam cartea….ce zici?

    leslie

  9. Foarte interesant ce scrii, Mariane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: