Babilonia alpinismului românesc

Cu cât un domeniu de activitate este mai complex și specializat, cu atât oamenii implicați în acea activitate – specialiștii, își formează propriul limbaj tehnic.

Rolul acestui limbaj tehnic este simplu – de a facilita comunicarea între specialiști. Numeroase dicționare tehnice ajută la înțelegerea sensului și a termenilor, de către un profan în domeniu, începând cu activități din zona industrială (mecanică, inginerie,  electronică etc.) și terminând cu activități din cu totul alte zone de activitate precum științele umane, medicina sau biologia.

În România, alpinismul a apărut acum mai bine de 100 de ani, când s-a înființat primul club de munte în Brașov. De atunci și până azi, au început să fie practicate și la noi în țară, majoritatea formelor de manifestare existente la nivel mondial…

Încă de la început, așa cum era și normal, alpinismul românesc a trebuit să-și formeze propriul limbaj, pentru definirea echipamentului, a diferitelor tehnici și manevre folosite.

Mulți termeni care nu au putut fi definiți prin cuvinte existente deja în limba română, au fost împrumutați direct din limbile țărilor unde au apărut respectivele manevre și tehnici de alpinism. Este vorba în special de franceză (limba elitei sociale în Regat) și germană (limba elitei sociale în Transilvania).

După ce, în perioada întunecată a alpinismului comunist limbajul tehnic alpin a rămas relativ izolat, (interesant că nu a împrumutat nimic din limba rusă!) după 1989 s-a împrumutat masiv din alte limbi, în special engleză, datorită trendului pro-vestic general și pe măsura dezvoltării unor noi forme de cățărare și de comunicare (internetul).

Să dau câteva exemple.

Cuvântul care definește chiar activitatea în sine ”alpinism”, provine din francezul ”alpinisme”, termenul german ”bergsteigen” sau englezescul ”mountaineering” nefiind folosiți.

În schimb, un alt termen de bază în activitatea de alpinism, ”rucsac”, provine din germanul ”ruck-sack” (sac de spate) și nu din franceză (sac a dos).

Termenul ”rapel” – coborârea pe coardă – provine din francezul ”rappel” (rechemare), în timp ce ”tehnica de spraiț” – opoziția picioarelor într-un diedru – provine din germanul ” Spreiztechnik”.

Alți termeni specifici sporturilor de munte, au fost preluați inițial din germană, ulterior fiind înlocuiți de sinonimul francez. De exemplu, termenul ”repșnur” (” Reepschnur”) pe care și eu l-am învățat și folosit în primii ani de munte, a fost înlocuit de francezul ”cordelline”, astăzi fiind generalizat în toată țara ”cordelină”.

În ultimii 15-20 de ani, în limbajul tehnic au apărut noi cuvinte precum:

–       ”zelb”, prescurtare din germanul ”Selbstsicherung” (auto-asigurare), de care amintește și Ionel Coman în ”Două secole de alpinism” (1995);

–       ”anou”, din termenul francez ”anneaux” (buclă).

–      ”crux”, ”on sight”, ”bouldering”… toți din engleză

Preluarea de termeni din alte limbi poate fi considerat un lucru sănătos, semn că mișcarea alpină din țară este conectată la mișcarea internațională.

Dar atunci când se preia totul ”mură-n gură”, fără discernământ și mai ales greșit, lucrurile o iau pe o pantă eronată, ajungându-se chiar la aberații gramaticale.

Personal, nu sunt de acord cu preluarea și folosirea unor termeni străini, atunci când există deja termeni românești consacrați.

De exemplu, cuvântul ”anou” (”anneaux” – cu referire la buclele de chingă) a început să fie folosit în rândul celor care fac escalada, începând cu mijlocul anilor 90. În multe zone (mai ales acolo unde sunt săli de cățărare), el a înlocuit deja vechiul cuvânt românesc ”buclă” folosit de ani de zile de alpiniști.

Aberația apare atunci când cuvântul ”buclă” se folosește în continuare, dar cu referire la altceva: ”bucla expres”.

Bucla expres se prescurtează de fapt ”expres”, din cele două cuvinte acesta fiind cel cheie, care o definește în toate limbile (”quick draw”, ”runner” în limba engleză, ”express” în germană). Bucla este doar chinga cusută, care se folosește atât ca buclă pur și simplu, cât și cu carabiniere la capete, numită ”expres”.

Cu alte cuvinte: un cuvânt străin a înlocuit cuvântul original românesc care, în schimb, a început să definească altceva.

Cireașa de pe tort a preluării total greșite din alte limbi, este folosirea tot mai des întâlnită a expresiei ”am cățărat…” în loc de ”m-am cățărat…”

Se pare că acest trend destul de recent, a apărut prin traducerea greșită a formulării în engleză ”I climb” format din cuvintele ”eu” și ”cațăr”.

Nu trebuie să fii expert în gramatică, să îți dai seama că ”eu cațăr” sună total de-aiurea în română, zgâriind urechea, pentru că lipsește ”m-”, pronumele personal neaccentuat, singural. Traducerea corectă în limba română a lui ”I climb” este ”eu mă cațăr”.

Eu ”mă cațăr/m-am cățărat” și nu eu ”cațăr/am cățărat”.

Evident, modul cum vorbești, corect sau greșit gramatical, cu cuvinte românești sau pocite din alte limbi, nu are nici o legătură cu nivelul tehnic de cățărare. Dar are o strânsă legătură cu nivelul de educație și inteligență a persoanei respective.

La începuturile alpinismului românesc, practicanții erau în majoritatea cazurilor profesori universitari, academicieni, oameni politici, avocați, medici… oameni cu un nivel cel puțin mediu de educație, care aveau timp și bani pentru a-i ”irosi inutil” mergând pe munte.

În perioada interbelică și mai ales cea comunistă, au apărut practicanți din toate categoriile sociale, pe fondul sportului de masă.

Este trist că astăzi, trendul în alpinismul românesc este dat de generația ”eu cațăr”…