În România găsim utilizate frecvent variantele ”schi” sau ”ski”, uneori chiar și ”sky”. Dacă nu ești pasionat de această activitate sau nu te interesează cum scrii și vorbești, probabil îți este total indiferent care ar fi varianta optimă și/sau corectă.
Fără să fiu obsedat de termeni și corectitudine, am încercat mereu să fac corelația dintre ceea ce spun/scriu și ceea ce vorbesc sau practic ca activitate. Să am clar în minte și să înțeleg eu însumi ceea ce exprim, ce îmi iese pe gură pentru alții sau ce pun pe hârtie.
În iarna asta 2023/2024, zăpada a cam lipsit din peisajul brașovean și într-un viitor articol, o să revin pe această temă. Dar cum subiectul termenilor ”ski/schi” îl aveam în cap de ceva vreme, fără să fiu lingvist sau specialist în direcția asta, am scormonit pe ici – pe colo, prin diferite surse românești și externe, pentru a afla care este varianta corectă de răspuns.
Așadar, un articol foarte pe scurt despre istoria termenilor ”schi” și ”ski”.
Sper ca ceea ce am găsit să fie interesant cititorilor români pasionați sau nu de alunecarea pe zăpadă.
Ce ne spun cărțile și puțină istorie
Fiind o activitate parțial de nișă, mai specializată, dicționarele generaliste gen DEX (online sau nu) o cam ”dau în străchini” cu explicarea originii termenului, din punctul meu de vedere.
Conform DEX: SCHI, (1) schiuri, s. n. 1. Un fel de patină în formă de bandă lungă și îngustă de lemn, de metal sau de material plastic, care, prinsă de talpa ghetelor, permite alunecarea rapidă pe zăpadă. 2. Sport de iarnă practicat cu schiurile (1). – Din fr. ski.
Alte site-uri ceva mai specializate, a celor care schiază sau au legătură cu sportul, iau ca sursă primară de informare chiar DEX-ul, fără să mai treacă informația prin filtrul propriilor cunoștințe despre istoria schiului în România, cum ar fi normal să o facă.
DEX-ul ne spune că ”schi” provine din francezul ”ski”.
Dacă un termen de bază, elementar, precum ”ski” l-am preluat din franceză (nu ar fi primul), înseamnă că în anii de început ai schiului în România, când a apărut ca activitate și am găsit termenul, ar fi trebuit să avem multe conexiuni cu Franța și școala de schi franceză. Altfel, de ce l-am fi preluat?
Dar am avut astfel de legături? Răspunsul este unul singur și foarte clar: nu!
Nici nu am fi avut cum, căci schiul în Franța – la care să fi avut acces protipendada bucureșteană de la începutul secolului XX, s-a dezvoltat mult mai târziu, prin comparație cu zona germanofonă.
Schiul în România a apărut la finalul secolului XIX, foarte rapid după ce a apărut în Europa Centrală, pe filieră germană și austriacă, atât în Regatul României la sud de Carpați, cât mai ales în Transilvania imperiului austro-ungar atunci.
În Regat, schiul a apărut în jurul familiei regale de origine germană și a Sinăii dezvoltate ca stațiune ulterior. Din acest motiv Sinaia se consideră și este percepută public chiar și azi, la mai bine de 100 de ani, un fel de ”capitală a sporturilor de iarnă” pentru ”regățeni”.
În Transilvania, schiul a apărut și s-a dezvoltat sub influența covârșitoare a sașilor (vorbitori de germană), care au contribuit decisiv și la apariția turismului montan în general, în Carpații românești.
Prima excursie iarna în Postăvarul brașovean a avut loc la 1857 (!) urmate de altele în Bucegi (1883) și Piatra Craiului (1884) făcute de elevii de la liceul german Honterus și ofițeri din garnizoana locală.
Între anii 1903 – 1914 au loc ascensiuni în ”premieră” pe schiuri în Piatra Mare (1903), Piatra Craiului (1907), Bucegi (1908).
De asemenea, în 1905 apare în rândul vorbitorilor de germană – cum era și normal în acel context social, primul club de schi din Carpații românești, – ”Der Kronstaedter Skiverein” (KSV – Asociația Brașoveană de Schi).
Această asociație organizează în 1907 primul curs de pregătire în schi, sub îndrumarea faimosului Mathias Zdarsky, unul din pionierii și inventatorii schiului în Europa Centrală.
Tot KSV construiește prima cabană pe munte (1907) și organizează primul concurs de schi în 1909 pentru ca puțin mai târziu, în 1912, să organizeze al doilea curs de schi (cu 127 elevi!) sub conducerea unei alte personalități europene în epocă, Carl J. Luther din Muenchen.
În Regat, prima asociație de schi apare la Sinaia – Clubul Sportiv Român cu secțiune de schi (1909) iar un an mai târziu, sunt organizate ”Concursurile pentru sporturile de iarnă: schi, bob, săniuș” sub patronajul regelui Carol al României, al împăratului Wilhelm al Germaniei și prințului George V. Bibescu.
În timpul Primului Război Mondial, schiul cunoaște avânt în Regat prin intermediul ofițerilor români care au învățat în Germania, lt. Theodor Rosetti Solescu (1888-1957) fiind unul din cei care au contribuit la înființarea armei ”Vânători de Munte” (1916), autorul primului manual de schi în română publicat în 1920 ”Manualul schiorului” și ulterior președinte al Federației Române de Schi (FSSR).
În acest context, inclusiv bunică-miu Stan a învățat tehnica de schi, el fiind un simplu țăran din Vrancea care a făcut armata la Sinaia și Brașov – la VM-iști, la începutul anilor 20. Ulterior a ajuns să lupte pe frontul de est în cadrul brigăzilor românești de vânători.
După unirea Transilvaniei cu Regatul României, pe fondul dezvoltării vieții sociale, culturale și asociative în general, schiul se răspândește în toată țara, apar mai multe asociații și chiar apare literatură romanțată în care schiul este ca fundal de poveste – vezi cartea ”Accidentul” de Mihail Sebastian, de exemplu.
Am amintit toate aceste informații istorice pentru a înțelege că majoritatea cuvintelor de bază care nu aveau un corespondent clar în română, atât pentru schi cât și pentru munte în general, ne provin din limba germană.
În cazul schiului și a termenilor specifici, limba franceză nu a avut nici o contribuție majoră, cel puțin nu în faza de început.
Schi sau… ”șii”?
Cum se scrie ”schi” în germana de azi? Exact ”schi”!
Diferența majoră dintre germană și română, care nu se vede în scris și nu o înțeleg decât cei care știu limba germană, constă în pronunție.
În timp ce noi – în limba română, scriem și pronunțăm ”schi”, germanii scriu ”schi”, dar pronunță cuvântul conform regulilor lor unde ”sch = ș” – adică spun ”șii”.
De unde și până unde pronunția ”șii”… în loc de ”schi” în limba germană?!
În alte limbi majore europene precum engleza sau franceza se scrie ”ski” și se pronunță ”schi” așa cum pronunțăm și noi.
Eh… aici apare problema sau confuzia pe care noi o facem în română și nu numai noi. Dar tot aici este și răspunsul!
Cuvântul ”ski” este la origine norvegian.
Norvegia este țara de origine a schiului de azi, acolo fiind locul unde s-a dezvoltat această activitate de-a lungul istoriei și au apărut tehnicile de viraj precum ”Telemark” (regiune în Norvegia) sau ”Christiania” (actualul Oslo).
Din nordul Europei, schiul a ajuns în Europa Centrală, la finalul secolului XIX, după faimoasa expediție a lui Nansen în Groenlanda.
Cuvântul ”ski” provine din vechiul cuvânt norvegian ”skíð”, dar s-a pronunțat întotdeauna ”șii” în limba locală, sunetul ”șii” scriindu-se ”sk” atât în cazul activității cât și a localității cu același nume – Ski.
Toate țările central europene unde a apărut schiul ca activitate umană la finalul secolului XIX, au preluat cuvântul norvegian scris ”ski” și pronunțat ”șii”.
Limbile germană, italiană, maghiară au încercat să respecte pronunția originală norvegiană (”șii” scris ca ”ski”) și în acest sens, au modificat scrierea cuvântului în limba lor ca să sune corect.
Așa s-a ajuns la ”schi” (șii) în germană, ”sci” în italiană sau ”sí” în maghiară.
În alte limbi procesul a fost exact invers. S-a modificat pronunția ”șii” în ”schi” pentru a fi așa cum se scrie în original (ski), inclusiv în engleză și franceză, care au dat tonul.
”Schi” în germană este înrudit cu cuvântul ”Scheit”, care derivă din rădăcina indo-europeană ”skei-” care înseamnă ”a despărți”.
Semnificația scindării/separării se regăsește și în cuvântul grecesc antic ”schizo” care se traduce prin ”schizofrenie” (conștiință divizată) sau schismă (schisma bisericii).
Apare în latinescul ”scindere” (a despărți, a separa), precum și în germanul ”Schindel” (divizare).
Nu vreau să insist prea mult în această direcție, deoarece lingviștii de profesie ar putea explica mult mai bine toate aceste transformări și corelații.
Schiurile ca ”lemn despicat” și războiul lingvistic german
Cele mai vechi schiuri dezgropate până în prezent, conservate și descoperite în mlaștini, au fost confecționate în jurul anului 2500 î.Hr. în Suedia și Finlanda, cu ajutorul unor unelte de piatră.
Cu sensul de bază ”ski = lemn despicat”, cuvântul se referă la faptul că vânătorii din epoca de piatră le-au confecționat despicând trunchiul unui copac cu un topor de piatră. Lemnul despicat urmează fibra și este mult mai durabil și mai stabil în timp decât lemnul tăiat.
Astăzi, cuvântul ”ski” poartă încă istoria originii sale și este o mărturie lingvistică a modului în care era confecționat odinioară.
Cartea ”På ski over Grønland” (Schi în Groenlanda,1891) de Fridtjof Nansen nu a fost niciodată tradusă în lb. română, dar la momentul respectiv, ea a anunțat răspândirea schiului în Europa Centrală și apariția schiului ”alpin”, adică în munții Alpi.
Traducerea germană a cărții s-a numit ”Auf Schneeschuhen durch Grønland”. Atât timp cât schiul norvegian era încă un fenomen exotic în restul Europei, schiurile au fost traduse ca ”rachete de zăpadă”, acestea fiind cunoscute încă din sec. XVII, aduse din coloniile americane.
Odată cu avansul triumfător al schiurilor în regiunea Alpilor, termenul norvegian a ajuns și în limba germană, atât cu pronunția ”șii = schi”), cât și în grafia ”ski”.
Mathias Zdarsky, părintele tehnicii schiului alpin a fost, de asemenea, confuz legat de ortografia norvegiană în 1908 când a scris cuvântul norvegian ”ski” se pronunță ”schi”, dar nu ”șii”. Ski Heil!”
Dacă s-a căzut de acord cu pronunția ”șii” în limba germană relativ rapid, scrierea ”schi” versus ”ski” a stârnit numeroase controverse în comunitatea de munte și lingvistică germană, mai ales după anul 1924 când s-a înființat FIS – Fédération Internationale de Ski, la Chamonix.
Controversele au ajuns până la cel mai înalt nivel posibil, mai ales în anii naționalismului socialist german, unde ”Tineretul Hitlerist” (HJ – Hitlerjungen) purta insigne ”Ski Führer” în timp ce Poliția avea ”Schi Führer”.
Wehrmachtul a emis regulamentul de pregătire pentru schi intitulându-l ”Der militärische Schilauf” (Schiul pentru militari), iar grupul instructorilor de schi din cadrul Asociației antrenorilor germani de sport din Reich a publicat programul oficial ”Neuzeitlicher Skilauf” (Skiul modern).
Odată cu începerea campaniei rusești din 1941, sporturile de iarnă organizate oficial au fost oprite. Toate cursurile și campionatele au fost interzise, iar peste un milion și jumătate de perechi de schiuri au fost colectate pentru efortul de război.
Cu ocazia acestei ”colecte de echipament de iarnă”, problema aparent decisivă a ortografiei echipamentului sportiv a fost în sfârșit abordată la cel mai înalt nivel.
Reichsführerul SS Heinrich Himmler a dat instrucțiuni tuturor organelor de poliție să folosească numai ortografia ”ski”, plural ”skiuri”.
Acest lucru a fost contracarat de Martin Bormann, secretarul particular al lui Adolf Hitler care, două săptămâni mai târziu, a scris de la sediul Führerului: ”Pentru a se asigura că cuvintele străine adoptate în limba germană sunt scrise exact așa cum sunt pronunțate, Führerul dorește ca ”ski” să fie scris cu ”sch și nu cu ”sk”.
În limba germană, problema ”sch” (pronunțat ”șii”) versus ”sk” (pronunțat ”schi”) a continuat ani de zile, până în anii 80, apoi regulile s-au diferențiat parțial în Germania față de Austria. Astăzi sunt acceptate ambele ortografii.
Înapoi pe plaiurile mioritice
Am amintit toate aceste controverse în limba germană deoarece de acolo ne provine termenul ”schi”, așa cum spuneam la început.
În limba română scriem ”schi” – ca în germană, dar pronunțăm ca în engleză sau franceză. Cu alte cuvinte, cuvântul ”schi” în română nu are nici o legătură cu varianta originală norvegiană pronunțată ”șii” și scrisă ”ski”. Nu că ar trebui să aibă… majoritatea țărilor slave au cu totul alt cuvânt pentru schi!
Așadar ”schi” sau ”ski”?
Din fericire, în limba română lucrurile sunt ceva mai simple față de germană.
Termenul corect este ”schi” și se pronunță exact cum se scrie.
Varianta ”ski” nu este specifică limbii române de azi, în timp ce pronunția ”șii” este cea originală, specifică limbii norvegiene și altor câtorva care au preluat-o, inclusiv germana unde se scrie… schi!
Surse:
Cartea ”Asociația Brașoveană de Schi” (1905 – 1930), de Fritz Goett
Cartea ”Marea aventură a schiului”, de Ion Matei
”Fahren wir „Ski“ oder „Schi“?”, de Dr. Christoph Höbenreich, revista ”Bergundsteigen”
Bergführerbuch 
Comentarii recente