Tatra ”Haute Route”

(www.rucksack.ro)

În munții Tatra Înaltă merg de mulți ani, uneori chiar de două ori pe an, vara și iarna. Noiembrie 2014 este ultima dată am ajuns în zonă.

De fiecare dată am găsit acești munți interesanți și atractivi, indiferent de anotimp, atât pentru cățărare pe stâncă (granit) și drumeție vara, cât mai ales pentru alpinism, cățărare pe gheață și schi de tură.

Pentru schiul de tură – căci despre asta vreau să vorbesc în acest articol, Tatra Înaltă oferă o mulțime de trasee și posibilități, pe toate văile din masiv. De altfel, mersul pe schiuri este o activitate mult mai dezvoltată și mai populară în munții Tatra, prin comparație cu România, în ciuda trendului în creștere la noi, din ultimii ani.

Însă munții sunt mult mai agresivi, mai verticali, iar a traversa pe schiuri dintr-o vale în alta presupune, în cele mai multe cazuri, depășirea unor pasaje de alpinism. Traversarea Tatrei iarna, pe schiuri, este mai degrabă o tură de schi-alpinism și mai puțin o ”plimbare” pe schiuri de tură.

O frumoasă linie de coborâre din traversarea clasică a Tatrei, este pe linia centrală a pozei, prin cele două culoare orientate spre stânga

În Tatra există două traversări ale masivului pe schiuri: cea clasică – ceva mai scurtă și varianta Tatarka, ultima fiind o lungă traversare în circuit.

Vlado Tatarka (1945-2001) este un fost alpinist, schior și salvator montan slovac, extrem de popular în Tatra, care a murit într-un accident de cățărare chiar în munții săi dragi. Poze și afișe cu Tatarka se pot întâlni prin multe cabane de altitudine din masiv, fiind organizat și un concurs de schi alpinism în memoria lui.

Traversarea clasică a masivului este frumoasă și populară în rândul localnicilor, fiind așa numitul Tatra ”Haute Route” – obiectivul nostru.

În mod curent, traversarea se face de la vest spre est (dar merge și în sens invers), pentru a prinde frumoasa și lunga coborâre de peste 2.000m diferență de nivel până la cabana Zelene, apoi până jos în Tatranska Lomnica.

Este un traseu care se poate face în trei zile lungi, din cabană în cabană, la o altitudine medie puțin sub 2.000m. Altitudinea maximă atinsă este 2.389m (șaua Baranie).

Coborâre pe zăpada înghețată, din șaua aflată la peste 2.000m alt.

Noi am preferat să facem traversarea în mai multe zile, pentru a fi relaxați cu timpul și pentru a mai schia și pe văi colaterale, în afara traseului de traversare.

Vezi mai multe poze

Toate cele patru cabanele aflate pe acest circuit clasic de schi, sunt deschise în sezonul de iarnă, majoritatea fiind și puncte de plecare spre traseele de alpinism și de gheață din văile respective.

În general, cabanele din Tatra oferă servicii și un confort net superioare cabanelor din România, la altitudini similare. Asta în condițiile în care multe dintre ele sunt aprovizionate exclusiv cu spatele – faimoșii sherpași slovaci!

Ziua 1

De fapt, a fost a doua zi de schi în masiv, pentru că cu o zi înainte (când am ajuns la cabană) am făcut o tură de încălzire și recunoaștere a zăpezii, pe o vremea superbă.

De la cabană, avem o urcare continuă pe vale, cu două pasaje mai susținute. Zăpada tare, dar fără să fie nevoie de colțarii de schi. După ce depășim un scurt pasaj cu lanțuri unde – conform legii lui Murphy, ne intersectăm cu alți câțiva care coborau chiar atunci, ajungem în prima șa.

Urcarea în șa, cu ajutorul lanțurilor

Coborâm puțin pe clăpari + piolet, pentru a depăși câteva pasaje stâncoase, apoi ne băgăm pe schiuri. Un pasaj scurt de coborâre, apoi urcăm pe foci o pantă abruptă, mai ales în partea finală, care ne scoate în șaua Prielom (2.290m).

Cu rucsacii încărcați în spate și după mai multe ore de mers, mai greu îți vine să te bagi pe pantele abrupte de 35/40 grade, care pleacă drept în jos din șa.

Acum este vreme bună și cu toate acestea, deși am fost în zonă de mai multe ori, îmi dau seama că pe ceață sau o vreme proastă, ar fi fost dificil de găsit cea mai bună coborâre până la cabana Zbojnika.

După câteva urcări abrupte, în sfârșit ne bucurăm de coborâre

Urmează o coborâre frumoasă de-a lungul unei văi înguste și la un moment dat deviem în stânga, pentru a ajunge la cabană. Se poate coborî și direct în jos, dar în acest caz ratezi cabana.

Ziua 2

Cabana Zbojnika (1.960m) este una din cabanele slovace de altitudine care m-au fascinat tot timpul prin curățenia din sala de mese și sistemul de încălzire (tip seră). Este o cabană de club – ca majoritatea din masiv, fiind situată la aproape 2.000m altitudine.

Dimineața, micul dejun tradițional, apoi ne-am urcat direct pe foci. În prima parte, traseul merge spre nord, pentru a ocoli un scoc adânc – pe care se poate coborî în vale, apoi se traversează pe curbă de nivel pe sub vf. Predna (destul de riscant în condiții de zăpadă instabilă).

Ajungem într-o căldare superioară și după câteva rampe de urcat, ieșim sub peretele nord vestic al vf. Siroka (2.462m) o zonă populară de cățărare. Aici, cu câțiva ani în urmă, am parcurs câteva trasee frumoase pe un granit superb.

Urcare spre șaua Baranie. În spate dreapta se observă șaua Priecne și culoarul ce coboară din ea

O ultimă urcare abruptă, cu schiurile în spate, apoi ieșim în șaua Priecne (2.352m), prin care traversăm în valea Mala Studena. Din șa, se poate observa foarte bine cabana Teryho, care nu este foarte departe. Acolo trebuie să ajungem abia diseară. Așa că după ce atingem firul văii, nu o luăm direct spre cabană, ci decidem să mai băgăm o coborâre dintr-o altă șa vecină, dar fără bagaje de data asta.

Ziua 3

Cabana Teryho (2.015m) – tot o cabană de club, este un loc extrem de popular, vara și iarna, datorită numeroaselor posibilități și trasee în zonă. Mai mulți ani la rând am stat la această cabană, pentru că în afară de cățărare pe stâncă și pe gheață (în funcție de sezon), de aici poți să pleci spre vârfurile Lomnicky (2.634m) și Ladovy (2.627m) – al doilea, respectiv al treilea din masiv.

Așa cum am spus și în alte articole despre Tatra, această cabană are corpul de la intrare original, rămas de la prima cabană construită la finalul secolului XIX. Spre deosebire de România, în Tatra cabanele nu prea au luat foc, iar pasionații de munte s-au luptat (și au reușit) să le păstreze cât mai aproape de forma lor originală.

După ce ne cazăm, mai băgăm o tură pe schiuri la deal, până în capătul văii, pentru a ne putea bucura și noi de plăcerea schiului fără bagaj în spate.

Spațiu larg de manevră și bagaj minim

Ziua 4

Este una din cele mai lungi zile din traversare, deoarece în timpul dimineții vom atinge cel mai înalt punct de pe tot traseul, iar după amiaza vom ajunge în cel mai jos punct posibil – adică la poalele masivului.

Foarte rapid după plecarea din cabană, avem de urcat o pantă abruptă și pe zăpadă tare. Unul din colegii de tură cade în serpentinele de urcare, dar se oprește imediat și fără urmări.

Ajungem sub peretele sud estic al vârfului Baranie Rohy (iarăși o zonă faină de cățărare) și o altă urcare în pantă (cu schiurile în spate), ne scoate în șaua Baranie, la aproape 2.400m altitudine.

O altă șa de traversat. Schiurile sar automat în spate, colțarii se prind singuri pe clăpari, iar pioletul aproape că merge singur… 🙂

Șaua este îngustă și pe partea opusă, se coboară printr-un culoar îngust și înclinat, pe zăpadă tare. O pereche de slovaci urcă prin el, cu schiurile în spate și fără bagaje. Îi așteptăm să ajungă lângă noi, ca să nu le dăm zăpada-n cap. Ei vor doar să atingă vârful Baranie Rohy și să coboare apoi înapoi pe unde au urcat, la cabana Zelene.

Acum culoarul este gol. Ca și din șeile precedente, evităm să plecăm direct pe schiuri, panta fiind mare și zăpada bocnă. Coborâm pe clăpari tot culoarul și ne urcăm pe schiuri chiar la baza lui, într-un loc unde culoarul debușează în căldarea glaciară.

Coborârea din șaua Baranie. Undeva în imensa căldare glaciară cu vegetație din stânga sus, este cabana unde trebuie să ajungem

Mai jos, panta se menține înclinată, însă aici ai spațiu suficient de manevre.

După câteva zile consecutive pe schiuri și de trecut peste muchii, oboseala începe să-și spună cuvântul. Nu mai vorbesc de rucsacul din spate care, oricum am vrea noi, tot nu a coborât sub 10kg.

Pe lângă haine și ceva de mâncare, avem la noi și echipament de alpinism, inclusiv o bucată de semicoardă, ca să fim siguri că putem traversa muchiile indiferent de condiții. Semicoarda nu am folosit-o deloc în această tură, pentru că toți din echipă au deja un nivel bun de pregătire. Însă cu alte ocazii, coarda s-a dovedit a fi necesară.

Pe această coborâre am prins cea mai bună zăpadă din toată traversarea. Un strat compact, tare și cu suprafața înmuiată exact cât trebuie.

Ultimul culoar de coborâre înainte de a ajunge la cabană

După ce am trecut de prima căldare glaciară, am intrat într-un al doilea canion îngust, la aprox. 35 grade, pe care l-am coborât direct pe schiuri, mulțumită zăpezii. Un pasaj scurt plat, peste ”lacul verde” (denumirea în slovacă a lacului) și ne-am oprit direct pe terasa cabanei Zelene.

Ca și cabanele anterioare, aceasta este tot o cabană de club, aflată la poalele celui mai mare perete din Tatra, respectiv din tot lanțul carpatic: Maly Kezmarsky, 1.000m diferență de nivel. Un perete fain, tăiat în diagonală de o brână de acces, unde se găsesc peste 100 de trasee de cățărare pe stâncă (vara) și alpinism. Un loc plin de istorie pentru slovaci și acum plin de ghizi și alpiniști.

Nu ne-am oprit aici, decât pentru a ne relaxa și a mânca ceva la căldură. Apoi am luat-o la vale pe poteca lată de acces la cabană, cu schiurile în picioare, coborând câțiva kilometri buni (valea de acces are vreo 10km). Zăpada s-a modificat pe măsura pierderii altitudinii, transformându-se în gheață iar mai apoi, a lăsat loc pietrelor.

Din locul unde am scos schiurile din picioare (bifurcație de trasee), am pornit într-o traversare orizontală prin pădurea devastată de uragan, pentru a ajunge la pârtia de schi amenajată între Skalnate pleso și Tatranska Lomnica.

Din nefericire pentru slovaci, zona Tatra Înaltă este lovită periodic de uragane (eu știu de trei, în ultimii 12 ani), care le-a culcat la pământ cea mai mare parte din pădure. Un adevărat dezastru natural!

Pozor!

În multe locuri din România de azi, zona arată la fel de distrusă, însă de data asta cauza este alta: lăcomia, nepăsarea autorităților și inconștiența oamenilor care defrișează totul.

Concluzii

Traversarea Tatrei Înalte pe schiuri este o tură superbă, care necesită o bună pregătire tehnică (schi + alpinism), condiție fizică și experiență în navigație (pe vreme rea) și evaluarea riscurilor (de avalanșă și nivelul de expunere)

În cifre seci, se prezintă astfel:

Distanța orizontală: 30km

Diferență de nivel: 5.500m (cumulați urcare/coborâre).

Post scriptum

A doua zi dimineață, am plecat spre România. În aceeași zi, după amiază, o avalanșă pe coborârea din șaua Prielom a prins un grup de cehi. Unul din ei a murit.