Mersul pe munte cu copiii (1)

”Timpul petrecut în mijlocul naturii nu este relaxare, ci o investiție esențială în sănătatea copiilor noștri” (Richard Louv)

Am scris acest prim articol, care va fi urmat de alte câteva pe aceeași temă, cu gândul la părinții din ziua de azi care ar vrea să meargă pe munte cu copiii, în această vară…și oricare altă vară, dar nu știu cum s-o facă.

În ce calitate îmi dau cu părerea pe subiectul mersului pe munte cu minori?

Sunt un tată a doi băieți cu o specializare în ”alpinismo giovanile” (Italia, 2006) și studii în sociologie, iar cu ceva ani în urmă am publicat singura carte – ghid în limba română de drumeție pe munte cu copii (AECO, 2016).

Ca voluntar inițial, apoi ca profesionist, lucrez în natură cu copii și familii din diferite medii sociale și cu diferite probleme medicale din vara lui 2000.

De ani de zile organizez tabere în natură pentru familii cu copii, atât în munții din România cât și în Alpii austrieci.

Mai multe despre cine sunt.

România – tabăra în natură pentru familii cu copii (august 2021)

Copilul Marian Anghel

Eu am început să merg pe munte în cadrul familiei.

Tatăl meu a fost ”capul răutăților”, un pasionat al mersului în natură sub orice formă, munte, pădure sau apă, la care mama s-a aliat cu un entuziasm mai mic sau mai mare, în funcție de propunerile primite.

Așa se face că alături de adulți, la doar cinci ani, am ajuns prima dată la Monumentul Eroilor de pe Caraiman și la vârful Omu, după un periplu mai lung pe platoul Bucegilor.

La 11 ani am ajuns în Piatra Craiului pentru ca doi ani mai târziu, să parcurg integral faimoasa creastă a Făgărașului care este și astăzi, în ciuda numeroaselor refugii construite, un test de anduranță pentru pasionații de drumeție din România și nu numai.

Toate acestea erau pe vremea când ranița era principalul mod de a duce bagajele pe spate, rucsacul cu cadru de aluminiu fiind o raritate, iar salteaua izolir inexistentă.

Pentru mine, mersul pe munte de mic copil și însoțit de părinți responsabili, a avut un efect benefic extraordinar, făcându-mă să iubesc natura în general și mi-a marcat practic tot cursul vieții, dacă mă uit la profesia de ghid montan pe care o practic de peste 15 ani.

Sunt convins că ai mei s-au gândit prea puțin la posibilele urmări de durată, atunci când ne-au luat la munte, pe mine și pe soră-mea. Dar știau că ar fi bine să ne scoată la aer, să facem mișcare și să observăm natura în detaliu chiar din mijlocul ei…

Prin comparație cu generația mea (anii 70), mulți dintre copii români din ziua de azi beneficiază de multe lucruri: mâncare, dulciuri, sucuri, telefoane mobile, tablete, jocuri, filme, desene non stop. Foarte mult confort și distracție, amândouă obținute cu un minim de efort fizic.

Dar în același timp, copii de azi au un mediu social mult mai agitat, agresiv, concurențial, cu o multitudine de stimuli din toate direcțiile. Și o dată cu acestea, au explodat în România și nu numai: obezitatea, diabetul, sindromul ADHD, problemele cardiace precoce, izolarea într-o lume virtuală…

Spre deosebire de percepția generală, ”timpul petrecut în mijlocul naturii nu este relaxare, ci o investiție esențială în sănătatea copiilor noștri” (Richard Louv). Și sunt convins că orice părinte își dorește copii sănătoși!

Acum mulți ani, la cinci ani am ajuns prima dată la Monumentul Eroilor de pe Caraiman.

Cu Toma – băiatul cel mare am ajuns din nou la Crucea de pe Caraiman, într-o toamnă liniștită, atunci când el a făcut cinci ani. Iar în acest an cel mic va atinge aceeași vârstă…

Primii pași pe munte alături de copilul tău

Totul începe cu atragerea copiilor în natură și introducerea lor în atmosfera muntelui. Pentru acest lucru ai nevoie de o zi frumoasă cu soare, timp la dispoziție, ceva mai multă răbdare și multe atracții alimentare, cât mai sănătoase și gustoase pentru copil.

Deplasarea pe munte cu copiii trebuie să fie o experiență pozitivă, indiferent de context sau condiții meteo, rolul părinților fiind esențial în acest sens.

Fiind la început, orice experiență neplăcută (efort prea mare, frig sau prea cald, umezeală etc.) va avea un impact negativ asupra copiilor, exact ca și în cazul adulților și va reprezenta un obstacol în plus de depășit, pe viitor.

Chiar dacă noi – părinții, mergem sau mergeam frecvent pe munte și ne dorim ca și cei mici să cunoască plăcerea mersului în natură, trebuie să facem lucrurile pas cu pas, cu mult calm și fără grabă.

Orice forțare a voinței copilului mic azi poate însemna un posibil refuz în viitor, atunci când copilul va fi mai mare și capabil să spună un ”Nu!” hotărât mersului în natură, alegându-și singur metodele de distracție și petrecere a timpului liber.

Ar fi ideal ca cel mic ”să-și dorească” singur să descopere muntele și mistere lui, lucru care poate fi insuflat de poveștile spuse de bunici, părinți, educatori, lecturarea unor cărți de aventuri sau vizionarea unor filme. Dar totul în confortul de acasă și prin aprinderea imaginației.

Astăzi, copii noștri au extrem de multe tentații și bariere personale, pe care mulți dintre noi – adulții nu le-am avut, începând cu desenele animate non stop la TV, jocurile pe calculator și accesul la internet și terminând cu nepregătirea psihică pentru disconfort, teama de efortul fizic sau groaza de insecte și alte vietăți din natură.

Așadar, pentru copiii de azi nu este chiar ușor de renunțat la toate ”bunătățurile” de acasă, pentru a se aventura pe munte într-o ”eventuală distracție” pe care, de multe ori, nu o înțeleg foarte clar.

Motivația joacă un rol esențial în succesul unei ture pe munte, mai ales dacă este prima ieșire de acest gen cu cei mici. Dacă sunt motivați, atunci ”lupta” este pe jumătate câștigată.

Cei mai mulți copii nu vor găsi în ”mersul pe jos prin natură” – pur și simplu, un motiv suficient pentru a ieși din casă. Ba de multe ori, cuvintele ”mers” și ”pe jos” generează o reacție negativă! Mult mai bine, mai ales cu cei mici, este să se folosească cuvinte precum ”explorare” sau ”aventură”, orice altceva care înlocuiește”mersul pe jos”.

Un părinte care dorește să meargă cu copilul pe munte, trebuie să poată empatiza cu lumea lui, să-i asculte dorințele, visele și fanteziile și poate chiar împreună cu el, să conceapă planul excursiei.

Permanent trebuie găsit echilibrul dintre dorința părintelui de a atinge obiectivul propus – care altul decât cunoașterea naturii de către copil? – și dorința copilului de joacă și explorare.

Austria – descoperirea naturii prin drumeție

Dacă ți-a plăcut acest articol pe tema mersului în natură cu cei mici, ești invitatul meu să îți exprimi părerea în comentarii într-un mod decent. Alte câteva mici articole pe aceeași temă vor urma.

Poți să afli mai multe despre mersul în natură în familie în cartea scrisă de mine ”Ghid de drumeție în familie și pentru persoane cu dizabilități” (AECO, 2016) unde sunt descrise și recomandate o serie de trasee în zona Brașovului, în funcție de vârsta copilului.

Iar cei care vor să facă alături de copii ceva mai mult decât drumeție, adică camping, bicicletă, mers prin peșteri, cățărare… în luna august mai sunt câteva locuri disponibile la tabăra outdoor în familie pe care o organizez în Austria.

Între timp pot fi contactat și pe Facebook sau Instagram.

Publicitate