La curtea reginei svan


(www.rucksack.ro)

Gheţarul scoate totul la suprafaţă, întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. Tot ce pui pe gheţar rămâne acolo, bine conservat în gheaţă, apoi peste ani de zile ţi-l scoate din frigider pe tavă, proaspăt dezgheţat.

Acesta este unul din motivele pentru care, de exemplu, se recomandă reducerea la minim a materiile fecale lăsate pe gheţar, în timpul unei expediţii.

Dacă îţi faci treburile la bază, pe morena gheţarului, pe pietriş, sunt mari şanse să se descompună. Dar dacă ţi le laşi pe gheţar, pur şi simplu, acesta ţi le va servi proaspete, după câţiva ani. Reziduurile tale sau ale altora… 

Dacă sună urât, atunci imaginaţi-vă cum se vede!

Pe ghetarul Ushba. Ushba Sud in background

Iniţial, am crezut că este un cort rupt de avalanşă şi m-am mirat cum de nu l-am văzut în timpul urcării. Apoi, după ce ne-am apropiat mai mult, am văzut o mână îmbrăcată cu un pulover din lână gri, ce ieşea până la cot din grămada de textile colorate.

Oamenii

SMS-ul primit de la Dan ne-a dat de ştire că au aterizat în regulă şi că urmează să ridice bagajele. Cu următorul SMS am aflat că doi din cei trei saci de expediţie nu au mai ajuns. Of, o luăm de la capăt cu distracţia!

Povestea o cunoşteam, căci în ultimii ani am mai păţit-o de vreo două ori până acum, pe acelaşi aeroport. De fapt, problema nu este în Tbilisi ci pe aeroportul din Istanbul, unde afluxul mare de avioane din toate direcţiile, combinat cu precizia şi seriozitatea turcă, face ca o parte din bagaje să se piardă de restul.

Ne-am ridicat de la masă cu burţile pline, după două tigăi cu extraordinarul „shmeruli” georgian (pui prăjit în sos de usturoi şi lapte, un fel de ostropel de-al nostru).

Când ospătăriţa a vrut să adune tigăile de pe masă, pline de sos, ai noştri au sărit ca lupii pe ea, să le lase, să nu se piardă bunătatea de sos în care se înmuiau foarte bine turtele georgiene.

Tbilisi. Centrul vechi. Foto: L. Jega

La hotel ne-am întâlnit cu ceilalţi proaspăt sosiţi. Mircea trist, căci sacul lui cu tot echipamentul era pe undeva prin Istanbul, însă Ioana mai veselă din fire. Apoi, când nu ai bagajul la hotel, ce poţi să faci? Evident, mergem în oraş să bem nişte bere şi… shmeruli!

Ne-am întors în crâşma de unde tocmai plecasem cu jumătate de oră în urmă, aceeaşi în care am tot mers în ultimii ani, de fiecare dată când ajungem în Tbilisi, în drum spre Caucaz.

Este în centrul vechi, foarte aproape de Rustaveli, artera principală din oraş, dar relativ izolată şi liniştită. Ospătăriţa deja ne cunoaşte, căci suntem clienţii ei fideli.

A doua zi dimineaţa devreme, sacii de expediţie lipsă au ajuns la hotel. Din fericire, cei de la aeroport s-au mişcat rapid şi nu am întârziat plecarea noastră din oraş decât cu o oră.

Microbuzul 4×4 era tras în faţa hotelului, în aşteptarea noastră. Şoferul era acelaşi Simon (Simona – cum articulează georgienii numele) cu care am avut adevărate aventuri ultima dată, pe şoselele din Georgia.

Minibusul 4×4 condus de Simon. Foto: D. Deleanu

„Dobrîi den! Kak dela?”

„Oceni haraşo, spasibo!”

Apoi către ai noştrii, care scoteau bagajele din curtea hotelului „Davai, celavekilor…!” (ultimul cuvând o rusească românizată)

Simon este unul din cei trei fraţi care conduc hotelul de la poalele Ushbei, acolo unde stăm noi. El se ocupă de transportul Tbilisi – valea Svaneti, în timp ce restul se ocupă de administrarea efectivă a hotelului.

În această afacere nu sunt singuri, ci parteneri cu Richard, un norvegian pasionat de această vale sălbatică din Caucaz şi cu Chakho, un tânăr svan din Mestia. I-am cunoscut cu câţiva ani în urmă şi acum îmi face plăcere să-i revăd pe toţi, cu cele bune şi cele rele.

Şi adevărul este că „blondul”, cum îi spunem noi norvegianului, a făcut treabă foarte bună în acest colţ rupt de civilizaţie. A reuşit să transforme o casă normală, într-un sat prăpădit şi pe jumătate părăsit, într-un mic hotel simplu, dar curat şi elegant, cu tot ce trebuie: duşuri, uscător, bibliotecă, camere confortabile. Nu mai vorbesc de serviciul la masă, care este la fel de elegant şi ireproşabil. O discrepanţă totală faţă de ceea ce este în jur.

Iar deasupra hotelului… mult, mult mai sus, se ridică semeaţă ea: Regina.

Resize of ushba 3

Regina Caucazului: Ushba. Foto: D. Suciu

Muntele

Ushba este supranumit şi „Matterhornul” Caucazului, dar în imaginea clasică, nu există nici o asemănare fizică între cei doi munţi. În schimb, amândoi au numeroase legende ţesute în jurul lor…

De fapt, Ushba este un vârf feminin şi dublu: nord şi sud, separate de o mare şa. Vârful nordic este situat chiar pe graniţa ruso-georgiană, în timp ce vârful sudic este integral în Georgia, mai la sud de graniţă.

Ushba Nord (4.696m) a fost urcat prima dată în 1888 de către englezul J.G. Cockin şi ghidul elveţial Ulrich Almer, după două tentative eşuate, pe culoarul imens ce iese în şaua dintre vârfuri.

Ruta folosită astăzi pentru urcarea pe vârf, a fost parcursă prima dată în 1935 de către sovieticii V. Kiesel şi B. Aleinokov.

Ushba Sud, care este şi cel mai înalt vârf din cele două, a fost urcat mult mai târziu (1903), de către echipa germano-elveţiană B. Rickmer-Rickmers, parte a unei numeroase expediţii de două luni şi 17 oameni. Atunci s-a urcat pe traseul „Diedrul Roşu”.

Ushba

Tabara de pe morena (2.700m alt.). In fundal, Ushba Sud. Foto: D. Filote

De atunci şi până astăzi, Ushba a atras numeroase expediţii şi ascensiuni dure, aici existând o mare aglomeraţie de trasee cotate 5B-6A sovietic, ceea ce înseamnă trasee de alpinism cu peste 1.000m diferenţă de nivel, în care stai câte 2-4 nopţi prin pereţi, gheaţă, mixt, căţărare liberă şi artificială.

De fapt, pentru alpinism ex sovietic, Ushba este unul din cele mai puternice simboluri, un fel de „Fisura Albastră” a lor, dar fără minciună şi de 10 ori mai dură.

Numele în sine nu are o traducere precisă, sensul fiind pierdut în negurile istoriei. Există o versiune care spune că Ushba înseamnă „drumul spre nicăieri” în dialectul svan. Altă versiune aminteşte ceva legat de „locul vrăjitoarelor Sabbath”, iar o a treia variantă „ush” = teribil, „ba” = munte.

Ani de zile, Ushba Nord a fost urcat dinspre nord (Rusia de azi), plecând de la poalele Elbrusului. După dezmembrarea URSS-ului, în anii 90, accesul în zona acestui vârf devenit „de frontieră” a fost tot mai complicat şi în ultimii ani interzis de tot.

Aşa se face că astăzi, inclusiv alpiniştii ruşi şi rusofoni, preferă ascensiunea mai complicată dinspre Georgia, decât să se joace de-a v-aţ-ascunselea printre pietre, cu gloanţele grănicerilor ruşi.

Primii români au ajuns pe acest vârf abia în 1973 (soţii Coliban, Ion Zincenco…), cu ocazia uneia din primele expediţii româneşti din Caucaz, expediţie organizată în ţară cu sprijinul Sandei Paraschivescu (ulterior Badralexe) aflată în Dubna (URSS), în acei ani.

Taina Dutescu Coliban pe platoul Ushba. 1973

Taina Dutescu Coliban pe platoul Ushba. 1973

De atunci şi până azi, mai ales după 1990, numeroşi alpinişti români şi-au fixat ca obiectiv acest vârf extraordinar, mulţi reuşind şi să urce pe el dinspre Rusia.

Prima ascensiune românească pe Ushba, venind din sud, se pare că am făcut-o tot noi, acum câţiva ani, când am fost cu un alt grup în zonă.

Apropierea de munte înseamnă un marş destul de lung, mai întâi cu caii prin pădure, apoi pe picioare prin vegetaţie pitică, pe morena standard, pe gheţarul orizontal, cel suspendat….

Ai nevoie de cel puţin două zile de efort continuu, ca să reuşeşti să ajungi la 4.000m altitudine, locul de unde se pleacă astăzi spre vârf.

Morena

Caii te lasă undeva pe la 2.100-2.200m altitudine, într-o pantă cu grohotiş, în dreptul impresionantei cascade Ushba. Locul este la 10-15 minute după pichetul de grăniceri, care-ţi verifică permisul de frontieră obligatoriu, dacă vrei să mergi pe Ushba Nord.

Cascada Ushba

Cascada Ushba. Foto: M. Kleps

Din acest loc, bagajele se mută de pe caii georgieni, pe măgarii cu două picioare şi pleacă la deal. O uriaşă ruptură de pantă (prag glaciar) ce se urcă pieptiş, apoi o lungă traversare spre dreapta, pe parcursul căruia se mai traversează şi câteva torente glaciare, ocazie să se mai scape definitiv în apă, diverse piese de echipament.

La finalul acestui urcuş de încălzire, se ajunge la obârşia cascadei Ushba, loc numit „hunting place” (aprox. 2.400m). Frumos loc de bivuac, util atât la deal cât şi la coborâre.

Ca şi ultima dată când am fost în această zonă, planul a fost să urcăm măcar 1.000m diferenţă de nivel pe zi, adică să ne oprim pe la 2.700m azi. Este necesar acest ritm, ca să reuşim să ajungem în timp util la linia de start spre vârf, adică la 4.000m altitudine.

Timp aveam berechet la dispoziţie, dar condiţiile meteo prognozate nu erau foarte încurajatoare, având doar o fereastră de două zile frumoase la dispoziţie, pentru a urca pe vârf.

Aici, puţin mai sus de „hunting place” se termină poteca amenajată pentru drumeţie. Se opreşte brusc, într-un mare bolovan, amenajat ca altar în memoria alpiniştilor căzuţi la poalele Ushbei. Pioleţi rupţi, colţari ruginiţi, mici plăcuţe metalice în georgiană… toate acestea amintesc de faptul că orice greşeală prin aceste locuri, costă foarte mult.

End of the road. Unii la deal (spre Ushba - alpinism), alţii la vale (spre Ushguli - trekking)

End of the road. Unii la deal (spre Ushba – alpinism), alţii la vale (spre Ushguli – trekking)

Orice gheţar are o morenă, un imens câmp de pietriş şi bolovani de diferite dimensiuni, care face legătura între lumea verde, plină de vegetaţie de mai jos şi lumea albă, eterică, a gheţii permanente.

De fiecare dată în drum spre Ushba, unde porneşti chiar de jos, m-au fascinat etapele. Mai întâi, mergi prin pădure, alături de cai şi oameni, apoi te deplasezi prin vegetaţie pitică alpină împreună cu alţi oameni. Cu fiecare pas mai sus şi mai departe de civilizaţie, vegetaţia dispare treptat, ca şi oamenii din jurul tău şi rămâne doar morena cu gândurilor tale.

Iniţial, morena este în minoritate, iarba făcându-şi loc cu uşurinţă printre pietre. Dar destul de curând, valurile împietrite de grohotiş ocupă tot spaţiul, izgonind orice urmă de vegetaţie mai la vale.

Oriunde pui piciorul mişcă. Totul mişcă în jurul tău, te dezechilibrează şi dacă ai bagaj greu în spate, morena se poate transforma într-un coşmar.

Pe morena gheţarului Ushba. Foto: M. Klepş

Pe morena gheţarului Ushba. Foto: M. Klepş

Urmăreşti momâile, dacă poţi distinge grămada de pietre dintr-o mare de pietre sau o iei pe unde te taie capul, inspiraţia şi experienţa.

Data precedentă când am ajuns pe această morenă, am avut două „victime”… Primul – Radu, a rămas în şosete, după ce bocancii învechiţi din plastic s-au făcut fărâmiţele printre pietre. Al doilea, Dorian, şi-a făcut picioarele arşiţe, pline de băşici, după un marş de apropiere făcut exclusiv în bocancii de expediţie.

La un moment dat, dacă eşti atent, realizezi că sub câmpul de grohotiş se află, de fapt, gheaţă. Eşti deja pe gheţarul acoperit la suprafaţă, în această zonă, de pietre.

Ne-am pus corturile la aproximativ 2.700m altitudine, aproape de intersecţia gheţarilor Ushba şi Mazeri.

Gheţarul

Oficial, prima tabără de corturi este la 3.000m altitudine, însă noi am fentat-o de fiecare dată.

De pe morenă până la 3.000m altitudine nu ai probleme deosebite, mergând pe un gheţar plat, pe sub impresionantul perete vestic al Ushbei. Mai departe, dacă ştii pe unde să mergi, într-o jumătate de zi ai urcat la 3.800m, unde se află bivuacul Shkhelda şi graniţa rusească.

3.000m alt. Pe ghetarul Ushba. Foto: L. Jega

3.000m alt. Pe ghetarul Ushba. Foto: L. Jega

Dar în drumul spre platoul Ushbei de la 4.000m, în afară de efortul fizic în sine, o problemă este depăşirea gheţarului suspendat aflat imediat sub platou, între 3.800 (bivuacul Shkhelda) şi 3.000m altitudine. Este un gheţar similar celui de pe partea rusească, devenit impracticabil după ce s-a prăbuşit cu ceva ani în urmă.

În acest an (2013), am întâlnit mai mulţi alpinişti europeni care au fost nevoiţi să renunţe, negăsind nici o cale de a depăşi acest gheţar. Noi ne-am întâlnit cu ei jos şi din poveştile lor, am crezut că s-a întâmplat ceva cu gheţarul.

Dar nu, totul era la locul lui. Însă pentru a găsi linia corectă printre crevase şi seracuri, în lipsa urmelor, trebuie să ştii să „miroşi” gheţarul, să ai ceva mai multă experienţă şi să profiţi de orice gaură de vizibilitate, ca să vezi mai departe pe unde trebuie să mergi.

La aprox. 3.500m alt pe gheţarul suspendat al Ushbei

La aprox. 3.500m alt pe gheţarul suspendat al Ushbei. Foto: M. Klepş

L-am urcat fără mari probleme şi prin comparaţie, mi s-a părut chiar mai puţin expus la seracuri decât ultima dată pe aici (multe s-au prăbuşit, între timp). Am pus cortul după alţi 1.000m urcaţi, adică la 3.800, unde se află bivuacul Shkhelda.

Locul este faimos. De aici, din acest bivuac, se poate pleca în memorabila traversare a crestei Shkhelda, o adevărată tură de forţă la 4.300m altitudine.

Parcurgerea integrală a crestei (5B sovietic) a fost făcută pentru prima dată de patru alpinişti sovietici, în 8 zile (1940).

Ştiu o singură echipă de români care au încercat această creastă, în prima parte a anilor 90, dar din câte îmi aduc aminte, au reuşit să o parcurgă doar parţial.

Locul unde se pun corturile pentru a urca vârful Ushba Nord, în acest an s-a aflat la 4.050m altitudine, puţin mai sus decât de obicei, pentru că gheţarul şi-a modificat configuraţia. De fapt, am stat chiar sub şaua Chaalat vest, în marginea sud estică a platoului.

Tabăra Ushba. 4.050m alt. Foto:

Tabăra Ushba. 4.050m alt. Foto: L. Jega

Platoul Ushba este o imensă căldare circulară, mărginită de vârfuri frumoase:

– la nord, Shchurovski (4.259m) cu o muchie 2B rusesc spre platou şi un perete nordic faimos, pe partea opusă;

– la nord est se află Chatyn (4.368m), care lasă o frumoasă faţă de gheaţă spre platou (50-60 grade, 6-7 lungimi, retragerea în Abalakov)

– la sud est, Malaya Ushba (Ushba Mică, 4.200m), cu câteva linii de mixt frumoase şi scurte;

– în sudul platoului se află chiar obiectivul nostru, vârful Ushba Nord cu coama înzăpezită ce curge spre platou (Ushba pillow);

– în vest (nord vest) se ridică primul vârf al crestei Shkhelda (4.320m), despre care am amintit mai sus.

Platoul Ushba văzut din Elbrus. Foto: D. Suciu

Platoul Ushba văzut din Elbrus. Foto: D. Suciu

Iar undeva mai departe, spre nord vest, se ridică cocoaşa dublă şi înzăpezită a Elbrusului unde, dimineaţa devreme, poţi observa luminile de la ratrakurile ce duc spre vârf, pe cei care vor să scutească ceva efort.

Vârful

Este poate, motivul pentru care ne aflăm aici, la 4.000m altitudine, topind apa din gheţar pentru un ceai ameţit, cu gust de benzină.

Tabăra Ushba. 4.050m alt

Tabăra Ushba. 4.050m alt. În fundal Elbrus şi în stânga, creasta Shkhelda. Foto: L. Jega

Arzătorul lui Mircea arde ca un furnal, împuţind toată tabăra. De fapt, arzătorul funcţionează ok (am fost cu el în Cordillera Blanca o lună de zile, cu un an în urmă), dar carburantul găsit la pompă, este de toată jena. Un suc rozaliu, benzină de 85, care arde infect.

Suntem patru corturi aici, noi – românii, o echipă de patru germani cu un singur cort, care au venit pe urmele noastre şi un alt cort care era deja aici, al unei echipe mixte de trei (ruso-slovaco-ucrainiene).

Una din puţinele fotografii în care suntem cu toţii (de la stg.): Mircea, Lucian, subsemnatul şi Dan

Una din puţinele fotografii în care suntem cu toţii (de la stg.): Mircea, Lucian, subsemnatul şi Dan

Printre corturile noastre, emoţiile sunt mari, pentru că eram deja aici, la locul faptelor. Mai sus nu mai exista nimic altceva decât vârful. Iar între noi se afla el – traseul!

Când am ajuns noi aici, dimineaţa devreme, doi alpinişti urcau spre vârf (rusul şi slovacul, după cum am aflat ulterior). Au mers relativ lent, pentru doi oameni şi s-au întors în tabără undeva pe la 18.00. Exuberanţă, fericire şi felicitări!

Creasta finală a Ushbei Nord.

Creasta finală a Ushbei Nord.

Din poveştile lor, am aflat că ruta nu este în cele mai bune condiţii, prea multă zăpadă (motiv pentru care au mers lent). Nu au reuşit decât să iasă în creasta finală, fără să mai meargă spre vârf, deoarece erau cornişe, zăpadă de-aiurea şi oricum, erau în criză de timp. În plus, aveau nevoie de ancore de zăpadă pentru protecţie, din care ei nu aveau deloc.

Lună plină, vizibilitate maximă (pentru ora 02.00 noaptea) şi fără vânt. Oare ce poate fi mai bine decât atât, pentru ziua de vârf?

După ce ai urcat pe Ushba pillow, primul obstacol al traseului este o faţă de zăpadă/gheaţă la 45-50 grade. Două lungimi urcate pe beznă şi ajungi la stâncile lui Nastenko, un prim loc de odihnă.

După două ore, o pauză la stâncile lui Nastenko

După două ore, o pauză la stâncile lui Nastenko

O lungime de mixt (peste stâncile lui Nastenko) şi ieşim la baza „toboganului” de pe Ushba, o faţă de zăpadă/gheaţă de aproape 300m, 30-50 grade, care se termină în creasta finală. Sub noi, faţa de gheaţă continuă încă vreo 400m, terminându-se în gheţarul suspendat aflat muult mai jos.

