Articole etichetate cu: waterproof

Muchia ”Hârtopul Ursului”. Făgăraș

vf. Gălbenele

(www.rucksack.ro)

Așa cum am mai spus și în alte articole, munții Făgărași sunt, din punctul meu de vedere, unul din puținele locuri din Carpați unde iarna românii pot ”mirosi” alpinismul așa cum este el ”acasă”, în Alpi și alți munți mari.

Folosesc cuvântul ”mirosi” pentru că oricum, alpinismul veritabil se face doar în munții cu zăpadă permanentă și nu sezonieră, ca la noi…

În Făgărași (iarna) se întrunesc majoritatea condițiilor necesare unui traseu de alpinism:

1. Traseele sunt mixte

Deoarece nu sunt chiar verticale, pe trasee ”stă” zăpada și gheața 3-4 luni pe ani, punând problemele specifice mixtului;

2. Anduranță și izolare

Custura Ciobanului

În majoritatea zonelor din Făgărași, marșul de apropriere la/retragere din traseele de alpinism înseamnă, în condiții de iarnă, cel puțin o zi;

3. Altitudine relativ mare pentru România

Multe trasee de alpinism din acest masiv încep în jur de 2.000m altitudine;

4.  Teren de aventură, virgin, lipsit de protecții fixe

Acest lucru este datorat rocii atipice (șist) și a faptului că masivul a fost ocolit de concursurile de pitonare la normă, din perioada comunistă.

Ceea ce lipsește Făgărașului, în schimb, sunt pereții de stâncă compacți, mari și verticali. Traseele existente sunt deschise în versanți stâncoși care sunt fie mici (gen Colțul Bălăceni, 5 lungimi) fie lipsiți de verticalitate (gen peretele Călțunului, 7 lungimi).

Acest lucru face ca dificultatea traseelor din acest masiv (cotația alpină, nu tehnică), oricât de mult ne-am dori, să fie de nivel cel mult mediu, comparativ cu trasee similare din Alpi. Tot fac această comparație cu Alpii, pentru că acolo este alpinismul original în funcție de care trebuie să ne raportăm.

Profitând de iarna relativ lipsită de precipitații până recent, am reușit să fac câteva trasee care, în alte condiții, ar fi fost mai greu accesibile datorită riscului de avalanșă.

După ce în decembrie am fost cu doi colegi de coardă pe ”Custura Ciobanului” (doar tronsonul tehnic, fără ieșire pe Negoiu Mic) și un vâlcel din muchia Șerbotei (botezat v. Ursului) – vezi foto – recent ne-am întors din valea Viștei, unde am urcat ”muchia Hârtopul Ursului”.

Vârful ”Hârtopul Ursului” (2.461m) este primul vârf spre care urcăm, atunci când se pleacă de la refugiul din șaua Viștei spre cabana Sâmbăta (fostă cabană, acum mai mult un refugiu improvizat).

Spre nord, acest vârf are mai multe elemente interesante pentru alpinism, în cartea lui Andrei Beleaua fiind menționate două trasee:

–       Hornul Ursului, 3A, Andrei Beleaua, Iulian Cozma, 2000;

–       Muchia Hârtopul Ursului, 3B, Andrei Beleaua, Alexandru Platon, 1988;

Datorită noului refugiu construit la limita pădurii, în valea Viștea, toate traseele din această vale sunt acum mai ușor accesibile, când nu sunt riscuri mari de avalanșă!

Muchia ”Hârtopul Ursului” este cotată ca fiind una din cele mai dificile rute din zonă. Atrași și de acest lucru, la început de an am decis împreună cu vechiul coleg de coardă Kaiacu, să facem traseul.

De la refugiul din pădure, unde ne-am petrecut noaptea și până la baza traseului, am făcut aprox. o oră jumătate, pe schiuri de tură. Fără să ne grăbim, cu rucsacii încărcați doar cu echipamentul tehnic.

Mișcându-ne mai rapid decât estimasem, am ajuns devreme la baza traseului, pe care l-am identificat prin semi-întuneric și o ceață ușoară.

In urcare pe v. Viștei

Intrarea în traseu este la aprox. 1.800m altitudine, la baza versantului stâncos din stânga, după ce urcăm prima treaptă a căldării glaciare.

Traseul nostru începe din dreptul muchiei ce coboară vertical în căldare, cu un horn negricios – stâncos aflat imediat în dreapta (la deal) de un alt horn, cel mai lung din acest versant.

Spre deosebire de autorii premierei care, după descrierea făcută, au intrat prin hornul negru și apoi au traversat pe muchia din stânga, noi am abordat traseul direct pe muchia stâncoasă și înierbată din stânga hornului.

Lungimea este predominant verticală, cu perne de iarbă în care ne agățăm cu pioleții și colțarii.Posibilitățile de protecție în stâncă sunt destul de reduse, noi folosind două pitoane (recuperate) și mai multe mobile.

Este cea mai dificilă lungime a traseului (M4/M5 – iarbă înghețată) și necesită atenție în folosirea sculelor.

Kaiacul a plecat cap, regrupând la jumătatea feței, mie revenindu-mi jumătatea superioară. Toată bucata se poate face dintr-o singură lungime de aprox. 60m.

Regruparea se face la un țanc înclinat spre dreapta, foarte clar vizibil, după ce peretele își pierde din înclinație.

Anghel. LC.1În continuare, traseul își pierde din verticalitate și se poate parcurge concomitent, dacă membrii echipei au suficientă experiență în acest tip de cățărare.

Se urcă o față înierbată pentru câțiva metri, apoi de-a lungul unui vâlcel care se termină în creasta Hârtopului.

Din acest punct, traseul se desfășoară de-a lungul crestei, care are o orientare generală spre sud (spre creasta principală).

Principalele obstacole întâlnite în continuare, până la ieșirea în creasta principală, sunt câteva țancuri stâncoase pe care trebuie să ne cățăram.

Primul țanc (T.1) este vizibil de îndată ce ieșim în creastă, la capătul vâlcelului. Ajunși la baza lui, urcăm pe sub el spre stânga, regrupând la baza unui țanc triunghiular, cu un horn stâncos în dreapta lui.

În continuare avem două variante:

–       se urcă câțiva metri pe hornul din dreapta (dală lipsită de prize, la intrare), apoi traversăm spre stânga, până la baza unei fețe stâncoase (al doilea pas din traseu);

–       se ocolește prin stânga, prin spatele țancului triunghiular. După ce urcăm o mică față, se ajunge tot la baza feței stâncoase;

Fața stâncoasă se urcă la colțari și pioleți (M4), ușor spre dreapta, ajutându-ne de micile perne de iarbă. Nu există multe posibilități de protecție.

Cățărare pe primul turnAl doilea turn important (T.2) care se ridică pe creasta Hârtopului, apare câteva sute de pași mai sus, după ce mergem o porțiune de creastă domoală, înierbată.

Pentru a urca pe acest țanc, ne cățărăm de-a lungul unei creste stâncoase, cu multiple posibilități pentru protecții mobile.

După ce se trece și de acest obstacol, creasta continuă fără alte probleme tehnice sau expunere mare, intersectând creasta principală sub vârful Hârtopul Ursului, la mică distanță (5-10 minute) de refugiul Viștea.

Ultima sută de metri, înainte de ieșirea în creasta principală, are câteva pasaje mai expuse unde o coardă este binevenită.

Chiar dacă există tentația de a coborî din muchia Hârtopului spre vest (înainte de a ieși în creasta principală) pe panta ce se lasă domol spre valea Viștea, este bine să ieșim în sus, spre creastă, pentru a nu ne expune inutil riscului de avalanșă.

Traseul este frumos, destul de lung și solicitant fizic, care se termină la peste 2.300m alt. (mai sus de ref. Viștea).

Dacă mai avem energie și timp la dispoziție, se poate coborî direct la refugiul din pădure, pe poteca mascată sub zăpadă. Dacă nu, putem rămâne la refugiul din creastă, dacă ne-am adus cu noi un sac de dormit și arzător (bagaj mai greu, cu care trebuie să ne cățărăm!).

Al doilea turnCu excepția primei lungimi (grad mixt M4/M5), așa cum am făcut noi intrarea, traseul este lipsit de dificultăți tehnice deosebite.

Acest lucru (și prin comparație cu alte trasee parcurse, cu probleme similare), mă face să spun că ”muchia Hârtopul Ursului” are un grad mai mic decât 3B-ul anunțat de premieriști. Sunt curios ce părere au și alții care au făcut/vor face acest traseu.

Din punctul meu de vedere, traseul este cel mult un PD francez. Dar bineînțeles, acest lucru nu știrbește cu nimic din frumusețea traseului!

Vezi mai multe foto

DATE TEHNICE

Dificultate tehnică: M4/M5, 3/3+ UIAA.

Dificultate alpină: PD (Puțin Dificil)

Diferență de nivel: +500m

Stil de protecție: teren de aventură

topo traseu

Publicitate
Categorii: Alpinism în România | Etichete: , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: