Recenzie: Alpinistul fără mâini… și fără picioare


(www.rucksack.ro)

Alpinistul fără mâini...Despre povestea tragică a lui Jamie Andrew din iarna 1998/1999, eu am aflat la scurt timp după ce s-a petrecut accidentul în Alpi, prin intermediul unei reviste britanice de alpinism la care am avut acces atunci, întâmplător, în calitate de redactor șef al revistei ALPIN info.

Peste ceva mai mult de zece ani, în timpul unei pauze între două ture de alpinism, într-o pensiune din Chamonix am început să citesc în engleză, cartea pe care a scris-o despre această tragedie montană, câștigătoare a trofeului de literatură montană de la Banff, în 2004. Deși am citit destul de multe cărți de munte și alpinism, cartea lui Jamie m-a fascinat total. Nu atât povestea alpină în sine, care de altfel ocupă doar o treime din carte, cât mesajul profund aflat în spatele textului.

Povestea foarte pe scurt… pentru cei care nu știu despre ce este vorba.

Este vorba de o echipă de doi tineri alpiniști britanici care intră în peretele nordic din Les Droites, masivul Mont Blanc, într-o tentativă de ascensiune hivernală. Cei doi – Jamie Fisher și Jamie  Andrew – nu erau novici, ci aveau un bagaj serios de cunoștințe în domeniu (două tentative de iarnă în Eiger și în Garhwal, succese diverse în Alpii etc.).

După ce reușesc să urce peretele nordic de 1.000m într-o zi jumătate (iarna!), o furtună îi lovește din plin, în partea finală a traseului, obligându-i să se oprească în creasta somitală pentru bivuac, într-o șa cunoscută sub numele de ”breșă”, locul unde se termină mai multe trasee faimoase din perete. Pe parte opusă peretelui, urma retragerea relativ simplă (comparativ cu peretele nordic), pe ghețarul din spate și până la cabana Couvercle. O retragere pe care nu au mai făcut-o niciodată.

Furtuna continuă de zăpadă, urmată de un vânt puternic și frig extrem (până la -60 în combinație cu vântul), i-a determinat pe cei doi Jamie să rămână blocați în creastă, singurul loc orizontal și ferit de avalanșe. Deși relativ bine echipați și pregătiți, rezistența celor doi se erodează de la o zi la alta, pentru ca, după cinci nopți de coșmar, să fie scoși cu elicopterul în extremis, într-o fereastră de acalmie a furtunii. Doar unul din cei doi Jamie mai era în viață, al doilea murind de hipotermie.

După coșmarul de pe munte, Jamie Andrew se trezește înapoi la viață într-o lume total nouă: cea a persoanelor cu handicap. Datorită degerăturilor suferite, la mai puțin de 30 de ani devine una din puținele persoane din lume cvadruplu amputate.

Urmează povestea ascensiunii înapoi la viață, pe care Jamie trebuie s-o facă, de data asta fără mâini și fără picioare, echipat doar cu un psihic puternic. Și reușind, de data asta!

_Jamie_01Astăzi, Jamie Andrew lucrează, are o familie cu trei copii și mai ales, face din nou ceea ce-i place, inclusiv concursuri gen ”Maratonul Londrei” sau ”Iron Man”, ca să nu mai amintesc de munte și alpinism. Ultimul său proiect de anul trecut, a fost o ascensiune pe emblematicul Matterhorn.

Însăşi viaţa de zi cu zi a unui asemenea om, cu lupta permanentă pentru a face orice lucru banal în casă, dar şi cu reacţia oamenilor din jurul lui, atunci când reuşeşte să iasă din casă, poate fi subiect de carte.

Cum ar fi ca după o noapte foarte lungă, brusc să te trezești la realitate lipsit de mâini şi de picioare, incapabil să mai faci ceva singur? Un coşmar Kafka?!

Cam aşa cred că s-a simţit Jamie Andrew atunci când, după intrarea în traseul care nu se anunţa cu nimic diferit de multe altele similare, şi-a pierdut cel mai bun prieten şi partener de coardă iar el însuşi şi-a ratat moartea pe muchie, plătind însă scump pentru asta.

“Nu mă aşteptam la asta. Nu am văzut-o venind. Am mai puţin de 30 de ani şi voi muri în curând. Nu sunt pregătit pentru aşa ceva. Într-un fel, am crezut că asta nu mi se va întâmpla niciodată. Nu mie. Nu în acest mod…”

Alpinismul este o activitate umană imposibil de explicat celor care nu-l practică. De-a lungul a cel puţin două secole şi jumătate (1786 este anul naşterii oficiale a alpinismului, în Franţa), sute şi mii de autori de cărţi şi articole de alpinism, de toate neamurile şi în toate limbile, au încercat să găsească o explicaţie la întrebarea: de ce?

Sunt multe răspunsuri: pentru orgoliul personal, plăcerea naturii sau reîntoarcerea în mijlocul ei, dorinţa de competiţie cu el însuşi sau cu alţii, pentru a demonstra ceva – cuiva, pentru o cauză socială şi multe, multe alte posibile răspunsuri. Nu în ultimul rând, pentru bani, pentru că din păcate, zăpada albă a muntelui nu este nici pe departe atât de imaculată pe cât ar părea la prima vedere.

Jamie Andrew Olympics 2012Din păcate, pentru majoritatea oamenilor care nu merg pe munte, care l-au văzut doar de pe canapeaua din faţa TV-ului, din balconul pensiunii sau cel mult, de pe geamul telecabinei, alpinismul este o activitate care pare o nebunie curată, non sens, căutarea morţii cu lumânarea.

La prima vedere, cartea ”Alpinistul fără  mâini… și picioare” poate părea cartea unuia care a căutat-o dinadins şi care a primit ceea ce merita. Unii poate ar spune că aşa-i trebuie! Dar vai, cât de superficială şi departe de adevăr ar fi această opinie.

„Alpinistul fără mâini…” este o poveste impresionantă, relatată simplu şi uneori chiar amuzant, în ciuda subiectului, despre prietenie, pasiune, ghinion, moarte şi supravieţuire şi mai ales, despre lunga „ascensiune” înapoi la viaţă a unui om căruia i s-a pus cruce, la un moment dat.

Cartea, care depășește cu mult sfera montană, are un mesaj simplu: bucuraţi-vă de viaţă şi de ceea ce aveţi, pentru că nu este sigur că o să mai aveţi şi a doua şansă. Un mesaj venit din partea unei persoane care a trăit minut cu minut, coşmarul propriei morţi şi care şi-a văzut prietenul prins în ghearele morţii:

„…nu înţeleg ce vrea să spună. Când mă uit în ochii lui, nu văd nimic. Nici o umbră de gândire. Doar întuneric… Dar acum înţeleg. Acum mi-am dat seama că totul s-a terminat. Jocul s-a sfârşit. Muntele a câştigat şi povestea nu va avea un final fericit, de data asta. Speranţa care ne-a susţinut până acum a dispărut, spulberată de vânt, lăsându-ne doar cu o singură certitudine. Certitudinea morţii.”

În ciuda lucrurilor sumbre pe care le descrie, precum moartea amicului său şi ulterior, închisoarea patului din care nu se mai poate mişca, până la un moment dat, cartea „alpinistului fără mâini…” este pozitivă, cu un mesaj general învigorător: uite că se poate duce o viaţă normală şi plină de satisfacţii chiar şi atunci când spui că nu mai merită, când crezi că nu are nici un sens să mai trăieşti, când eşti doar un corp mutilat pe viaţă, lipsit de membre.

Din acest punct de vedere, cartea lui Jamie Andrew depășește cu mult sfera cărților de munte, transformându-se într-o carte mesaj, adresată tuturor celor care se confruntă sau s-au confruntat cu probleme grave în viață.

Se pare că întotdeauna se va găsi un sens şi un scop, dacă-ţi doreşti cu adevărat acest lucru şi cei din jurul tău te ajută, pentru că de multe ori avem nevoie de extrem de puţine lucruri, pentru a ne bucura cu adevărat. Iar Jamie a spus acest lucru foarte sintetic, la un moment dat în carte, în doar câteva cuvinte: „Degetele nu sunt vitale, sunt doar un lux”.

Alpi. Les Droites. Verte

Pereții nordici din Verte (dr.) și Droites. Au ”doar” 1.000m… Pentru comparație, doar 350m are Fisura Albastră, faimosul traseu din Bucegi.

Vârful Les Droites, unde se desfăşoară prima parte a acţiunii, se află în masivul Mont Blanc, unde se află şi faimosul vârful cu acelaşi nume, cel mai înalt vârf din Europa occidentală, fiind în imediata apropiere celei mai mari staţiune de alpinism din lume: Chamonix.

Aerian, pe vreme bună, un zbor cu elicopterul din vale şi până în creasta somitală a vârfului Les Droites durează undeva între 10-15 minute. Dar vai, pe furtună şi vreme dificilă, acest sfert de oră poate deveni „no man`s land”, graniţa dintre viaţă şi moarte, dacă nu eşti pregătit să faci faţă situaţiei. Iar acest lucru îl ştie sau ar trebui să-l ştie orice alpinist.

Sentimentul de dedublare pe care-l trăieşti acolo sus, izolat în perete, când parcurgi un traseu de căţărare sau de alpinism situat într-o zonă populată, este de multe ori covârşitor. Este incredibil cum „aici” (în peretele de stâncă), viaţa ta depinde de erorile pe care le faci chiar tu, de reacţiile coechipierului şi mai ales de condiţiile meteo, în timp ce „acolo” jos, undeva departe şi aproape în acelaşi timp, pe păşunea verde şi însorită de la poale, viaţa se desfăşoară mai departe, urmându-şi cursul ei implacabil.

Sunt efectiv două lumi paralele şi chiar opuse ca valori. Iar dacă în viaţa de zi cu zi îţi permiţi să fii ipocrit, fricos sau să faci lucrurile doar pe jumătate, fără mari consecinţe, cu masca socială pe față, în viaţa verticală a alpinismului toate acestea vor duce la eşec (imposibilitatea urcării traseului propus) ori vor conduce direct către accidentare sau chiar moarte.

Astfel, alpinistul este printre puţinii oameni privilegiaţi care are şansa să trăiască în două lumi paralele. Dacă valorile muntelui şi ale alpinismului sunt bine intrate în sânge, atunci pasiunea și corectitudinea necesară practicării alpinismului în siguranţă, vor exista şi în activitățile curente, de zi cu zi. Nu doar declarații sforăitoare la conferințe de presă sau prin articole… destul de abundente în România, cel puțin.

În ciuda finalului dramatic, echipa celor doi Jamie nu a făcut multe erori. Două mari decizii pot fi eventual discutate aici, însă doar ca nişte comentatori de pe margine, neimplicaţi în joc: decizia de a intra în traseu în ciuda prognozei care arăta că vremea bună nu va ţine prea mult şi decizia de a se opri în creasta somitală, pentru bivuac în faimoasa „breşă” din Les Droites.

Dacă nu intrau în traseul propus sau s-ar fi dat jos din perete mai devreme, când şi-au dat seama că sunt în întârziere, alternativa ar fi fost pseudo-eşecul, pentru că nu ar fi urcat traseul propus. Am spus „pseudo” pentru că în alpinism nu cred că există un eşec cu adevărat, o dată ce muntele şi traseul rămân acolo permanent şi oricând se poate reveni pentru a le urca. Dar cei doi Jamie au zis că reuşesc să alerge mai repede decât trenul care venea din spate, pe şine şi că într-un final vor găsi un loc unde să sară în lateral. Dar nu l-au găsit şi trenul i-a lovit din plin, mortal.

În ceea ce priveşte a doua decizie. A te opri într-o creastă îngustă şi expusă vântului, în plină iarnă, nu este niciodată o soluţie bună. Dar a fost o decizie corectă, luată în acel context dificil, pe întuneric, obosiţi, în plină furtună şi ninsoare. O decizie care a prelungit viaţa lui Jamie Fisher pentru câteva zile şi care poate a salvat viaţa lui Jamie Andrew.

Alternativa clară, în contextul dat, ar fi fost să fie surprinşi de avalanşă, pe culoarul de coborâre sau să facă o greşeală la rapel datorită oboselii sau să cadă în bergschrung-ul de la baza peretelui, din cauza întunericului sau să… Adică doar lucruri clar negative.

Aşa că cei doi au decis să rămână în singurul loc orizontal pe care-l aveau la dispoziţie, ferit de avalanşe, în ciuda aspectelor negative pe care le implica locaţia şi care s-au dovedit fatale, până la urmă. Dintre două rele, au ales-o pe cea mai puţin rea.

Spuneam într-un articol mai vechi, că fascinația alpinismului nu vine, în general, din căutarea riscului sub orice formă, din ”strânsa și permanenta expunere la pericol”, așa cum se prezintă adesea la televizor. Mai degrabă este determinată de momentele de nesiguranță, de incertitudine, pe care alpiniștii le trăiesc frecvent pe traseele parcurse. Plăcerea provine din abilitatea de a lua decizii și a continua traseul, în ciuda unui nivel crescut de nesiguranță și necunoscut, elemente care nu mai există în societatea modernă.

La final, ca element inedit al acestei noi apariții în limba română.

Cartea ”Alpinistul fără  mâini… și fără picioare” este publicată în cadrul unui proiect mai amplu de educație și cultură montană, pe care-l desfășoară în acest moment Asociația de Educație și Cultură Outdoor (AECO). Seria cărților care vor fi publicate în cadrul acestui proiect, sunt cărți care-și propun să aducă un plus valoare membrilor societății românești în general și comunității de munte în special, indiferent dacă acestea sunt cărți ”vandabile” (comerciale) sau nu. Prioritar este calitatea lor.

Cartea costă 35lei și se poate achiziționa de la magazinele de munte serioase, care susțin comunitatea outdoor din România.

Nu rămâne decât să vă doresc …lectură plăcută!

CARACTERISTICI TEHNICE

Titlu: Alpinistul fără mâini… și picioare

Editor: Asociația de Educație și Cultură Outdoor (AECO)

ISBN: 978-973-0-17075-7

An apariție: iunie 2014

Nr. pagini: 286

 

Categorii: Echipament - cărți, Istorie alpină | Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: