Despre ”alpiniștii lui Stalin”


Cu ceva vreme în urmă, un foarte bun partener de coardă (Dan Suciu), mi-a atras atenția asupra unei cărți de munte recent apărute în limba franceză intitulată ”Alpinistes de Staline” (publicată în mai 2020).

În cadrul turelor noastre împreună, pe schiuri sau pe stâncă, printre altele am tot discutat despre istoria alpinismului, cărți, munte și spațiul ex-sovietic. De altfel, de-a lungul anilor eu am dezvoltat relații de prietenie cu mai mulți alpiniști din zona ex-sovietică, pe unii din ei aducându-i și în România, așa cum a fost cazul lui Alexandr Ruchkin în 2005. Ruchkin este unul din cei care a primit ”Pioletul de Aur” (2004, peretele nordic din Jannu).

Nu cunosc limba franceză dar am sugerat lecturarea cărții unui alt bun prieten și partener de coardă – tot Dan, pasionat de munte, istorie și cărți care a scris și o mică recenzie pentru cei interesați să afle fascinanta poveste a fraților Abalakov și despre ce a însemnat alpinismul sovietic care a influențat foarte mult alpinismul românesc din perioada 1945 – 1990.

Povestea fraților Abalakov îmi este mie personal cu atât mai interesantă cu cât în cadrul expedițiilor Rucksack Mountain Guides am ajuns de mai multe ori în Caucaz, pe Khan Tengri (ruta nordică) și pe Lenin (ruta clasică).

Așadar, public mai jos recenzia făcută de către Dan Deleanu (mulțumesc Dan pentru efortul făcut!) și suplimentar, traducerea unui mic interviu cu autorul cărții Cédric Gras.

Lectură plăcută!

Recenzie cartea ”Alpinistes de Stalin”

de Dan Deleanu

Cum este posibil ca celebrii alpiniști ruși, frații Abalakov, să fie victimele terorii staliniste după ce au urcat cu ei însemnele comunismului sovietic pe cele mai înalte culmi montane?

Autorul cărții “Alpiniștii lui Stalin”, premiată în 2020 cu premiul Albert Londres, Cedric Gras, este francez rusofon și a avut răbdarea și tăria de a consulta în detaliu arhivele KGB pentru a reconstitui destinul excepțional al celor doi frați orfani Abalakov, care au traversat secolul roșu al terorii comuniste, visând la cucerirea celor mai înalte culmi în numele URSS.

Evgheni Abalakov, fratele mai mic, sculptor de meserie, a fost considerat erou al URSS alături de Gagarin, pentru că a fost primul care a urcat, în conditii eroice, în 1933, vârful Stalin 7.495m, în muntii Pamir, numit apoi vârful Comunismului.

Împreună cu fratele lui – Vitali Abalakov, au urcat unele din cele mai dificile trasee din Caucaz, iar expediția celor doi de pe Khan Tengri (7.010 m) s-a terminat dramatic pentru Vitali, care a rămas fără 20 de falange, după degerături severe.

In 1934 Vitali Abalakov a urcat pentru prima oară pentru sovietici vârful Lenin, 7.134m, lăsând pe vârf chiar un bust al întemeietorului comunismului.

Dacă Evgheni Abalakov a trăit puțin dar în glorie, murind absurd în casă, intoxicat cu monoxid de carbon (1948), Vitali Abalakov a traversat tot secolul terorii comuniste, fiind chiar închis doi ani în închisorile sovietice, acuzat de spionaj. A asistat cum floarea alpinismului sovietic a fost distrusă de Stalin, cum cei mai buni dintre alpiniști, cei care au dus numele conducătorului suprem pe cele mai înalte culmi, au fost efectiv executați sau deportați în gulagul siberian.

Inginer de meserie, Vitali Abalakov a inventat apoi multe din materialele specifice alpinismului, cunoscute fiind asigurarea în gheață Abalakov, ranița militară Abalakov s.a.

Riguros și dur uneori, a militat întotdeauna pentru o siguranță maximă a alpiniștilor în expedițiile conduse de el. E drept că multe invenții erau inspirate/copiate de la alpiniștii germani, mai ales după război.

Cartea prezintă frumos unele aspecte ale istoriei alpinismului sovietic din care cred că ne-am inspirat și noi în epocă, cum au fost inițiate ”alpiniadele” de exemplu, inițial pentru a duce cât mai mulți oameni/soldați pe munte simultan (un fel de ”Daciada” la noi), apoi cu rol de întrecere sportivă între cluburi sportive montane.

Interesant că unii din primii alpiniști valoroși sovietici erau prieteni sau colaboratori ai lui Lenin în exil, trăind ani de zile in Elveția alături de el, unii chiar devenind ghizi montani în Alpi. Aceștia au adus, după revoluția bolșevică, cunoștințele și materialele de care vor profita ulterior alpiniștii poporului.

Tabăra de bază Khan Tengri (1936)
Tabăra de bază din Khan Tengri (1936)

Alpinismul sovietic în epocă era militarizat și făcut în stil expediționar, nicicum în stil alpin, având scopuri precise, științifice, topografice, meteorologice, ulterior sportive competiționale. Siguranța alpiniștilor era totuși pe primul plan. Nu mergeau pe munte pentru a-l cuceri degeaba, (cuceritori ai inutilului) cum ziceau despre occidentali.

De altfel, propaganda sovietică agresivă și antioccidentală a influențat toată această perioadă, odată cu frustrarea alpiniștilor sovietici că nu erau lăsați să iasă din țară spre culmi mai înalte, în Himalaya. Erau limitați la Caucaz sau Pamir, unde făceau însă trasee foarte dificile tehnic, dar atât. Pentru ei Himalaya era un vis. O încercare nereușită într-o expediție împreună cu “frații chinezi” în 1959 și urcare pe Everest de-abia in 1982…

Comunitatea alpină internațională a primit această ultimă realizare cu admirație dar și cu critici, din cauza stilului expediționar greoi al rușilor. Ascensiunea lor era văzută ca un asediu, ca un război de tranșee, într-o perioadă în care se vorbea tot mai mult de stilul alpin. [Acest stil și acuzații similare au existat și mult mai târziu, vezi cazul ”Pioletului de Aur” acordat rușilor în 2004 – notă Marian Anghel]

O dată cu relaxarea politică din anii ‘80-90, alpiniștii ruși au început să-și dovedească pe deplin calitățile, reușind în 1989 o traversare dublă, extremă, a patru vârfuri ale Kanjenchunga, al treilea cel mai înalt vârf de peste 8.000m.

Moartea lui Vitali în 1986 reprezintă sfârsitul unei epoci în alpinismul sovietic dominate clar de frații Abalakov, a căror poveste va putea fi cunoscută în detaliu, în sfârșit și de noi, ceilalți.

Cartea reprezintă un document biografic remarcabil.

Interviu cu Cédric Gras – autorul cărții

Ce te-a determinat să mergi pe urmele alpiniştilor lui Stalin?

Sunt pasionat de alpinism. În cadrul acestei discipline, există o tehnică de asigurare pe gheață, foarte simplă și inteligentă, numită „Abalakov”. În adolescență, nu prea mă interesase povestea ei. Mai târziu, după mulți ani de viață în țări post-sovietice, am vrut să înțeleg.

Am căutat în arhivele NKVD-ului, am cercetat biblioteci și librării. Am descoperit povestea celor doi frați Abalakov, pionieri ai alpinismului în URSS. Fiecare a trecut prin secolul al XX-lea cu o personalitate distinctă. Au fost întotdeauna puțin competitivi. Vitali este inginerul auster iar Evgeni artistul boem și carismatic, mult mai puternic în alpinism. Acest destin romantic m-a împins să le spun povestea.

Cum încep ei să urce când nu există munți în regiunea lor de origine, Siberia, iar alpinismul sovietic este abia la început?

Frații Abalakov provin din Krasnoiarsk. În apropierea localității se află o mulțime de bolovani, ca în pădurea Fontainebleau din sud-estul Parisului. Tinerii ruși veneau în tabără acolo săptămâni întregi pentru a campa și pentru a se cățăra pe stânci. Așa au descoperit cei doi frați cățăratul.

Când au plecat să studieze la Moscova, la mijlocul anilor 1920, alpinismul sovietic abia începea. Startul se datorează întoarcerii bolșevicilor exilați în Elveția, care au descoperit activiatea în Alpi și care au decis să o importe în URSS. De acum încolo, aceștia din urmă ocupă funcții înalte și îmbracă acest sport, descris cândva drept „burghez”, cu o justificare ideologică. Alpinismul trebuie practicat în numele științei și este în mod obligatoriu colectiv. Înalții oficiali creează o secție dedicată disciplinei în cadrul „Societății Turismului Proletar”. Acolo, frații Abalakov învață repede, instruiți de câțiva camarazi care știu ceva mai mult decât ei.

Organizația se bazează doar pe entuziasmul („pesimismul” este un defect mic-burghez!) membrilor săi, un mic sprijin bolșevic, pioleți lungi, colțari fără frontali și tehnici primitive. Cred că acești doi frați iubeau munții. Ar fi putut să-l practice ca sport. Dar au crescut în URSS: alpinismul a trebuit să bifeze căsuțe ideologice.

În 1933, au urcat pe „vârful Stalin”, cel mai înalt punct din Uniunea Sovietică, la 7.495 m, în masivul Pamir. Este o realizare răsunătoare, dar făcută cu puține mijloace.

Este într-adevăr o misiune nerezonabilă pentru vremea respectivă. Frații Abalakov sunt cei mai buni din țară, dar sunt totuși mult mai slabi decât alpiniștii germani sau britanicii, de exemplu. Și nu sunt destui alpiniști pentru a face o echipă. Completează echipa cu boxeri, un mecanic, un muncitor auto… Profesia rămâne totuși o mențiune esențială a acestor personaje foarte sovietice și extrem de proletare.

Evgeni Abalakov ajunge, în sfârșit în vârful celui mai înalt munte din URSS. Apoi a dezlănțuit entuziasmul tuturor republicilor, iar URSS l-a făcut un model, „alpinistul numărul unu”.

El a întruchipat noul om sovietic, fără cusur și victorios, dar și modest, cel puțin în aparență. Stalin era la putere, așa că au numit vârful după el.

Alpiniștii sovietici în 1936

Această dimensiune politică poate fi văzută și în ascensiunea vârfului Lenin în 1934.

Da, echipa a urcat apoi un bust al lui Lenin la 7.134m altitudine, pe vârful acestui munte din extremitatea nordică a Pamirului. A fost pentru prima dată când un bust a fost ridicat la această altitudine.

Acesta poate fi văzut într-o vedere de arhivă, ridicol de mic, ca o statuetă. A rămas acolo până în anii 1990. Deși miza a fost ceva mai mică decât pentru vârful Stalin (vârful Lenin este mai ușor din punct de vedere tehnic și nu a fost o premieră, fiind deja urcat de o echipă germană în 1928), ascensiunea a rămas foarte mediatizată. De asemenea, i-a permis lui Vitali Abalakov să iasă din umbra fratelui său, el fiind cel care a atins vârful. Evgheni a trebuit să coboare pentru a ajuta o persoană bolnavă.

Expediția fraților Abalakov din 1936 pe Khan Tengri, în Asia Centrală, a fost un „răgaz înaintea Terorii”, scrii tu în carte

Da, este o evadare pe munte între prieteni, o ascensiune complet liberă în plină epocă a ”alpinismului științifico-practic”. Întreaga echipă ajunge în vârf sau foarte aproape de el. Dar coborârea se transformă într-o dramă. Toată lumea este epuizată. Lui Vitali îi îngheață picioarele și degetele. Își pierde 20 de falange.

Evgeni Abalakov (1907 – 1948)

Printre membrii echipei se numără și Saladin, un activist comunist elvețian care a venit să îi susțină. El moare în urma expediției. Dar prezența sa în timpul ascensiunii va avea consecințe grave pentru Vitali Abalakov…

1937 marchează începutul marii terori staliniste. Vitali este arestat în timp ce purta culorile URSS. Cum se explică?

Este imposibil să oferim motive. Epurările au avut ca scop terorizarea populației, astfel încât să nu existe opoziție. Acest lucru se făcea în toate cercurile societății, inclusiv în alpinism.

Securitatea statului a întocmit un dosar halucinant. Titlul acesteia: „Organizația fascistă contrarevoluționară a alpiniștilor și excursioniștilor”. Prin urmare, comisarii sunt însărcinați cu desființarea acestei „organizații”.

Acest lucru le-a permis să își imagineze rețele conspirative și i-a scutit de necesitatea de a inventa lucruri pentru fiecare individ în parte. Puteau trimite mai multe persoane în același timp la închisoare sau în gulag. Jumătate din alpiniștii sovietici de vârf ai vremii au fost fie deportați, fie împușcați.

Cei arestați trebuie să fi fost uimiți de aceste acuzații incredibile. Vitali a fost acuzat că l-a dus pe activistul comunist elvețian Saladin (descris ca fiind un spion străin) în zonele de frontieră ale URSS (deși acesta primise o viză corespunzătoare). De asemenea, a fost acuzat că a plănuit un fals complot de asasinat în Piața Roșie. El va rămâne în închisoare timp de doi ani.

De ce Evgheni nu este îngrijorat?

Pe de o parte, gulagul nu privește pe toată lumea, chiar dacă URSS are tendința de a se lua de membrii aceleiași familii. A existat și notorietatea sa, dar acesta nu este un argument infailibil. Nu există mai multe explicații pentru supraviețuirea lui Evgheni decât pentru arestarea lui Vitali.

După doi ani, Vitali este eliberat din închisoare, încă fără ca nimeni să știe cu adevărat de ce. Cum reia apoi alpinismul?

Vitali Abalakov (1906 – 1986)

Se crede că eliberarea sa din închisoare se datorează schimbării Comisarului Poporului pentru Afaceri Interne – este un fel de miracol. Există un proces, dar este o formalitate. Este surprinzătoare această obsesie a sovieticilor de a respecta forma.

Vitali avea să preia din nou ștafeta alpinismului, deoarece Evgheni a murit din cauza unei scurgeri de gaze în 1948. Acesta a fost prilejul pentru un fel de „răzbunare” a unui frate pe celălalt.

Vitali s-a întors de foarte departe, cu anii lui în plus și cu douăzeci de falange în minus. Dar a pornit din nou să cucerească munții. El a creat secția de alpinism a faimosului club Spartak. Un club care acum este cunoscut pentru fotbalul său, dar la acea vreme, acolo se practicau o multitudine de sporturi.

Împreună cu ceilalți alpiniști ai săi, a făcut câteva ascensiuni foarte frumoase în Caucaz. Apoi, în 1956, a revenit la altitudine. A realizat prima ascensiune a unui vârf virgin de 7.000 m din URSS: vârful Pobeda (Victoria, 7.434m alt.), numit astfel după victoria asupra Germaniei.

Este muntele mâncător de oameni al sovieticilor. A fost supranumit „congelatorul” din cauza temperaturilor extreme. Treisprezece oameni muriseră deja în avalanșele puternice care se abăteau pe fața sa. Prin urmare, ascensiunea a fost extrem de dificilă. Aceasta este ceea ce face din Vitali o legendă.

Alpinismul este atunci la un moment de cotitură.

Da, nu există busturi în timpul ascensiunii pe Pobeda. Stalin era deja mort. Ideologia este mai puțin puternică decât înainte. Iar Vitali se află în centrul acestei schimbări. Este un patriarh, un supraviețuitor al pionierilor alpinismului din URSS, un inginer care a inventat tehnici de alpinism.

El are o autoritate morală imensă. Și a petrecut doi ani în închisorile lui Stalin: deci nu este un militant fervent al regimului. Alpinismul a devenit atunci similar cu practica occidentală: „liber”, inutil, sportiv. Diferența constă în faptul că în spațiul sovietic acestea sunt expediții foarte grele și întotdeauna cu un puternic aspect colectiv.

Care este moștenirea lăsată de Abalakov?

Ranița model ”Abalakov”

La vremea sa, Vitali a inventat o serie de obiecte care au marcat o generație. Aproape toate echipamentele sovietice aveau ștampila „Abalakov”. Acest nume, care era deja o legendă, a devenit, de asemenea, un brand.

Produsul său emblematic este rucsacul „Abalakov”, care a fost folosit de milioane de excursioniști și pescari din toate republicile sovietice. O raniță din pânză grea, ușor rotundă, pe care oamenii o asociază cu amintirile lor despre drumeții.

Omniprezența materialului „Abalakov” este de așa natură încât acesta devine subiect de glume în Caucaz. Pentru a desemna cel mai mic obiect, o umbrelă, un cort, un piton etc., excursioniștii și alpiniștii adaugă inevitabil: „Abalakov!

Nu existau prea multe opțiuni, a fost un adevărat monopol. Dacă Vitali ar fi trăit în Occident, poate că ar fi făcut o avere. Dar invențiile sale nu au trecut granițele, iar astăzi sunt depășite. Amintirea celor doi frați a dispărut.

A rămas doar tehnica de gheață „Abalakov”, inventată de Vitali. Cea care m-a pus pe urmele celor doi frați. Alpiniștii din întreaga lume o folosesc și astăzi.

Interviul tradus aici a fost realizat de către Manon Meyer-Hilfinger și publicat pe site-ul National Geographic în februarie 2022.

Publicitate
Categorii: Echipament - cărți | Etichete: , , , , | 1 comentariu

Navigare în articol

Un gând despre „Despre ”alpiniștii lui Stalin”

  1. dan hiker

    Un articol excelent. Probabil o carte care destainuie viata grea a unor alpinisti de elita.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat: