Articole etichetate cu: traseu alpinism

Muchia Slăninei (F, M3, +290m). Făgăraș.

Așa cum am spus-o de multe ori, pentru puținii alpiniști români (mult mai puțini decât cățărătorii de panou sau stâncă, de ex.) munţii Făgăraş reprezintă un teren de joacă excelent, total diferit de ceilalți munți din Carpații românești, fiind asemănător cu Alpii sau chiar Caucazul, dacă păstrăm proporțiile.

Traseele sunt la peste 2.000m altitudine în general (zona alpină/subalpină), ceea ce înseamnă că vegetația a rămas mai jos iar roca pe care s-au deschis liniile de cățărare (predominant șist cristalin) seamănă foarte mult cu granitul, fiind nu foarte prietenos cu pitoanele.

Dacă vara traseele de cățărare sunt mai puțin frecventate (acces lung, lipsă de protecții fixe, roca mai friabilă), în condiții de iarnă, pentru alpinism, toate acestea se transformă în atuuri: apropierea lungă o poți face pe schiuri, roca friabilă este înghețată, pereții păstrează zăpada/gheața, iar lipsa protecțiilor fixe face ca totul să fie mai real, mai ca în… Alpi!

Iarna, zona superioară a văii Sâmbăta este superbă pentru alpinism, faimosul Colț Bălăceni (2.196m alt.) fiind vedeta zonei. El mărgineşte estic Fereastra Mare a Sâmbetei, la vest fiind vârful Slănina (2.268m alt.). În creasta principală, poteca turistică merge pe sub ele, pe versantul sudic (argeșean).

Pentru alpinism, această zonă a fost pusă în valoare în anii 60/70 de către brașoveni, o dată cu premiera traseelor din Bălăceni. Mai târziu, în anii 80, Andrei Beleaua – alpinist consacrat ca bucureștean, născut la poalele Făgărașului, a parcurs în premieră numeroase linii în tot masivul, cu diferiți coechipieri, inclusiv în valea Sâmbetei. El este și autorul ultimului ghid de alpinism în zonă (2000).

Cel mai recent traseu deschis în zona Bălăceni este ”Piciorul Bălăceni” (PD-, M3, 5 lungimi), o linie urcată în premieră de mine alături de un bun amic Cristi Negoiță – Kaiacu în iarna 2007/2008.

Despre traseele din Bălăceni am scris deja într-un articol mai vechi în care am folosit cotația clasică românească, de sorginte sovietică, astăzi scoasă din uz. Este cazul ca și în țara noastră să trecem la cotația franceză, devenită internațională.

Muchia Slăninei, situată între Fereastra Mare și cea Mică, am urcat-o prima dată în urmă cu aproape un sfert de secol și de numeroase ori, de atunci. Este un traseu plăcut, ușor accesibil, de unde există o frumoasă vedere atât spre Colțul Bălăceni (est) cât și spre Fereastra Mică, respectiv vârful Gălășescu Mic și căldarea Răcorele.

Recent am parcurs din nou acest traseu, în cadrul unei ture de alpinism organizate de Rucksack Mountain Guides, unde astăzi lucrez ca ghid și instructor, anul acesta aniversând 25 de ani de instruire.

Alpinismul în Făgăraș este un bun antrenament pentru ture mai serioase în munții din afara României, inclusiv vecinii Tatra Înaltă, unde este un granit superb și numeroase trasee accesibile de la cabane de altitudine confortabile.

ACCES

De la cabana Valea Sâmbetei (fostă cabană SKV construită în 1936 de secțiunea Sighișoara, care i-a dat și numele, inițial – cabana Schäßburg) se merge pe poteca spre Fereastra Mare a Sâmbetei, aproximativ o oră jumătate (pe zăpadă bună), până în căldarea superioară (Căldarea Bună).

La aprox. 1950m, vizavi de Piciorul Bălăceni, părăsim poteca spre dreapta şi ne îndreptăm spre baza muchiei Slăninei, pentru a urca în prima șa, de unde începe traseul propriu zis.

DESCRIERE TRASEU

Muchia are trei vârfuri ce trebuie urcate unul după altul, două intermediare mai mici, al treilea și ultimul fiind chiar vârful Slănina (2.268m).

Există mai multe posibilități de urcare pe creastă, linia descrisă aici este cea mai simplă, logică și ține cât mai mult creasta, fără a intra pe versantul dinspre Fereastra Mică.

De-a lungul acestui traseu nu există nici un fel de protecții fixe, asigurarea făcându-se exclusiv cu protecții mobile și cele naturale, utilizând din plin țancurile stâncoase. Pasajele întâlnite necesită utilizarea a doi pioleți tehnici.

Intrarea în traseu se face prin șaua cea mai de jos a muchiei, vizibilă clar din poteca de drumeție spre Fereastra Mare și este ușor accesibilă pe o pantă cu zăpadă. Opțional, se poate urca și direct în a doua șa, dar în acest caz se ocolește primul țanc, pierzându-se o parte din farmecul traseului.

Din șa (aprox. 1980m alt) se urcă spre vârful primului țanc ocolindu-l prin stânga, pe o pantă înclinată de zăpadă tare, bătută de vânt, apoi se continuă spre dreapta, pe o muchie stâncoasă ce ne scoate în vârf. Se poate urca și direct spre vârf, din șa, peste o serie de dale stâncoase cu posibilități minime de protecție.

Urmează o creastă scurtă dar frumoasă, cu câteva țancuri stâncoase face legătura cu șaua următoare. Până aici sunt aprox. două lungimi, dar se poate merge și concomitent.

Din a doua șa se urcă un culoar frumos ce se strecoară printre stânci (aprox. 30m), urcând pe al doilea țanc al muchiei Slăninei.

Se continuă apoi de-a lungul unei alte creste stâncoase aeriene, orizontală, cu protecții după colțuri de stâncă. Este un loc frumos de regrupare la capătul crestei, într-o șa largă, lângă în colț stâncos evident.

Următoarea lungime parcurge o zonă stâncoasă frământată și presupune urcarea pe ultimul vârf al muchiei, cel mai înalt și mai mare.

Din regrupare traversăm orizontal o scurtă muchie înzăpezită (posibil cornișă) apoi începem urcarea pe fața turnului.

Pentru început urcăm o pantă de zăpadă tare ce ne scoate la baza unui horn – culoar îngust, ușor dreapta. Intrăm prin culoar (posibilități excelente de protecții mobile) cu ieșirea peste o mică burtă.

În fața noastră apare o muchie stâncoasă ce se poate ocoli prin stânga, printr-un mic culoar blocat de o lespede la ieșire sau prin același culoar dar traversăm dreapta peste muchie, aprox. la jumătatea lui.

Câțiva metri mai sus ieșim la baza unei fețe mari de zăpadă, pantă înclinată ce continuă până la un vârf vizibil, dar care nu este vârful Slănina, acesta fiind câțiva metri mai sus și mai în spate.

RETRAGEREA

În spatele vârfului principal se merge pe zăpadă spre un vârf secundar dincolo de care ajungem în poteca de drumeție a crestei Făgărașului. Iarna se văd doar stâlpii metalici de marcaj.

Pentru coborârea înapoi la cabana Valea Sâmbetei prin Fereastra Mare ne orientăm spre stânga (est), cu atenție să nu ne apropiem prea mult de marginea crestei.

Dacă urmăm poteca spre dreapta (vest) vom ajunge în Fereastra Mică a Sâmbetei, unde se află refugiul cu același nume, util ca adăpost în caz de vreme rea. Coborârea din Fereastra Mică spre cabană iarna este foarte expusă la avalanșă de zăpadă.

Date tehnice

Dificultate: Facil (F), Mixt (M3)

Diferența de nivel: +290m

Publicitate
Categorii: Alpinism în România | Etichete: , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: