În România se merge pe munte, ca formă de turism, de la finalul secolului XIX. După vreo 60 de ani, prin anii 30 a apărut şi mersul pe verticalele de stâncă, astăzi fiind mii de români care se caţără, atât pe stâncă cât mai ales indoor, prin sălile de sport.
În aceste condiţii, mai este nevoie oare, azi, să discutăm despre noţiuni elementare, de bază, precum „ce este alpinism”? Răspunsul meu este da!
Da, trebuie să discutăm şi să rediscutăm noţiunile de bază, până când ele devin clare pentru majoritatea dintre noi. Pentru că în acest moment, în ciuda zecilor de ani care au trecut, ele sunt confuze, chiar şi pentru cei care practică aceste activităţi, nu mai vorbesc de ceilalţi.
Am constatat de-a lungul anilor, atât în diferitele articole citite pe internet ori prin mass media (generalistă sau aia puţină de specialitate) cât şi în cadrul stagiilor şi turelor pe care le organizez săptămânal, că majoritatea românilor nu sunt capabili să facă o diferenţă clară între noţiunie „alpinism” – „căţărare” – „escaladă”, ce defineşte şi la ce activitate se referă fiecare din ele.
Aşa am ajuns la rubrica „Înapoi la noţiunile de bază” sau cum spun englezii „Back to basics”.
Am să încerc prin acest articol, plus încă unul sau două care vor urma, să aduc o rază de lumină în această zonă obscură a noţiunilor de bază din alpinismul românesc.
Orice comentariu de bun simţ, în completarea sau corectarea celor spune de mine, este aşteptat şi bine venit!
Ce este alpinismul
Alpinismului este o activitate umană care a apărut în Alpii francezi, la finalul secolului XVIII. În următoarea sută de ani s-a răspândit în toate ţările din jurul Alpilor şi nu numai, pentru ca la începutul secolului XX să devină o activitate extinsă la nivel global, în toate lanţuri montane din lume: Alpi, Caucaz, Pamir, Tian Shan, Karakorum, Himalaya, Munţii Stâncoşi, Anzii Cordilieri…
Termenul „alpi-nism” se trage, în mod evident, de la munţii Alpi, definind ascensiunile în Alpi, munţi cu zăpadă permanentă, gheaţă şi gheţari (la peste 3.000m altitudine). Deşi acest termen este cunoscut în toată lumea de azi, el este folosit în mod curent doar de francezi (cei care au popularizat termenul) şi de ţările latine din Europa, printre care şi România.
Interesant este faptul că ţările latine din afara Europei, aşa cum sunt cele din America de Sud, folosesc pentru definirea ascensiunilor pe munte (Anzii, de data aceasta) termenul similar „andinism” şi nu „alpinism”, respectiv „club andin” şi nu „alpin”.
Iar anglo-saxonii (vorbitorii de engleză şi germană) folosesc termenii „mountain-eering” respectiv „berg-steigen”, amândouă cuvintele având ca rădăcină comună cuvântul „munte” şi nu Alpi (precum francezii) şi care, în traducere românească, ar suna mai corect „montan-ism” şi nu „alpi-nism”.
De altfel, chiar în „Dictionnaire de la Montagne” (Sylvain Jouty, Hubert Odier, ed. 1999 şi 2009), o carte-dicţionar cu specific montan, autorii amintesc de echivalenţa „montagnisme” – „alpinisme”, specificând că în Franţa termenul „montagnisme” nu s-a încetăţenit.
Deci „alpinism” = „montanism”.
Se poate face alpinism în săli de sport? Doar dacă în sălile de sport există vreun munte (nu este cazul)… Se poate face alpinism pe malul oceanului? Doar dacă există un munte pe coastă…
Cu alte cuvinte, în lipsa muntelui nu se poate practica alpinismului, ci eventual anumite subramuri mai îndepărtate, despre care am să vorbesc în articolele viitoare.
Dacă alpinismul se practică doar pe munte, atunci se poate practica pe orice fel de munte, indiferent de înălţimea şi configuraţia lui? Răspunsul este nu!
Alpinismul se poate practica doar în zonele montane unde există trei elemente esenţiale:
– zăpadă,
– gheaţă/gheţar,
– stâncă.
Acestea există pe orice munte care are gheţari şi zăpadă permanentă, mai sus de 3.000m altitudine (în Europa) şi 5.000-5.500m altitudine (în zonele mai calde). Aici se face alpinismul!
În munţii cu altitudine mai mică (Carpaţii noştri) sau în munţii ceva mai înalţi dar situaţi în zona sub tropicală sau ecuatorială (unde s-au topit gheţarii), aceste condiţii nu sunt îndeplinite deloc sau doar sezonier.
Lipsa zăpezii (în ciuda altitudinii!) este unul din motivele pentru care ruta clasică spre vârful Aconcagua (6.962m) din Anzi sau spre vârful Uhuru (5.895m) din Kilimanjaro (ca să dau două exemple mai cunoscute), este considerată şi prezentată de agenţiile consacrate de turism de aventură doar un „high trek” (rută de drumeţie la altitudine) şi nu „mountaineering”.
În Carpaţi se poate face alpinism? Dacă această întrebare ar fi pusă public, probabil cea mai mare parte din răspunsuri ar fi „da”!
Dar iată ce îmi spunea cu mai mult de zece ani în urmă, unul din cei mai mari alpinişti români de azi, recunoscut ca atare de lumea alpină internaţională din care face el însuşi parte: „În România nu se poate vorbi de alpinism, sub nici o formă, eventual iarna, dar şi asta rămâne discutabil”.
Când un om de calibru internaţional face o astfel de afirmaţie, în mod cert nu bate câmpii şi ar trebui să ridice semne de întrebare celor care susţin contrariul.
Greşeala apare din confuzia dintre termeni, mai exact din preluarea şi folosirea fără discernământ şi greşită în România, a termenului „alpinism”.
Această folosire eronată a apărut şi s-a generalizat din mai multe motive, din care amintesc câteva:
– deconectarea mişcării alpine româneşti de comunitatea internaţională, pentru aproape jumătate de secol – în perioada comunistă, de după al doilea război mondial – exact anii când s-au produs numeroase schimbări pe plan internaţional (occidental) terminologice, de stil şi tehnică.
– lipsa de preocupare serioasă în domeniul educaţiei montane, a alpiniştilor români, ca urmare a accenturării exclusive pe partea sportivă – competiţională (faimoasele alpiniade) în detrimentul educaţiei;
– nu în ultimul rând, termenul „alpinism” s-a folosit eronat în mod intenţionat, pentru a arăta că românii nu sunt mai prejos faţă de alpiniştii străini, că şi noi facem „alpinismul nostru” şi avem „maeştrii sportivi”, această tendinţă înscriindu-se de altfel, în politica generală a RPR-RSR din anii 50-80.
Folosirea greşită a termenului „alpinism” în România, constă în faptul că el se foloseşte mai ales la căţărarea pe stâncă pe mai multe lungimi de coardă (eronat numite la noi „trasee de alpinism”).
Dar, aşa cum am spus deja mai sus, urcarea pe verticalele de stâncă sub limita zăpezii permanente şi fără existenţa gheţii sau a terenului mixt, nu este alpinism (mountaineering) ci… căţărare (rock climbing).
În concluzie, în România putem vorbi de alpinism doar iarna, fiind o activitate sezonieră ca şi schiul, altă activitate montană legată de prezenţa zăpezii.
Carpatismul
O dată ce am lămurit că vara nu se poate face alpinism în Carpaţi, doar alte activităţi precum drumeţie montană sau căţărare pe stâncă (sub diferite forme), mai apare o întrebare:
Cum se numesc ascensiunile montane vara, pe brânele de iarbă, printre brazi, zade şi jnepeni sau pe văile de abrupt pline de grohotiş?
Mă refer la traseele atât de populare şi parcurse weekend de weekend, prin Bucegi şi Crai precum:
– Brâul lui Răducu, Brâna Portiţei, Brâna Aeriană, Brâna Mare a Coştilei… Brâul Ciorânga, Brâul de Mijloc…
– valea Seacă dintre Clăi, Seaca Caraimanului, Seaca Coştilei, v. Albă, v. Coştilei, v. Gălbenele, râpele de prin Morar… Padina Închisă, a lui Călineţ, v. Podurilor…
Dacă ar fi fost cu zăpadă, acestea ar fi fost trasee de alpinism. Dar vara zăpada dispare şi rămâne iarba şi grohotişul…
Nici drumeţie nu este, pentru că aceste trasee sunt cu pasaje mai dificile şi mult mai expuse, decât cele mai dificile trasee de drumeţie de la noi. În plus, pentru a merge în siguranţă, majoritatea necesită şi un minim de echipament tehnic.
Dar nici trasee de căţărare nu sunt, pentru că pasajele verticale sunt puţine, scurte şi de cele mai multe ori se ocolesc pe versanţii laterali.
Mai mult decât atât.
Aceste trasee sunt specifice mai ales munţilor Bucegi şi Piatra Craiului, nepracticându-se în alte zone montane din Carpaţi (cu mici excepţii), iar pe plan internaţional nici vorbă.
S-ar putea spune că acest tip de traseu montan (combinaţie între drumeţie, vegetaţie şi căţărare pe stâncă, în lipsa zăpezii) este specific acestor munţi.
Unii le numesc „trasee nemarcate”, noţiune care mă amuză de fiecare dată când o aud. Asta deoarece tot muntele este „nemarcat”, de fapt… există doar trasee „marcate”, de drumeţie, amenajate într-un mare „nimic” natural.
Într-un articol intitulat „Salvaţi turismul!”, apărut în perioada interbelică şi însoţit de mai multe poze ale membrilor CAR (articol semnat „B. Madeleine” – unii pot ghici despre cine este vorba), autoarea propune ca ascensiunile pe aceste trasee să se numească „carpatism” şi nu „alpinism”, diferenţa dintre ele fiind evidentă la acel moment.
În concluzie, vara în Carpaţii româneşti nu se poate practica alpinismului (datorită condiţiilor geografice naturale), dar în afară de drumeţie şi căţărarea pe stâncă, se practică o activitate specifică care se poate numi „carpatism”.
Există mulţi pasionaţi de „carpatism”, care explorează toate cotloanele Bucegilor şi Craiului. Această activitate atrage mai ales românii, în mod evident, turiştii străini fiind prea puţin sau deloc atraşi de mersul prin vegetaţie, grohotiş instabil şi căţărarea pe feţe de iarbă.
Iarăşi evident este faptul că, în lipsa posibilităţilor naturale, numărul alpiniştilor români este cu mult mai mic decât al celor care fac „carpatismul” sau „căţărarea pe stâncă”. Dar despre asta, am să vorbesc cu altă ocazie.
Bergführerbuch 
Am facut putine „nemarcate” .. in general ma inscriu mai mult la „trekking” si, acum mai putin, catarator pe stanca.. Dar tonul usor superior de la sfarsit mi se pare nepotrivit, cel putin in contextul argumentelor prezentate aici. Sunt oameni care se bucura de munte si fac miscare in locuri frumoase. Sau va ganditi la efectele negative ale „carpatismului”?
Salut Mihai.
dacă-mi permiţi, propun să vorbim la persoana 1, pentru că tot avem în comun pasiunea pentru munte şi mişcare.
Din ceea ce ai scris, nu îmi dau seama ce paragraf din final ţi-a dat impresia de „ton superior”, pentru că nu am avut această intenţie.
Din punctul meu de vedere, noi nu suntem superiori unii altora, indiferent de ce facem pe munte sau în viaţa de zi cu zi.
Un căţărător nu este „mai superior” faţă de un drumeţ, iar un alpinist nu este „superior” unuia care face doar carpatism. Toţi aceşti oameni au în comun pasiunea pentru munte, natură şi mişcarea în aer liber. Acest lucru este important şi ar trebui să unească – nu să dividă şi fiecare trebuie respectat pentru ceea ce face. Mulţi (aşa cum sunt eu) practică toate aceste activităţi în egală măsură, cu aceeaşi plăcere.
Doar oamenii inferiori şi cu probleme personale simt nevoia să se ridice, în vreun fel, în faţa propriilor ochi şi în ochii altora. Doar ei simt nevoia să se simtă „superior” faţă de altcineva, folosind în acest scop „un ton superior” şi „o atitudine superioară”.
Tot aşa cum nu poţi spune că merele sunt mai bune decât perele şi mai rele decât caisele, nu poţi compara alpinismul cu căţărarea şi cu carpatismul. Fiecare activitate este altceva, cu riscurile şi plăcerile specifice.
Si pe varfuri gen Matterhorn , Petit dru etc dispare zapada in proportie foarte mare sau poate chiar de tot , deci cei care urca aceste varfuri nu se mai pot numi alpinisti ? Daca o singura persoane spune un lucru , poate fi chiar si Messner , trebuie toti sa ne conformam ? Asta cu prezenta zapezii pe un traseu , pentru ca el sa fie considerat de alpinism cred ca e cea mai mare aberatie pe care am auzit-o si asta cu carpatismul este si mai jenanta …
Salut.
Propun să vorbim la persoana 1.
Orice afirmaţie făcută de cineva trebuie trecută prin filtrul personal şi în funcţie de experienţa şi cunoştinţele personale (şi de cine este cel care o emite), o accepţi sau nu.
Nimeni nu a spus nimănui nimic despre vreo conformare.
Aştept cu interes argumentele tale, cu privire la „aberaţiile jenante” – după cum spui, pe care le-am scris eu în acest articol.
Nu de alta, dar atunci când foloseşti astfel de epitete presupun că există nişte contra argumente solide la ceea ce am afirmat eu în articol.
Aştept să revii cu detalii.
Mulţumesc.
carpatism, frumos termen 🙂 o să-l rețin!
Util materialul tău, Mariane.
Te aștept cu multe altele!
Articolul mi-a parut pertinent si documentat.
Va trece mult pana o sa corectam/adaptam termenul de „alpinism”.
Oricum s-ar numi, important e sa practicam. Pentru sufletul nostru, nu pentru ceilalti.
Acest articole este un pas inainte pentru definirea activitatii de alpinism. Mai este drum lung insa incet incet, si daca fiecare dintre noi practica si alege varianta corecta sa o tinem tot asa.
Buna Marian,
gasesc articolul interesant ca subiect de meditatie asupra a ceea ce cuprinde „alpinismul” ca disciplina.
Nu sunt convins insa de necesitatea termenului de „carpatism” cu nu sunt convins nici de pervertirea tipic romaneasca a termenului de „alpinism” si am sa incerc sa explic si de ce.
In primul rand „alpinismul” s-a dezvoltat in Alpi pentru ca in Europa Occidentala exista in momentul acela si o cultura recreationala diferita de cea din estul Europei. Daca vrei, cultura sportiva si recreationala occidentala si cea estica erau diferite. Sansele sa vezi un boier valah pe schiuri erau aproape de zero pe cand un nobil francez se putea amuza cu asa ceva. O chestiune de moda care nu a ajuns la noi cum nu a ajuns la multe tari din afara lantului alpin chiar daca aveau munti.
Daca luam de exemplu natiuni cu traditie alpina solida si care nu pot fi acuzate de neadecvare vom constata un uz similar intr-un relief similar. In poloneza „mountaineering” si „alpinism” sunt tot un singur termen: „alpinizm”. probabil de aceea si ei si noi distingem intre „alpinism” de iarna si de vara. Argumentul slavonic insa nu este unul pe care as vrea sa il invoc deoarece atat in ceha, slovaca si slovena exista termeni diferiiti pentru „mountaineering” si „alpinism” construiti pe acelasi model ca si in engleza.
Sa fie insa ceva specific limbilor latine? „Alpinism” este pana la urma un termen comun si romanei si italianei si francezei care nu folosesc o ‘clona’ a „mountaineering”. Nu cred nici asta deoarece in spaniola se foloseste larg „montañismo” si acolo unde este necesara precizarea „alpinismo” si „andinismo”.
Prin urmare, daca dorim sa folosim si in romana o terminologie care sa tina cont de distinctiile inerente disciplinelor si terenului singura „clona” potrivita, in opinia mea, ar fi „montanism” (constructie perfect justificabila lingvistic in limba romana).
” turiştii străini fiind prea puţin sau deloc atraşi de mersul prin vegetaţie, grohotiş instabil şi căţărarea pe feţe de iarbă.” asta daca nu sunt Cehi, Slovaci sau Polonezi… 🙂
Salut Cosmin,
nu cred că am înţeles exact ceea ce ai vrut să spui legat de utilizarea în paralel a termenilor „alpinism” (în lb. română/engleză sau în lb. franceză – cu „e” în coadă?) şi „mountaineering”.
Pentru mine şi toţi cei cu care am tot vorbit (la cei străini, mă refer), francezul „alpinisme” = englezul „mountaineering”.
Da, există termenul britanic „alpinism” ca şi cel german „alpinismus” (preluaţi în urma deciziei comune, de la congresul alpin ce a avut loc la finalul sec. XIX), dar termenii sunt simple sinonime cu cei deja existenţi în limbile natale „mountaineering” şi bergsteingen” şi prea puţin utilizaţi.
Aceşti termeni se suprapun, nu sunt diferiţi şi definesc ascensiunile pe munte (Alpii sau alţii). Acelaşi lucru apare şi în „The Mountain Encyclopedia” (2009) – una din cărţile folosite de mine ca sursă pentru a scrie acest material.
Dar ca să nu deviez discuţia pe altă direcţie.
Prin materialul scris mai sus, eu am vrut să evidenţiez doar două aspecte (din multele care poate ar trebui discutate):
Primul aspect:
majoritatea românilor definesc şi utilizează eronat termenul „alpinism”.
În toată lumea, termenul „alpinism” sau echivalentul lui din limbile respective, defineşte ascensiunile pe zăpadă/gheţar/mixt/stâncă şi nu doar pe stânca, aşa cum se face eronat în România.
Deoarece vara nu avem zăpadă/gheaţă, rezultă direct că alpinismul în România este cel mult o activitate sezonieră, ca şi schiul.
Al doilea aspect:
în Carpaţii româneşti, mai precis în două masive (Bucegi – P. Craiului) se practică o activitatea care nu se regăseşte nicăieri altundeva (în Europa şi în lume, cel mai probabil).
Este vorba de parcurgerea unor trasee expuse pe orizontală, prin vegetaţie (brâne – să nu le confundăm cu brânele din Dolomiţi) şi pe văi/vâlcele cu grohotiş friabil (care sunt evitate, de regulă peste tot în lume).
Acest tip de activitate nu se practică nici în Alpi, nici în Tatra şi cu atât mai puţin în munţii mai mari. Nu este nici „drumeţie”, nici „căţărare pe stâncă” şi nici „alpinism”.
Atunci ce este această activitate? „Drumeţo-căţărarea”? „Jnepening”? „Alpinismul de vară”?
Ultimul termen l-am folosit şi eu cu ceva ani în urmă, apoi am realizat că este greşit… este ca şi cum ai spune „căţărarea liberă artificială”. Este o contradicţie terminologică.
Doar acestui tip de activitate, eu am propus (de fapt, am preluat o propunere mai veche) termenul „carpatism”.
De aproape 20 de ani de când mă tot plimb prin aceste zone, eu nu am văzut/întâlnit est europeni (cehi, slovaci, polonezi) pe vâlcelele/brânele din Bucegi şi Crai, ci doar români.
Poate sporadic (nu-mi amintesc), dar în nici un caz oameni veniţi special în Ro să facă astfel de trasee.
Văd asta şi din lipsa de solicitările pentru acest gen de trasee, din partea turiştilor străini care vin în Carpaţii noştrii.
Mulţam de comentariu!
Buna Marian,
imi cer scuze daca nu am fost suficient de clar. Am sa reformulez:
1) teza ta: Termenul „alpinism” in limba romana este un import direct fara corespondent cu realitatea (un neologism eronat adaptat prin necorelare cu natura activitatii pe care o detine).
Raspunsul meu este unul lingvistic: neologismul este un import direct, din franceza, si care se raporteaza la uzul generic al termenului in lb. franceza si a fost importat tale quale. Nici in FR distinctiile nu se fac mereu desi e drept ca pentru ascensiunile pure pe stinca se prefera fie „escalade” fie „ascension”. La el insa terenul alpin peste 5000m se numeste „hymalaisme”. Lingvistic vorbind e doar o coincidenta de contact.
2) cauza acestui import este „anacronismul” tipic alpinismului romanesc. [„În toată lumea, termenul “alpinism” sau echivalentul lui din limbile respective, defineşte ascensiunile pe zăpadă/gheţar/mixt/stâncă şi nu doar pe stânca, aşa cum se face eronat în România.”]
Nu am sa aduc in discutie limbi obscure de la natiuni obscure. Daca in romana acest termen se foloseste eronat si cauza folosirii eronate este ‘incultura’ montana romaneasca atunci aceeasi teza este valabila si pentru polonezi deoarece in limba poloneza „alpinizm” (neologism preluat din germana, tot ca si contact de proximitate culturala) are exact acelasi uz pentru aceeasi realitate obiectiva (corespondenta) ca si in romana. Ma gandesc insa ca polonezii sunt mai culturalizati alpinistic decat romanii
3) „alpinism de vara” si „alpinism de iarna” sunt termeni gresiti in virtutea tezei 1 si 2
Similar cu obiectia la teza 2, in poloneza se folosesc cele doua formule si au acelasi uz ca in limba romana, pe langa faptul ca Tatra fac parte din Carpati si ca relieful este similar…. Slovacii pe de alta parte, sub alta influenta lingvistica insa tot de origine germana, merg pe o constructie mulata pe „Bergsteigen” desi relieful si familia lingvistica e aceeasi cu poloneza.
prin urmare nu sunt convins ca utilizarea termenului de „alpinism” in limba romana poate fi corelata cu nivelul de sincronicitate culturala si sportiva ci doar cu simplul import al unui termen uzual luat ca generic.
4) Romania este singura tara in care se practica vai de abrupt/grohotisuri etc. in conditii de vara si sunt considerate trasee de ‘alpinism’ (termen eronat).
Lingvistic, in masura in care limba romana nu are distinctia intre „hike” si „trek” si traseul este mai dificil decat un traseu de „drumetie” in mod natural a fost calificat (lingvistic nu sportiv) precum un traseu de alpinism prentru a indica dificultate sporita. Numarul de practicanti si numarul de trasee nu a licitat (Occam’s razor) crearea unei subdiviziuni a drumetiei.
In Polonia se practica astfel de trasee precum in RO si la fel si in Slovacia.
„Carpatism” este un termen inventat in mod mimetic pentru sensul specific (nu generic) al termenilor „alpinisme”, „andinisme”, „hymalaisme” insa e un termen fortat si nenatural (cum sunt si celelalte deoarece ele denota in mod principal un set de tehnici transferabile intre lanturile muntoase). Singurul context in care crearea acestui termen ar avea sens este acela in care s-ar adopta termenul generic de „montanism” iar „alpinismul”, „andinismul”, himalayismul”, „alaska-ismul” etc si „carpatismul” (de iarna si vara) ar fi considerate specii pe criteriu geografic. Dar acelasi principiu al Occam’s razor s-ar aplica din nou….
Sper ca am fost mai clar de data asta.
Buna,
„carpatismul”, sau mai popular „vale” (ex: facem o vale), cred ca se practica si in alte zone:
http://www.ukclimbing.com/logbook/set.php?id=570
http://www.ukclimbing.com/logbook/set.php?id=39
Termenul echivalent in limba engleza cred ca este „scramble”, UIAA II si III sau „class 2” si 3 in state. Presupun .. pt. ca n-am fost pe acolo sa vad cu ochiul meu :).
Salut,
probabil fara sa iti propui acest lucru, comentariul tau vine in sprijinul celor spuse de mine.
Da, se parcurg vai/valcele si culoare peste tot in lume, inclusiv in Ben Nevis-ul scotian, de unde ai dai acele linkuri. Dar pe zapada si gheata, nu pe grohotis si prin boscheti!
Si nici asa activitatea nu o numesc „mountaineering” – ci „ice/mix climbing”, chiar ”winter climbing”.
Culoarele si peretii din Ben Nevis sunt cunoscute/cunoscuti la nivel mondial, pentru ca acolo chiar s-a dezvoltat catararea mixta scotiana (adica iarna), cu impact mondial.
In ceea ce priveste „carpatismul”, ai punctat foarte corect!
Echivalentul la “carpatism”-ul romanesc ar fi “scrambling”-ul englezesc, care nu este nici drumetie, nici catarare si nici alpinism.
Poate unii am fi tentati sa folosim direct termenul britanic (nu ar fi primul), dar de ce sa o facem cand avem deja altele in romana?
Salut Cosmin,
Incerc sa iti raspuns printre randurile scrise de tine.
Ai scris :
teza ta: Termenul “alpinism” in limba romana este un import direct fara corespondent cu realitatea (un neologism eronat adaptat prin necorelare cu natura activitatii pe care o detine).
Raspuns:
Nu am spus ca termenul nu are nici o acoperire in Romania, ci ca se potriveste doar partial pentru activitatea din muntii Romaniei, mai concret doar pentru ascensiunile pe munte iarna (vai, pereti etc.).
Din pacate, la noi termenul “alpinism” s-a extins eronat si la activitatile din sezonul cald, cand in Carpati nu mai sunt intrunite toate conditiile necesare ca in Alpi sau alti munti mai inalti.
Exista cel putin doua activitati la noi care, dupa cum am detaliat in articol, nu au nici o legatura cu ceea ce este alpinismul in Alpi sau alti munti similari:
– catararea exclusiv pe stanca (pe trasee mai scurte sau mai lungi), care in tarile din jurul Alpilor este numita “escalade”/“climbing”/“klettern”/“arrampicata” si nu “alpinisme”/“mountaineering”/“bergsteigen/“alpinismo” , tocmai pentru ca lipseste zapada/gheata din traseu sau de pe ruta de acces/retragere
– ascensiunile printre jnepeni/copaci, pe iarba/pamant/grohotis, asa cum se face la noi in Bucegi si Piatra Craiului si care nu se face prin alte parti.
Legat de ultima activitate.
Spui in comentariul tau ca se fac ascensiuni similare si de catre polonezi si slovaci in Tatra Inalta – leaganul alpinismului lor.
Nu te contrazic, pentru ca nu le stiu pe toate.
Dar deoarece cunosc destul de bine acesti munti (in ultimii 10 ani merg cam de 2 ori/an acolo, ultima data acum 3 luni) am sa te rog sa dai cateva exemple concrete de trasee din Tatra Inalta, numite “de alpinism” dar care sunt printre boscheti/ jnepeni/copaci, rute care merg – de exemplu – exclusiv pe brane.
Poate mi-au scapat mie aceste rute, in toti acesti ani, dar daca tu le cunosti, in mod cert ma vor ajuta sa-mi regandesc punctul de vedere.
Ai scris:
Nu am sa aduc in discutie limbi obscure de la natiuni obscure. Daca in romana acest termen se foloseste eronat si cauza folosirii eronate este ‘incultura’ montana romaneasca atunci aceeasi teza este valabila si pentru polonezi deoarece in limba poloneza “alpinizm” (neologism preluat din germana, tot ca si contact de proximitate culturala) are exact acelasi uz pentru aceeasi realitate obiectiva (corespondenta) ca si in romana. Ma gandesc insa ca polonezii sunt mai culturalizati alpinistic decat romanii
…
Similar cu obiectia la teza 2, in poloneza se folosesc cele doua formule si au acelasi uz ca in limba romana, pe langa faptul ca Tatra fac parte din Carpati si ca relieful este similar…. Slovacii pe de alta parte, sub alta influenta lingvistica insa tot de origine germana, merg pe o constructie mulata pe “Bergsteigen” desi relieful si familia lingvistica e aceeasi cu poloneza.
Raspuns:
Eu folosesc ca referinta limbile principale care coincid si cu comunitatile care au contribuit decisiv la dezvoltarea alpinismul si a terminologiei de baza, in faza incipienta. Adica germana, engleza, franceza…
.
Nu cunosc bine nici poloneza si nici slovaca si nu-mi permit sa spun detaliat ce inteleg ei prin termenii “alpinizm” si “horolozectvo”, echivalentul in poloneza si slovaca la “mountaineering / alpinisme / bergsteingen”.
Dar indiferent ce termeni folosesc, inteleg corect ceea ce fac ei in Tatra si ceea ce se petrece in muntii mai mari.
Intr-un frumos articol despre istoria alpinismului polonez (scris de Jozef Nyka, Andrzej Kus) se spune clar:
“…But soon climbers realised that the future of Polish Alpinism must lie outside the Tatra mountains. Much effort went in organizing expedition to the Alps , Caucasus and outside the European continent.”
Adica, dupa ce au facut multe lucruri dure in alpinismul din Tatra – iarna, nu vara (!) si-au focalizat activitatea de alpinism in exterior, in muntii mai mari.
Suplimentar. Ghidurile de catarare pe care le am despre Tatra (ultima carte aparuta in 2011 in 2 volume) vorbesc si mai clar in lb. engleza, de activitatea de “climbing” – nu de “mountaineering”, desi traseele descrise au si peste 10 lungimi (cam ca Albastra noastra).
Ai scris:
…prin urmare nu sunt convins ca utilizarea termenului de “alpinism” in limba romana poate fi corelata cu nivelul de sincronicitate culturala si sportiva ci doar cu simplul import al unui termen uzual luat ca generic.
Raspuns:
Sunt multe de spus aici.
Daca ai sa cercetezi mai atent fenomenul, ai sa vezi ca termenul „alpinism” a inceput sa fie folosit – pentru ascensiunile din Romania – abia cu a doua jumatate a anilor 30, dupa ce Baticu a facut scolile in Alpi.
Termenul s-a generalizat in tara dupa al II-lea razboi mondial, in perioada alpinismului competitional de sorginte sovietica.
De ce nu prea s-a folosit termenul alpinism „inainte” de razboi si s-a folosit si generalizat „dupa” razboi? Am incercat sa dau cateva explicatii in articol, dar sunt mai multe. Nu mai detaliez aici.
Ai scris:
Lingvistic, in masura in care limba romana nu are distinctia intre “hike” si “trek” si traseul este mai dificil decat un traseu de “drumetie” in mod natural a fost calificat (lingvistic nu sportiv) precum un traseu de alpinism prentru a indica dificultate sporita.
Raspuns:
Interesant este faptul ca majoritatea traseelor pe brane/vai din Bucegi – daca nu chiar toate – (si doar partial din Crai) au fost parcurse in perioada 1900-1940.
In toti acesti ani, aceste rute niciodata nu s-au numit „de alpinism”.
Aceasta eticheta a fost pusa ulterior, in societatea comunista, poate si prin respingerea termenilor/notiunilor existente deja in societatea romaneasca burgheza interbelica/antebelica (adica „carpatism”, „ascensionism”, „excursionism”).
Termenul „carpatism” il vad foarte apropiat de cel britanic „scambling”, adica nici alpinism, nici catarare, nici drumetie…
Un alt termen ar putea fi “traseu alpin” (Alpinwanderweg) care ar evita posibila conotatie peiorativa a “carpatismului” si ar sublinia seriozitatea cu care trebuie abordata o astfel de ruta.
Parerea mea – mai putin avizata asa cum spuneam – este ca astfel de ture alpine au o marja de eroare mult mai mica decat majoritatea traseelor de “alpinism tehnic de perete” si multi confunda dificultatea obstacolelor cu riscul pe care acestea il presupun.
Salut,
pentru a defini mersul pe brâne, printre jnepeni etc. putem folosi mulţi termeni, autohtoni sau preluaţi din alte limbi. Important este să se înţeleagă faptul că această activitate este orice altceva dar nu „alpinism”.
Termenul „traseul alpin” se foloseşte deja, în limba română, referindu-se la traseele de căţărare pe stâncă din pereţii mai mari. Ar fi o altă confuzie.
De asemenea, noţiunea „alpin” ar presupune o activitate ce se desfăşoară ceva mai sus de limita vegetaţiei permanente, adică nu prin copaci şi jnepeni.
În limba germană termenul are sens, traseul respectiv de drumeţie alpină mergând pe stâncă, eventual fiind echipat cu cabluri şi trepte metalice (drumeţie=amenajat).
Momentan, nefiind în uz, termenul „carpatism” nu are nici o conotaţie.
Dar într-adevăr, probabil mulţi i-ar conferi cu un aer fals de superioritate, o conotaţie negativă şi depreciativă. Tot aşa cum mulţi din cei care fac drumeţie, vorbesc despre alţii care fac aceeaşi chestie, că sunt „pantofari – şoşonari – paltonari”…
Mă rog, mulţi doresc să fie cu un nas mai sus decât alţii, lucru pe care-l vedem zi de zi în România. Dar asta este altă discuţie.
Într-adevăr, dificultatea şi expunerea sunt lucruri diferite.
Dificultatea este destul de scăzută pe genul traseelor de „carpatism”, dar expunerea este mare, de multe ori.
Mult zgomot pentru nimic! Mergeti pe munte (nu la munte!), pe trasee marcate sau nemarcate ! Placerea drumetiei si a catararii e aceeasi si fara pretiozitatile lingvistice invocate !
Argumentul e pueril si foarte mult tras de par. Pe principiul asta cei care fac alpinism in muntii Kackar (in romaneste Cacar), fac in realitate Cacarism?!
Ai informatii eronate, spre exemplu In Anzi cluburile se numesc andine dar cei de acolo fac alpinism si nu andinism. Cine va spus prostia asta?
Salut Florian,
Mulțumesc de comentarii.
Este interesant că mai sunt vreo două persone care au scris în comentarii, că acest articol este ” cea mai mare aberatie”, (Răzvan Hotea), ” Mult zgomot pentru nimic” (Emilian)…
Dar când le-am solicitat și argumente pentru susținerea afirmațiilor lor și a calificativul folosit, au dispărut în ceața internetului, fără să mai spună nici ”pss”.
Într-adevăr, unii fac mult zgomot și atât…
Este ușor să arunci niște cuvinte, pe care le consideri de cuviință, mai greu să le susții cu argumente.
Acum tu spui că este ”pueril”, așa că te rog și pe tine să îți susții afirmația. De ce spui că argumentul meu (care?) este pueril? Care sunt acele ”copilării” din ceea ce am scris în articolul de față?
Aștept cu interes argumentația ta.
În ceea ce privește munții Kackar, unde întâmplător am o premieră (Baclava Kulesi, 5+ UIAA, 100m) lângă vf. Mezovit (aprox. 3.500m alt.).
Evident, ”Cacar” va pronunța o persoană care nu are minima educație ca să-și dea silința să afle cum se pronunță literele în lb.turcă. Restul este ilar.
Legat de munții Anzi.
Special am pus o poză unde apare ”club de andinismo y escalada”, pentru a arăta unora ca tine, că în America de Sud termenul de ”andinism” este în uz.
Evident că toată lumea face echivalarea între ”alpinism”=”andinism”, tot așa cum se face echivalarea între ”alpinism”=”himalaism”, ultimul folosit în România de azi, cu referire strictă la ascensiunile în Himalaya.
Nu are sens să mai adaug că am auzit ”prostia asta” de nenumărate ori, în discuțiile cu populația din zona Anzilor (porteri, bucătari, arrieros), de-a lungul celor câtorva ieșiri pe care le-am făcut pe acolo.
Mă repet.
Termenul de ”carpatism” este o propunere și nu se referă la toate ascensiunile din Carpați, ci la un anumit tip de ascensiune, specific Bucegilor și Craiului. Este vorba de ascensiuni pe văi cu grohotiș instabil, prin jnepeni și copaci, pe brâne cu vegetație etc. și care nu se mai practică în altă parte, cel puțin în zona europeană.
Este echivalentul ”scrambling”-ului englezesc, deși acesta se face tot pe stâncă și nu prin boscheți.
nu sint specialista, as comenta doar scurt, din experienta mea de ce „drumetii” mai practica si altii… in SUA (cel putin) exista asa-zisul off-trail (hiking), care ar fi un „mers pe nemarcate” ca tot s-a discutat si acest termen. Am facut parte la un moment dat dintr-un club de mers pe munte, si se practica si aceasta activitate. Era si prin vegetatie, era si pe vai (cu apa e drept, nu m-a pasionat, sarind din piatra in piatra, ca-s mai fricoasa), era si pe asa-zise manway (care erau niste drumuri/poteci vechi, parasite) – asta in zona Muntilor Apalasi.
Iar in ce priveste afirmatia ca strainii nu doresc sa practice genul nostru de „carpatism”(nu se va incetateni un asemenea termen la noi niciodata, asa cred si eu), poate ca nu doresc pentru ca nu stiu despre ce este vorba si nu cunosc trasee? Eu am dus citiva prieteni straini pe asemenea trasee, pe vremuri si le-a placut foarte mult -nici nu cred ca au remarcat ca erau „pe nemarcate”… ca modul in care se face, cind se face asta in diferite zone/tari este diferit.
Care este diferenta intre un ghid de turism montan si un alpinist? Cei care se prezinta alpinist au nevoie de atestat / licentiere de ghid?
Alpinistul este cel care practică alpinism ca amator, pasionat de munte/cățărare.
Alpiniștii profesioniști (care trăiesc din alpinism, câștigă bani din asta) sunt extrem de rari, doar cei care sunt în top mondial și au sponsori care-i finanțează să facă ceea ce fac.
Alpiniștii pot merge pe munte cu prietenii, colegii de club etc. în activități non comerciale, dar nu au dreptul de a lucra ca ghid montan decât dacă au licență.
Ghidul montan este cel care are dreptul legal (atestat) de a conduce grupuri de turiști pe munte, pe trasee de drumeție, alpinism, cățărare, schi etc.
Ghidul montan câștigă bani din meseria lui și de regulă, sunt fost alpiniști care decid să rămână în domeniul montan toată viața și trec din zona de amator în zona profesională.
Bună ziua.
Atestatul de specializare din partea Ministerului Turismului poartă denumirea (fiind specificată) de „ghid de turism montan” (în urma participării la cursurile de specializare pentru „cod 511311 ghid montan” oferite de către furnizorii de formare profesională – 4 la număr în România) cu prestarea autorizată din partea Ministerului Turismului de servicii turistice recreative (fie prin pfa sau prin contract cu o agenție de turism) DOAR ÎN DRUMEȚIE MONTANĂ (ci nu de servicii turistice sportive: alpinism, schi, bob etc.). – se poate verifica la numărul 021.303.78.33 din departamentul autorizare al Ministerului Turismului.
A nu se confunda competențele în urma unui curs cu autorizarea din partea ministerului a prestării anumitor servicii turistice. A nu se confunda ghidul de turism montan cu ghidul de turism sportiv (alte coduri COR).
O întrebare ar fi: Există o ierarhizare clară a specializărilor ghizilor de turism? Există…
A. În contextul legii Ministerului Muncii și Justiției Sociale, conform:
a) Hotărârii nr. 1352 din 23 decembrie 2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupațiilor din România – nivel grupă de bază, conform Clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor – ISCO 08
b) Ordinul nr. 1832/856 din 6 iulie 2011 privind aprobarea Clasificării ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere)
c) Elementelor de metodologie a elaborării și modul de utilizare
se definesc prin asociere următoarele:
Cod 511304 Ghid de turism montan, drumeție montană
Cod 511310 Ghid de turism sportiv (alpinism și cățărări pe stâncă, schi, bob, înot, canotaj, iahting, zbor cu aparate ultraușoare)
B. În contextul legii Ministerului Turismului, conform Hotărârii nr. 305 din 8 martie 2001 (actualizată) privind atestarea și utilizarea ghizilor de turism, la articolul 3 este specificată clar categoria „ghid specializat pentru anumite segmente ale serviciilor turistice”:
Articolul 3. Categoriile de ghizi utilizate în activitatea de turism din România sunt:
a) ghid local, care asigura asistenţa turistica pe un teritoriu limitat;
b) ghid naţional, care asigura asistenţa turistica pe teritoriul naţional şi în strainatate;
c) ghid specializat pentru anumite segmente ale serviciilor turistice.
iar conform Normelor metodologice din 20 iunie 2001 privind condițiile și criteriile pentru selecționarea, școlarizarea, atestarea și utilizarea ghizilor de turism, precum și atribuțiile acestora, la articolul 2 sunt specificate clar aceste segmente, anume:
Articolul 2. Categoriile de ghizi utilizate în activitatea de turism din România sunt:
a) ghid local, care asigura asistenţa turistica pe un teritoriu limitat;
b) ghid naţional, care asigura asistenţa turistica pe teritoriul naţional şi în străinătate;
c) ghid specializat pentru anumite segmente ale serviciilor turistice:
• montan, drumetie montană;
• arta;
• supraveghetor;
• animatie;
• habitat natural: fauna, flora;
• ornitologie;
• sportiv, respectiv: alpinism şi catarare pe stanci, schi, bob, inot, canotaj, iahting, zbor cu aparate ultrausoare (deltaplanul, parapanta şi altele);
• alte specializări în funcţie de cererea pieţei turistice.
Din păcate, pentru cod „Cod 511304 Ghid de turism montan, drumeție montană” (unde sunt menționate clar competențele pe munte) nu există furnizori de formare profesională în România. Chiar dacă există pentru cod cor 511311 autorizarea de servicii turistice vine doar pentru DRUMEȚIE MONTANĂ.
Vă mulțumesc.
Zile rodnice!
Pingback: Carpatism în munții Bucegi - Back to Nature