Deşi suntem patru, se merge foarte bine, pentru că împreună, în diferite permutări, am mai parcurs trasee faine prin Alpi, Cordillera, Tatra şi chiar aici, în Caucaz. O scurtă bâlbâială în prima regrupare, până când fiecare îşi intră în rol, apoi totul merge şnur.

În urcare pe "toboganul" Ushbei

În urcare pe „toboganul” Ushbei

Astfel, spre surpriza noastră, în jur de 10.00 suntem în creastă, acolo unde s-a oprit echipa de doi, din ziua precedentă!

În dreapta, spre vârful invizibil din acest loc, traseul se continuă cu o creastă aeriană şi cu cornişe, numai bune de căzut prin ele.

Prima regrupare din creasta finală a Ushbei

Prima regrupare din creasta finală a Ushbei

Zăpada se împute, devine zahăr, iar pioleţii prind în gol. Singurele protecţii cu adevărat valabile sunt cele din stâncă (acolo unde există) şi eventual şuruburile de gheaţă, utilizabile abia după ce sapi jumătate de metru sub zăpadă, asta în timp ce stai pe o pantă de 80 de grade în colţari.

Ritmul de mers scade dramatic.

4.550m alt. Creasta plină de cornişe a Ushbei

4.550m alt. Creasta plină de cornişe a Ushbei

Un pasaj mixt unde, rând pe rând, cam fiecare din echipă rămâne cu câte o priză-n mână. Unii mai hotărâţi, dizlocă şi câte un televizor alb negru cu lămpi.

Aproape trei ore pentru doar câteva lungimi de coardă pe orizontală, dar în sfârşit, ajungem sub domul final de zăpadă, locul cheie unde vreau să verific calitatea zăpezii. Dacă este ok, urcăm şi pe vârf, ca să punem cireaşa pe tort. Dacă nu, tortul este bun şi aşa!

Creasta finală şi domul de zăpadă de sub vârf. Foto: M. Klepş

Creasta finală şi domul de zăpadă de sub vârf. Foto: M. Klepş

În alpinismul clasic, vârful este obiectivul principal. Ca atare, se alege cea mai uşoară rută spre acest vârf unde, în caz de reuşită, urmează poza clasică cu drapelul naţional şi cu siglele sponsorilor.

În alpinismul tehnic însă, vârful este insignifiant. Practic, nici nu există în plan. Nimeni din cei care urcă peretele nordic din Droites sau Jorasses, de exemplu, nu-şi pune în cap să atingă cu adevărat vârful. Dacă se află pe linia traseului propus, cu atât mai bine! Dacă nu, nici nu contează.

În traseele tehnice, ceea ce contează cu adevărat este… tocmai traseul!

În acest caz, este vorba de tot procesul care se declanşează o dată cu intrarea în traseu şi care se termină atunci când ajungi înapoi, la adăpost, în siguranţă.

Satisfacţia este dată de căţărarea pe gheaţă, zăpadă, stâncă sau mixt, la mare înălţime şi expunere, alături de nişte oameni cu care îţi face plăcere să trăieşti acele momente unice.

Foto: M. Klepş

Foto: M. Klepş

Poate unul din motivele pentru care mă atrag mai mult traseele tehnice, în munţii mari, este tocmai lipsa vârfului din ecuaţie. Nu există un punct culminant, neapărat, ci pur si simplu te scufunzi într-un flux continuu de efort, concentrare şi satisfacţie, de la plecarea din cort şi până când ajungi înapoi.

Uneori, acest efort continuu poate dura 17 ore, cam cât am făcut noi pe faimoasa traversare Midi – Plan tur-retur (AD+, gheaţă/mixt, 3.600m alt.), din Alpii francezi

Alteori poate dura 19 ore, aşa cum am făcut pe faţa sudică din Artensoraju (D, gheaţă, 6.010m) sau chiar şi aproape 24 de ore, cât am făcut pe faţa sudică din Churup (D+, gheaţă/mixt, 5.500m alt), ultimele două vârfuri fiind în Cordillera Blanca.

Suspendat deasupra gheţarilor. Foto: M. Klepş

Suspendat deasupra gheţarilor. Foto: M. Klepş

În Ushba Nord, toată distracţia de pe traseu ne-a luat 17 ore, din care 10 ore în urcare, iar restul în coborâre, descăţărare şi rapel.

Bucuria

De o tură reuşită, te bucuri întotdeauna post-eveniment, după ce ajungi în siguranţă şi mai ales, după primul duş cu apă caldă, în confortul civilizaţiei umane.

Abia atunci poţi să uiţi de furtuna care te-a lovit peste noapte şi a pus 10cm de zăpadă proaspătă… de enorm de lunga coborâre directă de la 4.000 la 1.700m, pe gheţar şi morenă, prin boscheţi şi copaci… ca şi de interminabilul marş pe plat spre hotel, în bocanci de expediţie şi cu Judas Priest bubuind în mini-boxele la purtător.

„Gamarjoba Mîrza! Do you have available rooms for us?”

Final de tură

Final de tură

Post scriptum

Gheţarul scoate totul la suprafaţă, întotdeauna,mai devreme sau mai târziu.

Tot ce pui pe gheţar rămâne acolo, bine conservat în gheaţă, apoi peste ani de zile ţi-l scoate din frigider pe tavă, poaspăt dezgheţat.

Aşa a fost şi cazul alpinistului căzut din Ushba, al cărui cadavru a fost scos la lumină de gheţar, undeva la 2.800m altitudine. În jurul lui, împrăştiate pe o rază de câţiva metri, resturi de echipament, corzi rupte, bocanci, scăriţe…

Iniţial, am crezut că este un cort rupt de avalanşă şi m-am mirat cum de nu l-am văzut în timpul urcării. Apoi, după ce ne-am apropiat mai mult, am văzut o mână îmbrăcată cu un pulover din lână gri, ce ieşea până la cot din grămada de textile colorate. O verighetă strălucea pe una din falangele mumificate, mărturie mută a unei iubiri din trecut.

Nu am scormonit prea mult în căutarea unor date de identificare, pentru că nu era rolul nostru. Am făcut însă suficiente fotografii, ca să putem pune în mişcare autorităţile locale din vale, 24 de ore mai târziu.

Vezi mai multe fotografii.

NOTĂ FINALĂ: ascensiunea Ushbei din 2013 s-a realizat în cadrul programului expediţiilor româneşti internaţionale, organizate anual de către agenţia de ghizi montani „Rucksack”Este a şasea expediţie realizată în munţii Caucaz, în ultimii 5 ani.

Categorii: Alpinism internațional | Etichete: , , , , , , , , , | 4 comentarii

Navigare în articol

4 gânduri despre „La curtea reginei svan

  1. Mihai

    salut Marian,

    felicitari pentru succesul expeditiei !

    In legatura cu alpinistul gasit sunt mai multe informatii in linkul de mai jos :

    http://police.ge/en/shs-saministros-mashvelebma-1974-tsels-dakarguli-khorvati-alpinistis-neshts-miakvlies/5425

    • Mulțumesc, Mihai pentru linkul de la Poliția georgiană.
      Cei de acolo s-au arătat foarte interesați de cele povestite de noi (cu translator), când am fost să îi anunțăm. Mi-au spus atunci că vor recupera cadavrul în 1-2 zile, după obținerea aprobărilor pentru un elicopter.

  2. Lucian J

    De adaugat, intr-o nota mai trista, ca la curtea reginei – ca de altfel si prin curtile multor muritori de rand de pe-acolo si chiar pe muntele unde ar fi fost inlantuit Prometeu, pe Kazbek, unde situatia e si mai jalnica dat fiind numarul mare de ‘turisti’ care ajung la tabara de baza – curatenia nu e chiar la ea acasa.

    E de neinteles cum unii isi pot cara proviziile pana sus, dar nu mai pot cobori de pe munte si ambalajele goale, care cantaresc infim prin comparatie cu greutatea initiala.

    Sper din tot sufletul sa-i ajunga si pe ei cat mai curand curentul ecologist care pe la noi ia parca tot mai mare amploare in ultima vreme – desi mai sunt si la noi destui berbeci certati cu bunele maniere si curatenia, in urma carora trebuie sa curete altii, nu de putine ori niste copii.

  3. Interesant articol, superbe imagini…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: